„Mi-a spart o vioară Stradivarius în cap!” » Giovanni Becali, dezvăluire ca-n filme

„Mi-a spart o vioară Stradivarius în cap!” » Giovanni Becali, dezvăluire ca-n filme
📅 2025-01-15

Ioan Becali (72 de ani) este unul dintre cei mai importanți impresari din Europa de Est. A fost printre primii care a intrat pe piață imediat după Revoluția din 1990 și a impresariat cei mai importanți jucători pe care i-a avut România.

Un personaj controversat, cu trecut controversat și spectaculos, condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor”, cea mai amplă anchetă care vizează banii negri din fotbalul românesc.

Aventurile lui Giovanni Becali au depășit granițele țării, iar poveștile sale par desprinse din mafie, mai ales că a trăit și-a avut legături în Napoli, Italia.

Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, a doua din sezonul de toamnă, impresarul a vorbit deschis despre pușcărie și despre cum a fugit din România ca să ajungă la Napoli.

Giovanni Becali: „Borcea a trecut prin clipe grele. Eu eram deja hârjonit”

- Spune-mi, te-a dărâmat condamnarea și statul în pușcărie? Te-au marcat rău?
- Nu. Poate pentru Borcea a contat mult și faptul că eu și Victor am fost cu el, l-a ajutat mult. Borcea a trecut prin clipe grele. Dar pentru mine nu, pentru că eram deja trecut prin asta. Sunt plecat de la vârstă tânără, am trecut prin multe, cu frontieră, cu Napoli, cu viața, până să găsesc strada asta. Știi că am avut și alte străzi în viața mea.

- Da, cum să nu? Ai fugit, ai trecut Dunărea sau cum a fost?
- Am luat o mașină, am furat o mașină de la Trieste. Și m-am dus spre Napoli. La Napoli aveam un prieten. Îl chema Hugo și nu mai spun numele de familie, că e foarte mediatizat încă acolo.

- Așa.
- Trebuia să supraviețuim și acest domn ne-a dat pe mâna cuiva să ne „prepare”. Noi limba italiană o știam, ne-o îmbunătățeam acolo. Și tu cam știi care e infracțiunea de bază acolo, nu?

- Da, sigur.
- Se cheamă... Cu C și se termină cu A, mai are și un M la mijloc și cine vrea să înțeleagă... (n.r. aluzie la Camorra).

Giovanni Becali: „Am trecut Dunărea pe o roată de tractor umflată de călăuză”

- Auzi, dar cum ai trecut Dunărea?
- Într-o barcă.

- Nu cu cauciuc?
- Cu cauciuc, cu roata. Da, era o roată de tractor umflată chiar de călăuză. Prima dată călăuza ne-a dat în primire. Ne-a luat câte 30.000 de lei. Ne-a luat o vioară Stradivarius. Care, într-adevăr, era falsă, dar eu visam să iau un miliard de lire pe ea.

Giovanni Becali

- Știai că e falsă?
- Nu, nu știam. Am luat-o de la Fundulea, de la niște lăutari, și era atât de bine lustruită. Nu am avut timp să mă duc să o verific, pentru că arăta prea frumos. Și știam de la o licitație că un Stradivarius costă 1 miliard de lire.

- Bun și când ai constatat că vioara e falsă?
- Când mi-a spart-o în cap un căpitan de poliție la Reșița, în arestul beciului. Pentru că pe noi ne-a dat în primirea călăuza. Erau călăuze care făceau o grămadă de bani pe timpul lui Ceaușescu. Călăuze la graniță, pentru a te trece frontiera. Mulți au murit acolo, mulți sunt îngropați. O să vezi de acolo...

Dezvăluiri desprinse din filme: „Aveam fiecare câte un cuțit la gâtul lor!”

- Cruci?
- Cruci. Că i-au găsit acolo, putreziți, morți și așa mai departe, împușcați. Dar călăuzele astea, o serie o treceau, o serie o dădeau. Și noi am căzut în seria aia când trebuia să ne dea. Dar a doua oară când am vrut să trecem, aveam fiecare câte un cuțit la gâtul lor. Nu i-am mai dat 30 de mii, i-am dat 15. Ne-a dus frumos, am trecut dincolo. Acolo ne aștepta un băiat al unui consul sârb. Ne-am dus la Belgrad, am luat tren la Zagreb, unde am fost prinși.

