Maghiarul Mihaly Nagymarosi, din echipa Europei la Textila Buhuși, via un lagăr de la Focșani!

Fotbalul maghiar a strălucit de la finalul anilor '30 până la mijlocul anilor '50. Au fost anii în care Ungaria a jucat două finale de Campionat Mondial, 2-4 cu Italia, în 1938, și 2-3 cu RF Germania, în 1954, în ceea ce s-a numit „Miracolul de la Berna”. Și a luat aurul la Jocurile Olimpice de la Helsinki, din 1952.

Legătura dintre generația lui Gyorgy Sarosi, Geza Toldi, Gyula Zsengeller și cea numită „Aranyicsapat” (echipa de aur) sau „Mighty Magyars”, în care străluceau Ferenc Puskas, Nandor Hidegkuti, Sandor Kocsis, Zoltan Czibor, Gyula Grosics, a fost întreruptă brusc de zgomotul armelor și al bombelor din Al Doilea Război Mondial.

S-a spus despre Mihaly Nagymarosi că ar fi putut fi starul turneelor finale ale Cupei Mondiale care nu s-au mai disputat în 1942 și în 1946.

Nici în 1950, când turneele finale s-au reluat, Nagymarosi n-a avut șansa participării, fiindcă Ungaria a refuzat invitația, la fel ca toate țările din spațiul comunist, cu excepția Iugoslaviei.

Nagymarosi a rămas cu satisfacția că a jucat alături de starurile ambelor generații de aur ale Ungariei.

Ar fi putut fi liantul dintre ele, dar nu s-a putut din cauza conflagrației mondiale.

Mihaly Nagymarosi: „Driblam foarte bine de la 6 ani”

Povestea a început la finalul Primul Război Mondial. Pe 6 octombrie 1919, în orășelul Nagymaros (aflat aproape de granița cu Slovacia), din comitatul Pest, s-a născut Mihaly Csiszler.

Mai apoi numele i-a fost schimbat în Mihaly Nagymarosi, foarte probabil după numele localității cu nici 5.000 de locuitori. Nimeni nu mai știe motivul, dar în epocă schimbarea numelui de familie nu era ceva ieșit din comun.

Micuțul „Mișa” și-a înțeles de mic rolul și rostul în lume. „De la vârsta de 6 ani alergam mingea de cârpe. Curând am ieșit afară și jucam cu băieții vecinilor. Driblam foarte bine de la 6 ani. Niciodată nu puteau să-mi ia mingea.

Primeam mingea, driblam tot, iar apoi șutam printre cele două cărămizi (n.r. - „barele” porților de pe stradă care s-au utilizat până spre zilele noastre). După o vreme, nici nu mă mai primeau să joc contra lor, eram prea bun pentru ei”, a povestit „Mișa” peste ani.

„Aveam 12 ani când am jucat cu echipa satului meu împotriva unei echipe de turiști. Adversarii erau numai oameni mari, m-am trezit lângă un tip înalt de 2 metri. Cu toate astea, le-am dat două goluri și turiștilor”, și-a amintit fostul mare fotbalist despre primii săi pași ca fotbalist pe ulițele localității Nagymaros.

Așa i s-au deschis drumurile spre Budapesta

Câțiva dintre turiștii uimiți de calitățile puștiului au dus vorba mai departe, tocmai până la Budapesta. În 1936, când avea aproape 17 ani, Mihaly Nagymarosi a fost legitimat la Phobus Budapesta, club înființat în 1932 (și dizolvat în 1950 prin fuziunea cu Elektromos MSE) și care în sezoanele 1935 – 1936 și 1936 – 1937, exact când a „explodat” eroul poveștii noastre, a obținut cele mai bune rezultate din istorie, locul 4 în prima divizie din Ungaria.

La Phobus, „Mișa” a stat până în 1939. Tot în 1939, la 20 de ani, a fost selecționat în echipa Europei pentru un meci contra Angliei!

În 1939, a făcut, așadar, pasul spre una dintre forțele Ungariei, dar, surprinzător, n-a ales pe Ferencvaros, echipa adorată de tatăl său, ci pe Ujpest.

