EXCLUSIV VIDEO | Victor Negrescu, la European Health Policies: „Sănătatea trebuie să rămână o PRIORITATE la nivel european”

EXCLUSIV VIDEO | Victor Negrescu, la European Health Policies: „Sănătatea trebuie să rămână o PRIORITATE la nivel europe
📅 2024-10-18

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat că sănătatea are nevoie de o alocare suplimentară de fonduri la nivel comunitar, nu doar de 0.29% din bugetul anual european, cât reprezintă programul EU4Health.  În plus, la nivel Uniunii Europene este nevoie de sinergii și schimb de know how pentru un sistem de sănătate eficient, care să aibă impactul dorit de cetățeni.

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului Europa Connect – „Politicile europene de sănătate și impactul lor asupra țărilor din Centrul și Estul Europei și României”, promovat de platforma gandul.ro, și care a fost găzduit chiar de vicepreședintele Victor Negrescu la Parlamentul European de la Bruxelles.

„Sănătatea trebuie să rămână o prioritate la nivel european. În sensul acesta, am subliniat faptul că, din păcate, doar 0,29% din bugetul european anual merge către Programul European pentru Sănătate EU4Health. Deci trebuie să alocăm resurse financiare suplimentare și, în contextul în care discutăm despre viitorul buget european, pe termen lung, trebuie să arătăm cum putem să facem lucrul acesta. Totodată, ne trebuie mai multe sinergii la nivel european, să învățăm unii de la alții să creionăm un sistem de sănătate eficient, dar care are și impactul dorit de cetățeni”, a declarat Negrescu, în exclusivitate pentru Gândul.

„70% din cetățenii europeni își doresc ca Europa să facă mai multe și mai bine că pentru zona de sănătate și, în această logică, trebuie să translatăm această așteptare normală în politici coerente la nivel european, să trecem peste diferențe și să construim acțiuni concrete”

Negrescu: „Avem nevoie de un dialog real”

Vicepreședintele Parlamentului european a arătat că sunt și alte zone în care acțiunea  trebuie să fie la fel de eficientă precum combaterea cancerului.

„Avem nevoie de un dialog real cu cei care sunt implicați în acest domeniu al sănătății și asta am reușit, astăzi, prin această conferință cu industria farmaceutică, cu industria medicală, profesioniști în domeniu, cu medici și cu asistenți, oameni care sunt interesați să dezvolte domeniul, inclusiv cu pacienții, pentru că doar așa putem să asigurăm și imputurile necesare pentru a gândi politici europene coerente și eficiente. De aceea, dezbaterea de astăzi cred eu că ne-a permis nouă, la început de mandat, să trasăm o listă de priorități”, a completat vicepreședintele ParlamentuluI european.

Dincolo de audierea noului comisar european pe sănătate, legislativul european trebuie să decidă pașii de urmat la nivel comunitar.

„Urmează, de asemenea, să setăm agenda viitoare și este clar că avem nevoie de mai multe politici europene în materie de sănătate pentru ca Europa să asigure în continuare servicii medicale de calitate pentru cetățeni, dar să avem și o industrie în domeniu, care este una performantă, pentru că am văzut în timpul pandemiei cât de dependenți am fost de alte continente, chiar de state nedemocratice și nu este normal acest lucru”, a mai spus Victor Negrescu.

„Felicit în primul rând pe cei de la Gândul pentru faptul că au venit cu această inițiativă și m-a bucurat că am putut s-o sprijin aici, în Parlamentul European, și cred că astăzi s-a dovedit încă o dată că avem nevoie de cât mai multe summituri legate de sănătate și trebuie să ne asigurăm că inclusiv vocea României este auzită, pentru că avem nevoi speciale, avem nevoie de resurse financiare, avem nevoie să ne asigurăm că oportunitățile europene sunt folosite la noi în țară și avem o șansă foarte mare generată de alocările privind programul european pentru sănătate, dar și de implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență”

Victor Negrescu

„România are resursa necesară pentru a contribui la dezvoltarea domeniului sănătății la nivel european”

Mai mult, rolul României trebuie să fie unul care să contribuie la dezvoltarea sănătății la nivel european.

„Trebuie ca ideile noastre să pătrundă aici la nivel decizional și asta am reușit și astăzi, cu profesioniști români de excepție care s-au exprimat și care au arătat că România nu este doar în așteptarea unor măsuri europene care să ne ajute, dar are și resursa necesară pentru a contribui la dezvoltarea domeniului sănătății la nivel european”, a conchis Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European.

Partenerii conferinței  „Politicile europene de sănătate și impactul lor asupra țărilor din Centrul și Estul Europei și României”, promovată de platforma de știri Gândul.ro, au fost Sanador, Regina Maria, Medicover, B. Braun, Astra Zeneca, Roche, MSD, Johnson & Johnson.

Citește și:

Când se va circula de la Borș la Târgu Mureș pe cei 270 km ai AUTOSTRĂZII TRANSILVANIA? Șeful CNAIR: „Tunelul Meseș este o lucrare foarte complicată”

Șeful CNAIR știe pe câți kilometri din Autostrada Moldovei vom circula în acest an

Șeful CNAIR somează public constructorul grec AKTOR: „Luăm în calcul orice variantă, inclusiv rezilierea”

Recycle Now | Anca Marinescu, RetuRO: „Dincolo de de atingerea țintelor, Sistemul de Garanție-Returnare are ca obiectiv SCHIMBAREA de mentalități”

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Sebastian Burduja: „Suntem în grafic cu proiectul Neptun Deep”. Ministrul Energiei a spus când va începe exploatarea

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit joi seara, la emisiunea „În Opoziție” cu Denise Rifai depre evoluția proiectului Neptun Deep”, mai precis când va începe exploatarea în Marea Neagră. „La începutul anului 2027. Suntem în […]

Mihai Tudose, despre ABILITĂȚILE lui Marcel Ciolacu: „Este un foarte bun manager, ascultă și ține cont de părerile celorlalți”

Mihai Tudose, președinte al Consiliului Național PSD, a vorbit, joi, la emisiunea „În Opoziție” cu Denise Rifai despre abilitățile pe care le are premierul Marcel Ciolacu, candidat cu cele mai mari șanșe la alegerile prezidențiale […]

Mihai Tudose, despre Mircea Geoană: ”Gura păcătosului adevăr grăiește”

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Tudose, a venit joi în emisiunea În opoziție, cu Denis Rifai. Acesta a fost întrebat despre perioada în care Geoană era în PSD. De asemenea, el a spus că […]

Victor Negrescu, la European Health Policies: „Sănătatea trebuie să rămână o PRIORITATE la nivel european”

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat că sănătatea are nevoie de o alocare suplimentară de fonduri la nivel comunitar, nu doar de 0.29% din bugetul anual european, cât reprezintă programul EU4Health.  În plus, […]

Burduja, despre stocurile României de ENERGIE și gaze pentru iarna 2024: „De import de energie electrică va fi nevoie, de gaze nu”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit, joi, la emisiunea „În Opoziție” cu Denise Rifai despre cum s-a pregătit România pentru această iarnă din privința stocurilor de energie electrică și gaze naturale. Întrebat care este în […]

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.