- Iar v-au prins?
- Ne-au prins, că nu mai aveam acte. Le-am pierdut pe Dunăre. Dolarii pe care i-am mai avut, i-am uscat pe la Belgrad. Banii pe care i-am avut la prima evadare au fost confiscați. Plus vioara spartă în cap. Și când mi-a dat cu vioara în cap, am zis: „Bă, stai, e nebun, îmi dă cu un milion de dolari în cap?!”. Numai că ei o verificaseră, să vadă cum e. Eu n-am controlat-o, că arăta prea frumos.

VIDEO. Urmărește aici toată emisiunea cu Giovanni Becali la „Prietenii lui Ovidiu”

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Cât vrea Fiorentina să plătească pentru transferul lui Dennis Man

Dennis Man (26 de ani), extrema dreapta de la Parma, a intrat pe radarul Fiorentinei și e urmărit de oficialii clubului viola, care au stabilit suma maximă pe care ar fi dispuși să o plătească în schimbul românului. Man e al doilea pe lista Fiorentinei, care îl vrea pe Luiz Henrique, extremă de l...

Mihai Stoica, impresionat și el de jucătorul de la FCSB: „Avantaj colosal în disputa pentru titularizare”

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a rămas și el impresionat de Mihai Toma (17 ani), mijlocașul ofensiv care a fost lăudat de Gigi Becali. Toma a devenit una dintre principalele variante pentru regula U21 la FCSB. Încă de la primele minute pe teren l-a impresionat...

Surpriză uriașă la Australian Open » Una dintre marile favoritele la trofeu, OUT din turul doi

Qinwen Zheng (22 de ani, 5 WTA) a pierdut în turul doi la Australian Open împotriva Laurei Siegemund (36 de ani, 97 WTA), scor 6-7 (3), 3-6. Una dintre primele mari surprize ale turneului de la Antipozi a venit chiar în prima zi în care s-au jucat meciuri din turul al doilea. Zheng, una dintre ...

Nottingham - Liverpool 1-1 » Sels și paradele lui au oxigenat „pădurarii”! Forest rezistă forcingului din final și strânge lupta la vârf

Nottingham Forest ș Liverpool au remizat în etapa 21 din Premier League, scor 1-1. Până la finalul rundei, Arsenal are oportunitatea de a se apropia la doar 4 puncte de lider. Liverpool a făcut deplasarea pe City Ground din Nottingham cu amintirea meciului tur încă proaspătă. „Pădurarii” sunt sin...

Florin Tănase, așa cum nu l-ai văzut până acum! Interviu fulminant: „Domnul Becali mi-a dat acest sfat în afaceri. Am văzut câte OP-uri dă, teancuri!” » I-a distrus pe contestatarii lui David Popovici

Șeptarul vrea un 2025 istoric cu FCSB, în România și în Europa. # A rememorat cum a răcit la meciul cu Villarreal și cum a plâns după eșecul cu Boro, cu steagul roș-albastru în mână # Liderul echipei a discutat despre absența lui Darius Olaru, dar și despre rolul pe care-l va avea el în formație ...

Dramatic! Manchester City a scăpat victoria printre degete » Titlul, din ce în ce mai departe

Manchester City a remizat cu Brentford, în deplasare, scor 2-2, în etapa 21 din Premier League. Phil Foden (24 de ani) a marcat o „dublă” pentru trupa lui Pep Guardiola (53 de ani), însă n-a fost suficient. Pe final, Brentford a obținut egalarea. Gazdele au început mai bine duelul. După 15 minute...

Bayern – Hoffenheim: TSG e în vrie înaintea confruntării cu liderul campionatului

Bayern a început cu bine anul, reușind să câștige la Monchengladbach cu 1-0, în vreme ce Hoffenheim a pierdut pe teren propriu cu același scor în fața lui Wolfsburg. În ediția precedentă de campionat, fiecare echipă s-a impus pe teren propriu, însă succesul pe care Hoffe l-a repurtat în chiar ult...

„Amatorism!” » Ilie Dumitrescu a rămas perplex când a văzut ce se întâmplă la Rapid: „Poate fi dat afară”

Ilie Dumitrescu (56 de ani), fostul internațional, a rămas surprins neplăcut de situația de la Rapid. Acesta se referă la Clinton N'Jie (31 de ani), fotbalistul care nu face parte din lotul giuleștenilor în cantonamentul din Dubai. Transferat în septembrie, camerunezul a pierdut tot cantonamentul...

Match Preview Arsenal - Tottenham » Premier League

Jurgen Klopp îi dorește răul fostei rivale » „Luați-vă biletele de avion și vă aștept cu berea rece în grădină!”

Fostul manager al lui Liverpool așteaptă ca Manchester City să piardă procesul în procedura disciplinară, care o vizează pentru cele peste o sută de capete de acuzare pentru încălcarea fair-play-ului financiar în Premier League. ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.