Toate cărțile lui de vizită indică faptul în perioada 1939 – 1951 a evoluat la Ujpest, unde a strâns 224 de meciuri. Adevărul e că mulți ani i-a pierdut altfel. Nagymarosi n-a evoluat fiindcă a început Al Doilea Război Mondial, a fost luat prizonier, a stat un an într-un lagăr la Focșani, a mai purtat și tricoul celor de la Textila Buhuși.

Oricum, în acei ani, competițiile erau mult mai puține și mai puțin „lăbărțate” ca în ziua de azi. Astfel că 224 de meciuri chiar reprezintă un număr impresionant.

Mihaly Nagymarosi și-a trecut în palmares și două titluri câștigate entuziasmant de Ujpest. Primul, în ediția 1945 – 1946 (eroul nostru n-a jucat în tot sezonul. Prin octombrie 1945, el juca la Textila Buhuși, dar vom vedea puțin mai încolo cum a ajuns la gruparea moldoveană), în care campionatul Ungariei s-a desfășurat pe două serii de câte 14 formații.

Ujpest a câștigat prima serie cu 26 de victorii din tot atâtea etape și cu un golaveraj uluitor: 147-29. A urmat un soi de play-off în care au jucat zece formații, primele cinci clasate în cele două serii.

Ujpest a defilat, obținând 14 victorii, trei remize și fiind învinsă o singură dată. Iar golaverajul a fost 71-23. În doar 18 etape!

În acel campionat, Ujpest a obținut 40 de victorii, trei remize și a cedat o singură dată, dintr-un total de 44 de etape. Mihaly Nagymarosi a jucat doar 26 de partide, dar din cauze obiective.

În ediția următoare, 1946-1947, Ungaria a trecut la un campionat cu o singură serie formată din 16 echipe. Deci un total de numai 30 de etape. Ujpest a defilat și de această dată, cucerind campionatul cu 47 de puncte, cu 6 mai mult decât Kispest.

În acel sezon, Ujpest l-a avut antrenor pe Bela Guttman, cel care a antrenat și în România, la Ciocanul, iar mai apoi, în anii '60, a cucerit două Cupe ale Campionilor Europeni cu Benfica Lisabona.

Pe final de carieră, Mihaly Nagymarosi a mai evoluat la Debreceni Dosza (1951 - 1952) și Spartacus Budapesta (1952). Dar faima marelui fotbalist ajuns la 33 de ani apunea.

A continuat să joace la nivel mic, la formația din localitatea lui natală, până după 40 de ani. Și a continuat să facă ceea ce îi crease aura unui fotbalist total atipic: dribla și jongla cu mingea inclusiv pe linia porții. Pe linia propriei porți! Aducându-i în pragul infarctului pe colegi, pe antrenori, pe fani!

Cel mai bun fotbalist german i-a cerut autograf!

Înainte să vedem cum a ajuns în lagărul de la Focșani, mai facem un ocol înapoi în timp, până pe 3 mai 1942, când Mihaly Nagymarosi a debutat cu gol în națională. A fost Ungaria – Germania 3-5, meci în care tânărul debutant, în vârstă de doar 22 de ani și 6 luni, a marcat în poarta nemților.

13meciuri și 3 goluri a strâns Mihaly Nagymarosi în naționala Ungariei în perioada 1942 - 1950

Fritz Walter a fost primul mare star al Germaniei fotbalistice. Debutase în națională pe 14 iulie 1940, într-un Germania – România 9-3, în care a marcat 3 goluri!

În 1942, contra Ungariei, el se afla deja la a 18-a selecție. Fritz Walter a deschis scorul, în minutul 16, Ungaria a egalat rapid printr-un penalty transformat de Nagymarosi, în minutul 18. Vecinii de la vest s-au desprins la 3-1, dar nemții au întors și au câștigat cu 5-3, încă un gol fiind marcat de Fritz Walter.

„Am avut un meci la Budapesta, contra Ungariei, pe care l-am câștigat cu 5-3, deși, la un moment dat, ei conduceau cu 3-1. Atunci am văzut cel mai bun fotbalist pe care l-am întâlnit în cariera mea. Am rămas cu gura căscată când am văzut ce făcea cu mingea. Numele lui era Nagymarosi. După meci, i-am cerut un autograf pe care îl păstrez până azi”, spunea marele Fritz Walter în anii '90!

