Nici Vinicius, nici Rodri! » Adrian Mutu a spus cine ar fi meritat să câștige Balonul de Aur: „De acum încolo, e târziu pentru el”

Nici Vinicius, nici Rodri! » Adrian Mutu a spus cine ar fi meritat să câștige Balonul de Aur: „De acum încolo, e târziu
📅 2024-10-31

Adrian Mutu consideră (45 de ani) consideră că Dani Carvajal (32), fundașul dreapta de la Real Madrid, ar fi meritat și el să primească Balonul de Aur.

Adrian Mutu spune că privind cu ochii unui antrenor, i-ar da Balonul de Aur lui Rodri, ținând cond de rolul deosebit de important al mijlocașului la Manchester City, dar și la naționala Spaniei. În schimb, din punct de vedere al spectacolul produs pe teren, trofeul ar fi trebuit să îi fie înmânat lui Vinicius.

Totuși, spune că Dani Carvajal are un plus față de Rodri, cel care a ridicat trofeul. Pe lângă triumful reușit de cei doi împreună cu Spania la Euro 2024 și trofeele câștigate în competițiile interne, Carvajal a câștigat și Liga Campionilor alături de Real Madrid. Consideră că Dani Carvajal, ajuns la 32 de ani, nu va putea să primească distincția individuală în viitor.

Anul acesta s-a clasat pe locul lui 4, în spatele lui Rodri, Vinicius și Bellingham.

Adrian Mutu, despre Dani Carvajal: „Ar fi meritat să câștige Balonul de Aur”

Dani Carvajal în tricoul lui Real Madrid / Foto: Getty Images

„Am stat și m-am gândit și eu. Faptul că mie îmi place Rodri foarte mult, îmi place modelul lui de jucător, de număr 6, cum a interpretat rolul până să se accidenteze, l-a făcut să fie cel mai bun din lume pe postul acesta. E un rol pe care eu pun accent, pentru că eu consider că este jucătorul cel mai important în cadrul unei echipe de fotbal.

Ca antrenor eu l-aș fi votat pe Rodri, iar ca spectator și fan al fotbalului l-aș fi votat pe Vinicius. Rodri merita.

Când mi-ai zis de Carvajal mi-a venit imediat în minte faptul că el are în plus față de Rodri, Champions League. Merita Carvajal, cum să nu. Am văzut valul acesta de contestații și eu sper că nu au nimic împotriva lui Rodri, pentru că mi se pare un super băiat, un super profesionist.

Carvajal într-adevăr merita acum realizând ce ai spus tu. De acum încolo probabil e târziu pentru el”, a spus Adrian Mutu, conform Fanatik.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Gigi Becali a spus cine va juca în locul lui Darius Olaru în meciul cu Universitatea Craiova + Două posibile echipe de start

Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a anunțat că Alex Băluță (31) va fi cel care va juca în locul lui Darius Olaru (26) în meciul cu Universitatea Craiova, care se va disputa în Bănie duminică, 3 noiembrie, de la 21:00. În mod surprinzător, Darius Olaru a fost titular în victoria cu Din...

Situația cumplită prin care trece Cristi Tănase » Fostul jucător de la FCSB nu mai are niciun venit și trăiește din banii mamei sale

Cristi Tănase, fostul jucător de la FCSB, a fost reclamat în luna mai de către soția sa la poliție pentru că ar fi agresat-o. Maria Adina l-a iertat pe „Dodel”, dar cei doi se află în proces de divorț și se luptă pentru custodia copilului. Maria Adina a cerut ca minorul să rămână la ea, iar Cris...

Dani Coman e convins: „Șumudică are nevoie de un lucru la Rapid” + Verdict despre Siegrist

Dani Coman, 45 de ani, fost fotbalist important la Rapid, actualmente președintele divizonarei secunde FC Argeș, a analizat situația giuleștenilor într-un interviu acordat zilele trecute Gazetei. Rapid își recapătă senzațiile după mai multe săptămâni agitate, care-l puseseră pe Marius Sumudică î...

Azi, la GSP Live, am disecat Derby de România, Dinamo - FCSB 0-4, cu Adrian Ropotan și Alexandru Barbu

Alexandru Barbu l-a avut invitat, azi, la GSP Live, pe fostul internațional Adrian Ropotan. GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de T...

Alexandru Olteanu este noul antrenor al naționalei feminine de baschet a României: „Este un vis împlinit”

La finalul săptămânii trecute, Federația Română de Baschet a anunțat numele noului antrenor al naționalei feminine de baschet. Este vorba de Alexandru Olteanu (42 de ani), tehnicianul lui CSM Constanța, care a oferit o primă reacție după această numire pentru GSP.ro. La aproape un an după ultimel...

Ianis, nota 1! Hagi jr., pregătit să schimbe managerul la Rangers. Plecarea lui Philippe Clement este iminentă!

Ianis Hagi (26 de ani), mijlocașul ofensiv al lui Rangers, a pierdut primul meci de la revenirea în lotul primei echipe, 1-2 la Aberdeen. Adversarul, aflat pe locul secund, la egalitate cu campioana și liderul Celtic, aruncă trupa din Glasgow la 9 puncte! Iar azi e posibil ca fosta adversară FCSB...

Un nume mare e pe făraș în Formula 1 » Cursa din weekend ar putea fi ultima!

Locul lui Sergio Perez (34 de ani) în Formula 1 este în pericol. Cursa din Brazilia ar putea fi ultima pentru mexican în competiția #1 din sporturile cu motor. O altă opțiune este ca despărțirea de Checo să aibă loc la finele sezonului. Rezultatele lui Sergio Perez în ultimele două sezoane au lăs...

Nici Vinicius, nici Rodri! » Adrian Mutu a spus cine ar fi meritat să câștige Balonul de Aur: „De acum încolo, e târziu pentru el”

Adrian Mutu consideră (45 de ani) consideră că Dani Carvajal (32), fundașul dreapta de la Real Madrid, ar fi meritat și el să primească Balonul de Aur. Adrian Mutu spune că privind cu ochii unui antrenor, i-ar da Balonul de Aur lui Rodri, ținând cond de rolul deosebit de important al mijlocașulu...

Dinamo se pregătește de duelul cu Fuchse Berlin din Liga Campionilor » Cel mai bun jucător din lume vine la București

Dinamo joacă astăzi de la ora 19:45 în sala Polivalentă cu Fuchse Berlin în etapa a 7-a din Liga Campionilor la handbal masculin. Partida va fi transmisă în direct de Prima Sport 3 și Digi Sport 2. Neînvinsă pe teren propriu în cele 3 partide din Liga Campionilor, Dinamo este outsider în meciul d...

Jurgen Klopp nu l-a iertat pe Sergio Ramos: „Dacă ar fi fost jucătorul meu aș fi scăpat de el” + Kroos: „Nu-mi plăceau reacțiile lui”

Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, a rememorat episodul din finala Ligii Campionilor din 2018, câștigată de Real Madrid în fața „cormoranilor” cu scorul de 3-1, în care Sergio Ramos l-a accidentat pe Mohamed Salah. Salah a fost tras de către Ramos și a căzut pe mână și a fost forțat ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.