FCU Craiova este în căutarea unui antrenor după plecarea lui Marius Croitoru (43 de ani). Adrian Mititelu (56 de ani), finanțatorul oltenilor, a susținut astăzi o conferință de presă în care a abordat acest subiect. Croitoru a plecat de la Craiova după remiza de pe teren propriu cu Voluntari, scor 0-0.
Ulterior, oltenii au pierdut pe terenul liderului Csikszereda (0-2). Ovidiu Burcă (44 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo, a fost în tratative cu Adrian Mititelu, însă negocierile nu s-au concretizat. Și Andrei Prepeliță (38 de ani) a fost dorit de FCU Craiova, însă nici cu el nu s-a ajuns la un numitor comun.
Vali David, antrenorul interimar al echipei, va pregăti echipa în următoarele două meciuri, cu Ceahlăul Piatra Neamț și CSM Slatina. Ulterior, FCU Craiova va alege noul antrenor al echipei.
„Probabil noul antrenor va dori să preia echipa după meciul de la Slatina. S-ar putea întâmpla şi mai repede, dar să aveţi idee de ce se va întâmpla şi să nu mai începeţi să înjuraţi şi să apară fel şi fel de scenarii în legătură cu această procedură de numire a antrenorului.
Deocamdată Vali David e un tip foarte competent. Să vedem ce antrenori sunt la Liga 2, ce, trebuie să vină Mourinho aici? E un antrenor bun, Vali David şi secunzii lui pot gestiona momentul, e un tip foarte competent.
E secund la clubul ăsta de la reînfiinţare. Este un tip care a lucrat cu foarte mulţi antrenori şi care ştie să ţină echipa în mână cel puţin o perioadă scurtă. E şi Florin Costea lângă el, e şi Robert Sălceanu.
Avem şi un preparator fizic foarte bun, un băiat tânăr, sper să confirme, dar pare foarte bun, nu mai bag mâna în foc pentru nimeni. Pare că echipa a început să capete vlagă. Asta e cu antrenorul. Răbdare, nu vreau să luăm antrenor şi să plece iar la vară.
Am crezut foarte mult în Marius Croitoru, dar nu i-a ieşit, pur şi simplu nu i-a ieşit. Am încercat, am tolerat, am aşteptat, nu i-a ieşit. Chiar am fost foarte optimist cu al doilea mandat, dar nu i-a ieşit”, a declarat Adrian Mititelu, finanțatorul lui FCU Craiova.
Oltenii au parte de un sezon extrem de modest din punct de vedere sportiv. Se află pe locul 13 în Liga 2, cu 14 puncte după 11 etape. Obiectivul echipei este revenirea în Superliga după ce a retrogradat la finalul sezonului trecut.
Pentru FCU Craiova urmează duelul de pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamț, programat pe 2 noiembrie, de la 12:00.