Fritz Walter, omul salvat dintr-un lagăr din Sighetu Marmației care a câștigat Cupa Mondială în 1954

Uriașul Fritz Walter a fost și el prizonier într-un lagăr din România, tot în 1945, la Sighetu Marmației. Povestea lui Fritz Walter a scris-o în GSP Cătălin Oprișan cu mulți ani în urmă.

Când se apropia deportarea spre Siberia, care putea însemna sfârșitul și pentru el, ca și pentru mulți alții, un gardian, Laszlo Gyetvai, care jucase contra lui în meciul din 3 mai 1942, l-a învățat să spună că este locuitor din regiunea Saar, un soi de teritoriu al nimănui atunci, astăzi parte din Germania.

Astfel a reușit să scape de Siberia, probabil și de moarte. Și să revină pe teren. Iar în 1954, a fost căpitanul Germaniei care învingea Ungaria în finala Cupei Mondiale!

61de partide și 33 de goluri a strâns Fritz Walter în tricoul naționalei Germaniei

Cum l-a salvat fotbalul din lagărul de la Focșani

În același an, 1945, în care Fritz Walter era prizonier în Maramureș, în alt lagăr, la Focșani, a fost descoperit printre prizonieri și Mihaly Nagymarosi!

Ajungem în octombrie 1945 când, dintr-odată, Mihaly Nagymarosi devine subiect de „telenovelă” în „Sportul popular”. Iată cele mai importante detalii despre cum a ajuns Mihaly Nagymarosi în lagărul de la Focșani și apoi în echipa celor de la Textila Buhuși, așa cum au fost relatate în epocă:

O problemă care ne privește:
Emigrarea footballiştilor maghiari

(...) Faptele sunt simple. Fostul centru half al lui Kispest, Szabó Géza, şi cunoscutul portar Solymosi Norbert s’au întors la Budapesta, din captivitate. Ei au fost prizonieri într-un lagăr dela Focşani, unde au continuat cu regularitate antrenamentele, jucând deseori football. Dela ei s’a aflat că fostul internaţional dela Újpest, Nagymarosi Mihai, şi excelentul tehnician al lui Törekvés, Zörgő Ioan, au... „rămas” în România.
Pe canavaua acestor fapte, confratele brodează constatări dureroase pentru foot-ballul maghiar. Fiindcă susnumiţii jucători „vor bate mingea în România numai pentru că acolo condiţiile de viaţă sunt mai uşoare”. (...)
În ceea ce ne priveşte considerăm inutilă îngrijorarea pentru jucătorii „rămaşi” în România. (...)
Asigurăm pe confratele budapestan că Nagymarosi şi Zörgő, eroii articolului, nu vor juca niciun rol în footballul românesc fără aprobarea forurilor sportive din Ungaria. Până atunci suntem curioşi să ştim: cine şi unde sunt Zörgő şi Nagymarosi?
(„Sportul popular”, 6 octombrie 1945)

Nagymarosi și Zorgo, foştii internaţionali dela Újpest și Tőrekves, au fost descoperiţi la Buhuşi
Eliberaţi din lagărul de prizonieri de la Focşani ei au fost angajaţi ca mecanici şi footballlişti la Textila

Acestea sunt faptele. Doi jucători maghiari, foşti prizonieri în România, ar fi dispărut fără urme. Existenţa lor în fostul lagăr de prizonieri dela Focşani a fost relevată şi confirmată de doi cunoscuţi internaţionali unguri întorşi din captivitate. Confratele „Nep Sport” din Budapesta - aşa cum relatam dealtfel şi eri - nu s’a gândit nici un moment la dispariţia în neant a acestor jucători ci a făcut o paralelă logică între starea de lucruri de după războiul trecut şi după recentul război. Şi confratele nostru ajungea la concluzia normală că aceşti jucători trebuie să fie undeva în România, devreme ce au fost eliberaţi din captivitate, şi totuşi în Ungaria nu s’au mai întors.

Pe urmele „dispăruţilor”

La ora când articolul de mai sus era în maşină la cules, investigaţiile noastre au dus la un rezultat pozitiv reuşind să deslegăm misterul acestor dispariţii fără urme. E drept că o mare parte din meritul acestei descoperiri îl are şi dramul de noroc care se iveşte de obicei în astfel de împrejurări.

