Adus în vară, pentru 300.000 de euro, Daniel Popa (29 de ani) nu pare să mai aibă viață lungă la FCSB. Gigi Becali, cel care a insistat pentru a-l transfera, vrea să aducă un nou vârf, fiind dezamăgit de fostul jucător de la U Cluj. E greu de crezut că acesta va mai prinde minute din iarnă. Asta înseamnă o gaură de cel puțin 500.000 de euro.
„L-am băgat pe Popa, nu e ce am crezut eu, asta e situația. Cred că ne mai trebuie un atacant și probabil un fundaș central. Dar avem 4, deci doar un atacant cred că ne-ar mai trebui”, a fost concluzia lui Gigi Becali după 0-0 cu Rapid.
Daniel Popa, primul sacrificat al perioadei de transferuri din vară
Florin Tănase, David Kiki, Mihai Popescu, William Baeten, Daniel Bîrligea, Daniel Popa și Marius Ștefănescu au fost jucătorii pe care FCSB i-a adus în perioada de transferuri din vară. Dintre aceștia, fotbalistul adus de la U Cluj se află în cea mai ingrată poziție. Și pare că are orele numărate la gruparea roș-albastră.
După venirea lui Bîrligea, Popa a prins tot mai puține minute. Iar evoluțiile sale nu l-au mulțumit pe Becali, care vrea să aducă un nou atacant. Iar jucătorul adus de la U Cluj fie nu va mai juca, fie va pleca. În al doilea scenariu, e greu de crezut că FCSB va obține o sumă importantă. Iar Becali va ieși pe minus din „Afacerea Popa”.
Pentru a-l cumpăra în vară, Gigi Becali a plătit 300.000 de euro. „E pariul meu” spunea omul de afaceri. Și îi dădea fotbalistului un bonus de 100.000 de euro și un salariu de 16.000 de euro. Ceea ce înseamnă că, din vară și până la începutul perioadei de transferuri din iarnă, Becali va cheltui 500.000 de euro cu Popa.
Evident, suma poate crește dacă Popa va continua până la finalul sezonului. Va fi de aproape 600.000 de euro.
Daniel Popa // FOTO: Imago
Până acum, Popa a avut 19 partide în tricoul roș-albastru. Și nu se poate lăuda cu prea multe reușite. A dat două goluri, ambele cu Virtus, și patru pase de gol. Iar după venirea lui Bîrligea a prins tot mai puține minute.
În ultimele 5 runde a jucat o repriză cu Sepsi și puțin mai mult de 30 de minute cu Rapid. În rest, a rămas pe bancă.
900.000 de euroe cota lui Daniel Popa, potrivit transfermarkt