Sittingbourne, echipă engleză de amatori aflată în Non League Division I, grupa Isthmian North East (al 8-lea eșalon valoric), a fost salvată de la eliminare din FA Trophy, omoloaga FA Cup rezervată cluburilor din ligile neprofesioniste, de electricianul din lot.
Fundașul Liam Smith (24 de ani) și-a adus trusa cu scule din tribună și a reparat defecțiunea de la instalația de nocturnă a Woodstock Park!
Arena din localitate, situată în Kent, nu mai asigura condițiile necesare continuării partidei cu Salisbury și gazdele se aflau în pericol să piardă la „masa verde”.
La pauză, din senin s-a făcut beznă într-un colț al terenului, iar arbitrul Jason Richardon a trebuit să nu dea drumul reprizei secunde!
Scorul era 0-0, iar favorita confruntării, care evoluează în Conference N/S (liga a șasea), spera la o victorie la „masa verde”.
Iar visul celor de la Sittingbourne de a ajunge, în premieră în istoria de 14 decenii a clubului, în al cincilea tur al competiției era cât pe ce să se spulbere.
Destinul a lucrat însă cu gazdele și norocul a făcut ca pe gazon să fie și un electrician de meserie. Liam Smith, titularizat de managerul nord-irlandez Ran Maxwell, a sărit în ajutorul organizatorilor, după cum a dezvăluit povestea tabloidul The Sun, și s-a apucat de treabă! Spre uimirea și speranța spectatorilor.
Apărătorul și-a luat repede trusa de scule cu care venise la meci și a dat fuga către locul defecțiunii. S-a așezat lângă tabloul electric și a început să meșterească, descoperind că ceva nu este în regulă la întrerupătoare.
Bucuria jucătorilor de la Sittinbourne după ce au scos din cursă un adversar aflat cu două ligi mai sus / Foto: X Sittinbourne
„Din fericire, nu am avut nevoie de multe scule și am remediat problema în 15 minute. După o scurtă repriză de încălzire, am fost gata să jucăm repriza a doua. Mi-am luat însă și o porție de ironii după aceea de la fanii adverși, care au scandat «Ești mai bun ca electrician»”, a mărturisit fotbalistul de 24 de ani.
După reluarea partidei, Sittingbourne a câștigat cu 2-1, iar vicepreședintele Andrew Marjeram a declarat că ar fi fost o lovitură financiară pentru Isthmian League South East Division dacă meciul, care a atras 700 de spectatori, s-ar fi anulat:
„Liam este noul transfer al clubului și a făcut o treabă grozavă, permițând continuarea partidei după o întârziere de o jumătate de oră. Deși a fost cam obraznic și m-a avertizat că factura va fi dublă, pentru că a muncit în week-end, l-am asigurat că își va primi banii”.
Grație electricianului-fotbalist, Sittingbourne a avansat în al cincilea tur, în care o va întâlni pe 1 februarie pe Southend, meci în deplasare contra echipei din Conference National (a cincea divizie).