„Misterul” s’a lămurit

Astfel, Joi seara vorbind cu delegatul unei grupări din Moldova, am aflat că au o echipă bună şi arătându-mi din cine este formată echipa am descoperit cu uimire că internaţionalii maghiari: Nagymarosi şi Zorgo, primul fost la Újpest şi al doilea la Torekves, daţi dispăruţi, fac parte din această grupare. Era şi normal. Drumul dela Focşani la Buhuşi este cel mai scurt pentru doi oameni cari în primul rând vor să-şi asigure existenţa zilei de mâine.

Nagymarosi și Zorgo la Textila Buhuși

Faptul e clar. Nagymarosi și Zorgo au fost angajaţi de fabrica Textila Buhuşi ca lucrători şi fac serviciul la atelierul de mecanică şi fierărie fiind în acelaşi timp jucători ai echipei de football.

Aşa cum prevede regulamentul şi aşa cum au fost stabilite, prin convenţia sportivă româno-maghiară, condițiunile în care jucătorul unei ţări poate figura pe terenurile de sport ale celeilalte ţări, Textila Buhuşi poate utiliza pe aceşti jucători îndeplinind anumite formalităţi.

Cum se poate aranja situaţia

Gruparea din Buhuşi va trebui să înainteze prin O.S.P. o adresă Federaţiei de foot-ball maghiare prin care să ceară să i se permită utilizarea acestor jucători, adresă ce va fi însoţită de câte o declaraţie a jucătorilor în sensul că înţeleg să se stabilească în România şi să activeze la gruparea respectivă, plus formele legale la care este supus orice cetăţean străin pentru exercitarea profesiunii.
Până la clarificarea situaţiei, jucătorii susmenţionaţi au drept de joc la această grupare conform convenţiei menţionate mai sus.
(„Sportul popular”, 7 octombrie 1945)

Textila Buhuşi a făcut preţioase achiziţii legitimând pe cei doi jucători maghiari Zörgo şi Nagymarosi

Evident că între „Újpest” și Textila Buhuşi este o oarecare deosebire. Ceace face ca aceste două grupări să aibă factor comun este prezenţa celor doi jucători: Nagymarosi şi Zörgö.
Jucători ai celebrei formaţii budapestane Újpest, după cum atestă confratele „Nép Sport“, aceştia au fost aruncaţi de soartă la Focşani într'un lagăr de prizonieri şi apoi la Textila Buhuşi.
Îngrijorarea referitoare la soarta acestor jucători a ziarului din Budapesta a putut fi risipită prin descoperirea reuşită de noi într'un timp record.
Aşa cum menţionam ieri, jucătorii pot rămâne în România conform convenţiei româno-maghiare.
Dar jucătorii susmenţionaţi sunt acum obiectul atenţiei unor grupări budapestene. Necunoscut în România, Zörgo Yanoş a trecut succesiv prin mai multe grupări. Astfel, a jucat la Ujpest, Dimarag, Vasas, Gantz, pentru a fi în cele din urmă jucător bun legitimat al lui Torekves. După unele afirmaţii Zorgö este unul din cel mai talentaţi jucători din Budapesta și un tehnician desăvârşit. Nagymaroşi este numai jucătorul Ujpestului. Situaţia acestor doi jucători va fi rezolvată în foarte scurt timp.
(„Sportul popular”, 8 octombrie 1945)

Dela Újpest la... Textila Buhuşi
De vorbă cu Nagymarosi, internaţionalul maghiar şi fost... rezervă în echipa Continentului - şi Zörgő fost la Vasas

Acum câteva săptămâni ziarul pestan Nep Sport anunţă că M.L.Sz. (Federaţia Maghiară de foot-ball) îşi caută jucătorii cari fiind prizonieri şi apoi eliberaţi au rămas prin diverse ţări pe unde au fost în prizonierat.
Cazul ne preocupă şi pe noi pentru că la un moment dat s’a aflat că o parte din jucătorii maghiari se găseau în România.
După câteva investigaţii am aflat că doi dintre jucătorii căutaţi, internaţionalii Zörgő fost la Vassas şi Nagymarosi dela Újpest, primul de 5 ori şi al doilea de 10 ori internaţional, se găsesc ca muncitori şi jucători ai fabricei Textila din Buhuşi.
Profitând de venirea echipei Textila Buhuşi la Bucureşti, am căutat să stăm de vorbă cu cei doi internaţionali, foşti până în luna trecută prizonieri în lagărul dela Focşani.
Împărtăşim cititorilor noştri impresiile pe cari foştii prizonieri le-au cules în ţara noastră.

