Marius Șumudică nu l-a inclus pe Timotej Jambor (21 de ani) în lotul Rapidului pentru meciul cu FCSB, care va avea loc de la ora 21:00.
În ziua meciului cu FCSB, Rapid a anunțat lotul cu care va aborda partida. Iar atacantul central Timotej Jambor a fost lăsat în afara listei, la fel ca etapa trecută, când giuleștenii au câștigat cu Farul, scor 5-0.
Jambor, internațional slovac U21, a fost transferat de la Rapid pentru 1 milion de euro în vară, de la Zilina. Nu s-a impus în Giulești, iar în 10 meciuri jucate nu a marcat deloc și a dat doar un assist în Superliga.
De la legitimarea lui Aaron Boupendza, acest a fost scos din calcul de Șummudică. Jambor a fost lăsat în afara lotului și etapa trecută, fiind preferați ca atacanți centrali Boupendza și Burmaz. Primul a jucat 90 de minute chiar la debut.
Întrebat despre Jambor la conferința de presă premergătoare meciului cu FCSB, Marius Șumudică a declarat că nu a luat în calcul ca slovacul să plece în iarnă de la echipă.
Jambor este la antrenament, voi alcătui lotul astăzi după antrenament și îl voi prezenta directorului sportiv. Nu m-am gândit nicio secundă să plece Jambor.
- Marius Șumudică, înainte de FCSB - Rapid
FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic - Miculescu, Șut, Olaru - Băluță, Fl. Tănase, Oct. Popescu
Rezerve: Vlad, Pantea, Panțîru, Chiricheș, M.Popescu, Ștefănescu, Edjouma, Alhassan, Phelipe, Musi, Popa, Baeten
Absenți: Daniel Bîrligea (suspendat)
Antrenor: Elias Charalambous
Rapid: Siegrist – Cr. Manea, Ignat, Pașcanu – Onea, Kait, Christensen, Borza – Njie, Boupendza, Petrila
Rezerve: Aioani, Braun, Hasani, Gojkovic, Emmers, Burmaz, Pop, Dobre, Micovschi, Grameni
Absenți: Jakub Hromada (suspendat), Cristi Săpunaru (accidentat)
Antrenor: Marius Șumudică