FC Argeș - CFR Cluj, cel mai interesant duel al primei zile de competiție din Cupa României Betano, se joacă astăzi, de la ora 21:00, la Mioveni. Partida contând pentru Grupa A din Cupă va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Digi Sport.
Într-o formă îngrozitoare în campionat, cu suporterii cerându-i demisia lui Dan Petrescu la ultimul meci, CFR Cluj încearcă să-și refacă moralul în etapa inaugurală din Cupa României, pe terenul divizionarei secunde FC Argeș. Piteștenii sunt outsideri, dar s-au stabilizat după venirea lui Bogdan Andone și amenință să le dea o replică solidă „feroviarilor”.
FC Argeș: Straton - Borța, Tudose, Garutti, Briceag - Doukoure, Seto - Moldoveanu, Morar, G. Gheorghe - M. Roman II
Antrenor: Bogdan Andone
CFR Cluj: Hindrich - Simao, Leo Bolgado, Ilie, Camora - Fică, Keita, Tachtsidis - Korenica, Postolachi, Ad. Păun
Antrenor: Dan Petrescu
Arbitru: Cătălin George Roman (Timișoara) / A1: Cosmin Bojan (Târgu Mureș) / A2: Ștefan Dumitrache (Palanca - Prahova) / R1: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea) / Observator arbitri: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe) / Delegat joc: Mircea Brîndușă (Călărași)
Stadion: Orășenesc (Mioveni)
E prima confruntare directă după mai bine de un an. În aprilie 2023, în „sferturile” competiției, CFR Cluj îi învingea la limită pe alb-violeți, 1-0. Argeșenii n-au mai învins-o pe CFR din 27 aprilie 2005!
Tofan are o problemă mai veche, cu pubalgia, care tot persistă. Chiar am discutat în săptămâna premergătoare jocului dacă ne putem baza pe el la joc sau nu. Trebuie rezolvată, clar, această problemă. E o durere care tot revine, dispare și revine, dar e important ca pe termen lung să putem să-l avem, să-și facă tratamentul necesar, pentru că avem nevoie de toți jucătorii pe acest final de an.
- Bogdan Andone, antrenor FC Argeș, conform Liga2.ro
În primăvara anului trecut, întâlneam pe Fotbal Club CFR 1907 CLUJ în sferturile Cupei României. Mâine, jucăm din nou...
Publicată de Fotbal Club Arges Pitesti pe Luni, 28 octombrie 2024Începând din minutul 83 al meciului CFR Cluj - Sepsi OSK, după golul de 1-3, suporterii din Gruia au început să strige „Demisia, demisia!”.
Ei au început să strige „Demisia, demisia!”, scandare adresată în mod obișnuit antrenorului. La câteva zeci de secunde distanță, au întețit scandările, fondul sonor din Gruia fiind acoperit de îndemnuri la debarcarea lui Dan Petrescu.Până la final, CFR Cluj a reușit să egaleze, grație „dublei” semnate de Virgiliu Postolachi.