În lagăr la Focşani

- „Am stat la Dvs., sau mai bine zis în lagăr la Dvs. în ţară - spune Zörgö, vorbind pentru amândoi - un an de zile, fiind luaţi prizozonieri, eu la Budapesta, iar Nagymarosi în Austria. Am stat un an de zile, în care timp sovieticii s’au purtat cum nu se poate mai bine.
Apoi am fost eliberaţi, - şi ceilalţi prizonieri Szabó Geza, dela Ferencváros, și actualmente la Ferar, Szomony Balogh fundaşul stânga al Ujpestului, foşti cu noi în lagărul dela Focşani, au luat drumul Budapestei. Pe drum Börszay s’a oprit la Ferar fiindcă se pare că este mai bine acolo decât la Budapesta”.

Din prizonier jucător

- În lagăr aţi jucat foot-all?
- „Desigur, răspunde de astădată Nagymarosi. Dealtfel noi, foot-balliştii cari am fost luaţi prizonieri fiind la muncă şi nu efectiv pe front, am avut un regim special. Iar foot-ball am jucat cu diverse combinate formate din soldaţii sovietici.

- Dece n’aţi plecat când aţi fost eliberaţi, înapoi la Budapesta?
- „Fiindcă întâmplător am găsit la Buhuşi - care a fost primul oraş pe care l-am întâlnit la ieşirea din lagăr - pe foştii noştri prieteni foşti jucători la U. A. M. (Dermagant) din Tg. Mureş şi pe Varzaru fost la C.A.O.

Ei, continuă Zörgő, jucau acuma la Buhuşi la gruparea Textila, unde ne-au chemat şi pe noi şi ni s’au oferit două posturi de strungari, astfel că putem să ne asigurăm existenţa.

Rămânem în România

- Ce părere aveţi despre footballul nostru şi ce impresie aveţi despre ţara noastră?
E rândul lui Nagymarosi să-mi răspundă. Şi cum este dispus la confidenţe ne spune următoarele:
- „N’am prea văzut foot-ballul dvs. jucat de echipele mari. Am auzit însă lucruri bune şi frumoase, vorbindu-se despre el. Cât despre faptul că am rămas aici, cred că este destul să vă spun că nu ne gândim să plecăm, prea curând. Dealtfel Zörgő intenţionează să-şi aducă şi soţia ce se găseşte la Budapesta”.

- Proecte de viitor?
- „Nu ne gândim să plecăm dela Textila, deşi am primit oferte din partea lui Ferar, U.A.M. şi chiar una ce întrece pe toate dela I.T.A. Arad.
„Trebue să ştiţi că oferta este pentru amândoi”, ţine să precizeze Zörgö.

Un fluerat, echipa Textilei Buhuşi trebuia să intre pe teren în jocul cu Ciocanul.
Le-am mulţumit, prin Vărzaru, fiindcă am uitat să vă spun că el a făcut oficiul de interpret, deoarece Nagymarosi şi Zörgö nu ştiu deloc româneşte.
R. H.
(„Sportul popular”, 20 octombrie 1945)

Eri pe Ciocanul
Ciocanul a dispus cu 4-1 (1-1) de Textila Buhuși care debuta la Bucureşti
Textiliştii au o formaţie bună, însă o înaintare ineficace

Debutul echipei Textila din Buhuşi la Bucureşti a fost aşteptat cu interes prin faptul că în echipa moldoveană jucau doi internaţionali maghiari căutaţi de federaţia ungară.
(...)

Nagymarosi şi Zörgő, obiectul atenţiei publicului

S’au făcut remarcaţi printr’un joc elegant şi tehnic, Nagymarosi fosta rezervă a echipei Continentale în jocul cu Anglia, Brassay un half excelent, Vărzaru şi Zörgo, celălalt internaţional maghiar, fost la Vasas. Muncitor dar mult prea scund pentru postul de centru înaintaş Szász II.
Chiar cu înfrângerea de eri, Textila Buhuşi poate reveni la Bucureşti fiind astentată cu simpatie.
(...)

