Mihai Stoica, președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a reacționat pe rețelele de socializare, după ce campioana României s-a distrat cu Dinamo, scor 4-0, în prima rundă a grupelor Cupei României Betano.
Oficialul celor de la FCSB se teme că victoria la scor ar putea să îi facă pe fotbaliștii campioanei să își subestimeze adversarii în următoarele meciuri. Spune că rezultatul putea fi altul dacă Baba Alhassan nu scotea de sub „transversală” mingea trimisă de Olsen în repriza secundă, la scorul de 1-0.
Acesta apreciază reacția avută de Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, cu privire la ironia făcută de crainicul Ștefan Știucă înainte de debutul reprizei secunde: „George Becali a făcut o schimbare la pauză, Tavi Popescu intră în locul lui Baeten”.
„E inadmisibil ce a făcut crainicul. Vom avea o ședință si trebuie sa luăm măsuri!”, l-a „taxat” Andrei Nicolescu pe crainic.
„Îmi plac victoriile la scor doar în meciuri cu dublă manșă. Atunci când chiar e nevoie. Victoriile la scor te mint de multe ori. Îți dau senzația că ești prea bun. Aseară - dacă Baba nu-și repara la timp eroarea, ajutat și de Ștefan - nu știu despre ce puteam vorbi azi.
Singurul motiv pentru care mă bucur că le-am dat multe a fost suplinitorul lui Nicu Grameni, dar chiar apreciez reacția lui Andrei Nicolescu. Un pas spre normalitate”, a reacționat Mihai Stoica, pe rețelele de socializare.
Crainicul Ștefan Știucă a fost cel care l-a înlocuit pe Nicu Grameni în vară, după ce acesta a fost dat afară în urma scandalului monstru în care a fost implicat.
După primul meci, FCSB este lider în grupa B a Cupei României, în timp ce Dinamo ocupă locul 6, ultimul. În grupă se mai află Petrolul, CSU Craiova, Metalul Buzău și Agricola Borcea.