Suprarealistul René Magritte a pictat lumi paralele și a fost captivat toată viața de un sport anume: „Orice mutare trebuie să spună o poveste, altfel e mort”

Născut pe 21 noiembrie 1898, în Lessines, Belgia, Magritte a crescut într-o familie modestă: tatăl său era croitor, în timp ce mama sa provenea dintr-o familie de muncitori.

Un moment marcant și definitoriu privind înclinația artistică e reprezentat de moartea mamei sale, pe când avea doar 13 ani. Maria Magritte s-a sinucis, iar evenimentul avea să-l urmărească și să-l influențeze profund pe René.

La un an de la tragicul incident, Magritte se înscrie la Academia Regală de Arte Frumoase din Bruxelles, dar mediul academic nu-l fascina pe tânărul Magritte - care era atras, mai degrabă, de stiluri experimentale, nonconformiste. Magritte s-a lovit de arta de avangardă și a combinat cubismul cu futurismul într-o viziune originală care avea să-l propulseze ca artist.

Pe cât de contraintuitiv ar părea la prima vedere, șahul era un joc care se potrivea perfect cu modul în care Magritte vedea lumea, atât în artă, cât și în viață. Dacă picturile sale erau asezonate cu elementele paradoxale, șahul era pentru Magritte o formă de logică pură.

Arta nu înseamnă să redai realitatea așa cum este. Trebuie redată de la nivelul percepției individuale, cu toate contradicțiile și iluziile sale.

Șahul în opera lui Magritte

În pictura „Checkmate” (1926) vedem un simbolism suprarealist la baza căruia stau două motive profund personale în universul lui Magritte, șahul și suicidul: gestul tânărului care își îndreaptă pistolul către tâmplă poate fi privit ca o expresie simbolică a confruntării cu pierderea, trauma și fragilitatea umană.

Ochii închiși ai personajului pot semnifica o acceptare a inevitabilului, a suferinței, temă ce rezonează cu modul în care Magritte a internalizat trauma pierderii mamei. O încercare de a înțelege pierderea unui părinte prin limbajul artistic.

„Checkmate” (1926)

În ”Le Mat”, titlu omolog în limba franceză, în centrul compoziției apar două figuri antropomorfe, care par a fi personajele regelui și nebunului.

Acestea sunt angajate într-o confruntare tensionată. Fundalul și elementele din jur contribuie la atmosfera dramatică și la semnificația simbolică.

„Le Mat” (1937)

În ”Le joueur secret” (1927) copacii iau forma unor piese de șah tridimensionale, în timp ce doi bărbați, sportivi dintr-o epocă trecută, într-un joc fără sens, încearcă să lovească o manta plutitoare.

De altfel, aceleași siluete tridimensionale apar în foarte multe picturi semante de Magritte.

”Le joueur secret” (1927)

Rivalul lui Breton și la șah

În timpul șederii la Paris, Magritte ar fi jucat șah alături de membrii marcanți ai mișcării suprarealiste, inclusiv Andre Breton, iar jocul devenise o practică comună în întâlnirile lor. De altfel, e o șansă ca șahul să fi fost unul dintre puținele puncte comune între Magritte și Breton, având în vedere tensiunile care au existat între ei din cauza diferențelor de opinie, inclusiv cele religioase.

Chiar dacă Magritte a fost susținut de Breton în primii săi pași pe calea artei, cei doi au avut o relație mai degrabă conflictuală. Magritte nu a fost de acord cu ideile radicale ale lui Breton despre suprarealism, preferând o viziune mai independentă asupra artei.

Rene Magritte: „Orice mutare trebuie să spună o poveste”

Chiar și în timpul petrecut în Belgia, Magritte obișnuia să participe la multe turnee organizate de comunitățile artistice, alături de alți artiști, scriitori sau intelectuali.

La un moment dat, în timpul unui joc tensionat, unul dintre artiști l-a întrebat de ce își ia atât de mult timp să mute o piesă. Magritte a răspuns, cu zâmbetul pe buze: „Fiecare mutare trebuie să fie o poveste. Altfel, șahul devine un lucru mort.”

Un lucru mai puțin cunoscut despre Rene Magritte este că acesta obinșuia să-și copieze lucrările. Acesta le reprezenta de mai multe ori, cu diferențe extrem de subtile, uneori schimbând chiar paleta de culori.

Deși era un artist renumit, Magritte nu a fost foarte interesat de a participa la vernisaje sau evenimente de artă, fiind mai degrabă o celebritate modestă: acesta și-a păstrat viața personală departe de ochii publicului, optând pentru o viață calmă și obișnuită, alături de soția sa, Georgette, încă o sursă de inspirație pentru arta care a făcut înconjurul lumii.

”The Lover II” (1927)

Georgette era adesea modelul pentru picturile în care fețele erau acoperite, temă recurentă în opera lui Magritte.

Pictorul a trăit 68 de ani, chinuit pe finalul vieții de un cancer pancreatic. În ultimele sale luni de viață, șahul a intervenit din nou ca refugiu, ca formă de distragere de la boală.

În ciuda suferințelor fizice, el continua să aprecieze șahul ca pe o metodă de a-și menține mintea activă și de a face față stresului.