Concret, Rapid a anunțat că la următoarele două meciuri jucate acasă, cu Hermannstadt (4 noiembrie) și UTA (9 noiembrie), la Peluza Sud nu se vor vinde bilete decât pentru copiii până în 14 ani. Ceea ce înseamnă că ultrașii din grupul „Original”, care în mod tradițional stăteau acolo, trebuie să-și găsească un alt sector din arenă.
Grupul „Original” a semnat ieri un protest pe pagina de Facebook, în care acuza decizia clubului alb-vișiniu.
Azi, Rapid a emis pe site-ul oficial un comunicat în care-și explică decizia. Clubul alb-vișiniu susține că prezența unui grup organizat de suporteri în acel sector, poziționat lângă locul în care stă galeria oaspete, atrage meci de meci amenzi din partea forțelor de ordine. Iar până acum, Rapid a trei amenzi a câte 6.000 de euro din acest motiv.
„În momentul de față, clubul nostru se confruntă cu o situație neplăcută, fiind amendat cu 6.000 de euro pentru fiecare meci în care în Peluza Sud există un grup organizat de suporteri. Amenzile sunt aplicate conform interpretării legii 4 de către Jandarmerie, care reglementează poziționarea galeriei echipei gazdă față de cea a echipei oaspete. În prezent, valoarea totală a acestor sancțiuni a ajuns la 18.000 de euro.
Noi vedem lucrurile altfel, considerăm că Legea 4 nu reprezintă un impediment pentru ca suporterii să fie prezenți acolo, însă o plângere contravențională poate dura până la un an și jumătate pentru a fi soluționată definitiv”, susține clubul condus de Dan Șucu.
În momentul de față, clubul nostru se confruntă cu o situație neplăcută, fiind amendat cu 6.000 de euro pentru fiecare meci în care în Peluza Sud există un grup organizat de suporteri.
Amenzile sunt aplicate conform interpretării legii 4 de către Jandarmerie, care reglementează poziționarea galeriei echipei gazdă față de cea a echipei oaspete. În prezent, valoarea totală a acestor sancțiuni a ajuns la 18.000 de euro.
Noi vedem lucrurile altfel, considerăm că Legea 4 nu reprezintă un impediment pentru ca suporterii să fie prezenți acolo, însă o plângere contravențională poate dura până la un an și jumătate pentru a fi soluționată definitiv.
Clubul Rapid a fost într-un dialog constant cu suporterii grupării, pentru a găsi soluții împreună. Reprezentanții grupării au menținut, de asemenea, contactul atât cu noi, cât și cu instituțiile statului, pentru a explora toate variantele posibile. Una dintre opțiuni a fost relocarea la Tribuna a II-a sau Tribuna 1, neagreată însă de liderii brigăzii. Din păcate, cadrul legal actual nu permite o soluție care să asigure prezența acestora în Peluza Sud fără consecințe financiare pentru club.
În așteptarea unei soluții legale, clubul a depus o contestație împotriva acestor amenzi și speră într-o decizie favorabilă. Până la clarificarea situației, suntem nevoiți să luăm măsuri pentru a evita acumularea altor sancțiuni. Considerăm această măsură drept abuzivă, deoarece limitează dreptul suporterilor noștri de a alege liber locurile pe stadion, generând astfel o formă de discriminare.
Pentru a preveni noi sancțiuni, s-ar impune ca suporterii din Peluza Sud să renunțe la însemnele particulare de grup. Clubul nu poate și nu dorește să impună această cerință, fiindcă respectăm profund suporterii și îi susținem în exprimarea identității lor. În ultimele etape, am permis utilizarea acestor simboluri în mod limitat și ne-am asumat eventualele consecințe, însă nu putem continua să suportăm costuri nejustificate.
Solicităm din partea suporterilor puțin timp, pentru a găsi o soluție durabilă. Am inițiat demersuri pentru reomologarea stadionului, astfel încât să stabilim clar prezența a două galerii distincte: una în Peluza Nord și alta în Peluza Sud. Deși omologarea stadionului are loc, în mod normal, la începutul sezonului, vom depune toate eforturile necesare pentru a obține reomologarea în condițiile actuale.
Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și asigurăm suporterii că nu vom lua niciodată măsuri împotriva lor. Clubul își reafirmă angajamentul de a apăra drepturile suporterilor și de a construi o relație bazată pe respect și încredere. Suntem deschiși la dialog și colaborare atât cu Jandarmeria, cât și cu suporterii echipei noastre, dorindu-ne să găsim împreună o soluție care să respecte toate părțile implicate.
Haideți să ne bucurăm împreună de Rapid!
-comunicat Rapid