D. Benuci a condus corect formaţiile:

CIOCANUL: Frenkel (Dănescu) - Dobrescu, Frenkel - Popescu (Cohn), Negrescu, Constantinescu (Lupu) - Schertz (Grigore), Moisescu (Marinică), Sonny Niculescu (Constantinescu), Marinescu (Creţea), Naciu.

TEXTILA: Ego Munteanu - Teodorescu, Vaida - Nagymarosi, Vakarcs, Brassai - Vărzaru, Zörgő, Szász II, Szép, Tinică.
(„Sportul popular”, 20 octombrie 1945)

Cum a ajuns totuși un asemenea fotbalist la Textila Buhuși?

„Deșteptarea”, ziar din județul Bacău, a publicat, în 15 iunie 2016, sub semnătura lui Ioan Fercu, autor al monografiei orașului Buhuși, un material cu detalii noi despre scurta aventură a lui Nagymarosi și Zorgo pe la Textila.

„Ungurul magician care a jucat la Textila Buhuși, în naționala Ungariei și pe Wembley”

(...) „Spectaculozitatea jocului practicat de echipa Textila se datora valorii componenților echipei, din cadrul căreia se distingea evoluția jucătorului Nagymarosi, a cărui poveste merită relatată.
Cu prilejul unui meci amical desfășurat la Focșani, cu echipa garnizoanei militare sovietice (care avea un ofițer superior mare amator de fotbal), s-a constatat, spre surpriza tuturor, că din echipă făceau parte și doi jucători maghiari aflați în lagărul de prizonieri: Zoerge (n.r. – Zorgo) și Nagymarossy (n.r. - Nagymarosi) (componenți ai unor echipe din primul eșalon al fotbalului din Ungaria).
Nagymarossy era și fostul component al selecționatei continentale a Europei, care evoluase, înainte de război, în meciul amical împotriva Angliei, desfășurat pe stadionul Wembley. În urma unui acord tacit cu ofițerul sovietic, s-a realizat transferul celor doi jucători la Textila Buhuși. Firește, n-au lipsit chestiunile de natură financiară în acest interesant transfer. Din relatările unor martori oculari, foști sportivi sau spectatori, Nagymarossy evolua pe postul de mijlocaș dreapta, făcea cu mingea tot ce voia, demonstrând că fotbalul poate fi artă”.

O scenă imposibilă

Practic, acest ,,transfer” le-a adus celor doi, Zoerge si Nagymarossy, statutul de dezertori, motiv pentru care au mers pe jos de la Focșani la Buhuși. Mergeau noaptea, se odihneau ziua, pentru a evita să fie prinși. Din păcate, evoluția celor doi jucători la Textila Buhuși nu a fost de lungă durată.

După un joc amical al echipei buhușene, desfășurat la Sfântu Gheorghe, când afișele meciului ofereau detalii despre Nagymarossy și echipa „continentală” din care făcuse parte atunci când a evoluat pe Wembley, forurile competente din Ungaria au intervenit pe căi diplomatice pentru a fi repatriat. Aproximativ la un an după repatrierea lui Nagymarossy, Federația Română de Fotbal a organizat meciul dintre echipele României și Ungariei, din cadrul Jocurilor Balcanice și ale Europei Centrale, desfășurat pe stadionul ANEF din Bucuresti.

În ziarul ,,Sportul popular” apăruse știrea, însoțită de numele jucătorilor. Printre componenții echipei maghiare era și numele ,,buhușeanului” Nagymarossy. Spontan, câteva sute de buhușeni, care au obținut aprobarea pentru atașarea unor vagoane suplimentare la trenul de București, au pornit către București, la meci.

Au ieșit echipele pe teren, au fost intonate imnurile (fără huiduieli…) și, în momentul în care Nagymarossy și-a ocupat locul de mijlocaș dreapta, pe partea tribunei unde se aflau buhușenii, aceștia s-au ridicat în picioare și au aplaudat îndelung. A fost un moment de stupoare pe teren. Nagymarossy s-a întors către spectatorii buhușeni și i-a salutat cu multă dragoste. A început jocul. Nagymarossy a jucat ca un adevărat magician.

La finalul partidei - 3-0 pentru Ungaria… - Nagymarossy s-a apropiat de buhușeni, a discutat multă vreme cu ei. (…)

Nagymarosi a mai jucat de două ori la București

Mihaly Nagymarosi a stat la Textila Buhuși cam cât stă trenul în gară, atunci, în toamna anului 1945.

S-a întors la Ujpest, a uimit rapid, în ciuda faptului că venea după un an de lagăr, iar în aprilie 1946 era din nou convocat la naționala Ungariei. Al doilea meci, după debutul contra Germaniei, din 1942, a fost la patru ani distanță, în aprilie 1946, contra Austriei.

Tot în aprilie 1946, Nagymarosi vine iar la București, de data aceasta împreună cu Ujpest, pentru a participa la turneul de Paști la care au mai luat parte CFR (Rapid), Ciocanul și Lokomotiv Sofia.

În octombrie 1947, Nagymarosi a fost titular în meciul România – Ungaria 0-3, contând pentru Cupa Balcanică.

A doua zi după meci, în „Sportul popular” a apărut o declarație a lui Nagymarosi. „Scorul e prea mare. Dar am fost mai buni. Mi-au plăcut: Petschovski, Darok, Marinescu şi Marian”.

„N-a povestit niciodată ce a trăit în lagărul de la Focșani, nici măcar familiei”

Mihaly Nagymarosi a mai jucat până în 1950 în naționala Ungariei. După ce a terminat-o cu fotbalul la nivel înalt, s-a retras acasă, la Nagymaros, unde a continuat să joace mult după 40 de ani. N-a antrenat niciodată la nivel serios.

Și nici n-a mai plecat din orașul natal, fiindcă n-a putut să renunțe la prietenii lui cu care juca cărți și bea câte un pahar cu vin. Și cu care povestea. Le spunea tuturor povești cu Ujpest, cu rivala Ferencvaros, cu Zsengeller, cu Puskas și câte altele.

Despre un singur lucru nu vorbea. „N-a povestit niciodată ce a trăit în lagărul de la Focșani, nici măcar familiei”.

S-a stins din viață pe 7 septembrie 2002, la 82 de ani.

Zorgo a jucat la FC Porto!

Ați constatat, din lecturarea articolelor din „Sportul popular”, că alături de Mihaly Nagymarosi, în lagărul de la Focșani și, mai apoi, în echipa celor de la Textila Buhuși a mai apărut un fotbalist maghiar, anume Janos Zorgo.

Chiar dacă n-a avut aceeași faimă ca Nagymarosi, să facem o scurtă paranteză și să aruncăm o privire și pe cartea lui de vizită.

Născut pe 19 septembrie 1919, la Zilina (astăzi în Slovacia), Zorgo a apărut pentru prima oară în tricoul celor de la Torekves (n.r. - Stăruința) Budapesta, în 1941, la 22 de ani. Apoi, s-a tot mutat: la Ujpest (sezonul 1941 – 1942), Diosgyor (1942 – 1943), Vasas Budapesta (1943 – 1944).

În sezonul 1944 – 1945, nu mai apare la nicio echipă, fiindcă era prizonier în lagărul de la Focșani, iar mai apoi juca la Textila Buhuși.

S-a întors în Ungaria, la o grupare măruntă, Kobanyai Baratsag (1945 – 1946). Iar în 1946 – 1947, a apărut în tricoul celor de la SK Zilina, din orașul lui natal. Zorgo n-a rezistat mai mult de un sezon la nicio echipă!

A fugit în Italia, unde a jucat la Prato (1947 – 1950. Minune, acolo a stat trei sezoane!) și Rimini (1950 – 1951). După patru ani, nu i-a mai plăcut nici Italia și și-a găsit locul în Portugalia.

În ediția 1951 – 1952, Zorgo a jucat 4 meciuri și a marcat 1 gol pentru FC Porto, cea mai cunoscută grupare la care a ajuns în cariera lui.

După doi ani de pauză, în ediția 1954 – 1955, Zorgo a bifat 17 meciuri și 2 goluri pentru Boavista Porto, unde a fost antrenor-jucător.

Ca antrenor, Zorgo n-a mai fost la fel de plimbăreț. A pregătit 8 cluburi mici (cel mai cunoscut fiind Boavista). Ultimele lui urme în fotbal au fost ca antrenor la SC Olhanense, în ediția 1978 – 1979.