Roland Garros 2025 începe duminică. Unde văd fanii din România competiția și ce românce sunt calificate până acum

Roland Garros 2025 începe duminică. Unde văd fanii din România competiția și ce românce sunt calificate până acum
📅 2025-05-22

În perioada 25 mai – 8 iunie, cel mai așteptat turneu de tenis pe zgură din calendar revine. Experiența Roland Garros 2025 este una completă: toate terenurile, toată acțiunea, toate emoțiile sunt disponibile la un click distanță pentru milioane de fani din întreaga Europa.

Canalele Eurosport acoperă cele mai importante meciuri ale tabloului principal Roland Garros. Transmisiunea începe duminică, 25 mai, la ora 12:00 (ora României) și se încheie peste două weekenduri, odată cu finala feminină de sâmbătă, 7 iunie, respectiv finala masculină de duminică, 8 iunie, ambele fiind programate la ora 16:00. De asemenea, înaintea fiecărei zile, o emisiune de 30 de minute prefațează evenimentele de la Grand Slam-ul parizian.

Roland Garros 2025 începe duminică. Unde văd fanii din România competiția și ce românce sunt calificate până acum

Jannik Sinner (Italia), lider mondial ATP, a revenit în circuit după o suspendare de trei luni și vizează primul său titlu la Roland Garros.

Italianul are însă de înfruntat nume mari precum Carlos Alcaraz (Spania), campionul en-titre, și Novak Djokovic (Serbia), deținătorul a 24 de titluri de Grand Slam. La feminin, Iga Swiatek (Polonia) încearcă să cucerească al cincilea său titlu pe zgura pariziană în șase ediții în fața numărului 1 WTA, Aryna Sabalenka, și a finalistei din 2024, Coco Gauff (SUA).

România are pe tabloul principal cinci jucătoare:

Jaqueline Cristian (26 de ani, 74 WTA) – Kimberly Birrell (27 de ani, 63 WTA)
Gabriela Ruse (27 de ani, 85 WTA) – McCartney Kessler (25 de ani, 44 WTA)
Anca Todoni (20 de ani, 91 WTA) – Jessica Pegula (31 de ani, 3 WTA)
Irina Begu (34 de ani, 94 WTA) – Leolia Jeanjean (29 de ani, 103 WTA)
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) – Jucătoare venită din calificări

Roland Garros 2025:

Duminică, 25 mai – încep meciurile de pe tabloul principal

Marți, 3 iunie – încep sferturile de finală

Joi, 5 iunie – semifinalele de simplu feminin

Vineri, 6 iunie – semifinalele de simplu masculin

Sâmbătă, 7 iunie – finala de simplu feminină

Duminică, 8 iunie – finala de simplu masculin

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Trump a discutat cu Netanyahu despre conflictul din Fâșia Gaza și despre eforturile de oprire a programului atomic al Iranului

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a discutat, joi, cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, despre riscurile generate de ambițiile nucleare iraniene și despre conflictul din Fâșia Gaza, liderul american reafirmând inițiativa de reconfigurare a teritoriului palestinian. ”Premierul Net...

Au plantat greșit și ne-au invadat INSECTELE. Ce probleme pot aduce platanul, teiul sau arțarul

Avem prea puține spații verzi în orașe, iar în multe locuri plantele ornamentale alese de autorități fac mai degrabă probleme, în loc să le rezolve. Specialiștii în botanică atrag atenția că speciile sunt preferate pentru aspect ori creștere rapidă. Cum nu sunt adaptate climei noastre, favorizeaz...

Prosumatorii produc deja cât Atomocentrala Cernavodă. Ce noi afaceri propulsează în paralel

Pe măsură ce crește numărul prosumatorilor firmele din domeniu propun și soluțiile inovative din zona energiei verzi, dezvoltate chiar de companii românești. Practic, firmele încearcă să țină pasul cu numărul tot mai mare de români care aleg să își producă singuri energia. Așa că le propun de la ...

Trump salută adoptarea planului FISCAL în Camera Reprezentanților /„Senatul să îmi trimită proiectul de lege cât mai curând”

Președintele SUA, Donald Trump, a salutat, joi, adoptarea de către Camera Reprezentanților a proiectului fiscal, îndemnând Senatul să acționeze rapid pentru definitivarea programului reducerilor de taxe și atragerii de credite. ”Proiectul fiscal a fost adoptat de Camera Reprezentanților. Planul v...

George SIMION: „Nu am nimic altceva mai de preț decât aprecierea voastră și simțul datoriei de a duce până la capăt lupta începută”

George Simion notează într-o postare pe blogul său că cu titlul: „ȘOC! Unde am fost azi?! În ciuda celor care așteptau să plâng în batistă, continuăm: am fost la prietenii din Polonia!”   Președintele AUR și-a început postarea prin a menționa că a mers la Varșovia pentru a întări...

Emisiunea „Drumul spre performanță”, vineri, 23 mai, de la ora 14.00. Gimnastica românească încotro?

Producția „Drumul spre performanță”, moderată de Daniel Nazare, a ajuns la episodul 21, până acum emisiunea fiind dedicată mai multor discipline sportive. Acum a venit rândul gimnasticii artistice să iasă la pupitru, fiind o disciplină sportivă care ne-a adus nenumărate medalii la competițiile in...

Radu Marinescu, ministrul Justiției: „Din câte cunosc, a existat o solicitare a Marii Britanii de extrădare a fraților Tate”

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a vorbit, la B1 TV, despre cazul fraților Tate. Cotidianul britanic The Telegraph scrie că Andrew Tate va fi extrădat în Marea Britanie, după ce va fi judecat în România, preia stitipesurse.ro. Radu Marinescu a menționat că există o solicitare, dar că aceasta ...

Gândul prezintă Best Of Ai aflat! Cu Ionuț Cristache – vineri, 23 mai, de la ora 15.00

Exclusivități şi primele reacții la cele mai dezbătute teme ale săptămânii chiar de la protagonişti! Dezvăluiri explozive și declarații incitante, momente surpriză și analize care poartă marca celor mai cunoscuți analişti. Pe toate le regăsiți în BEST OF Ai aflat! Cu Ionuț Cristache! Nu ratați o ...

Iași, capitala sportului urban! Streetball-ul revine de vineri la Iulius Mall

În perioada 23–25 mai, parcarea Iulius Mall Iași se transformă într-un veritabil festival de sport urban și distracție în aer liber, odată cu revenirea celui mai popular eveniment de baschet 3×3 din România – BCR Sport Arena Streetball. După succesul ediției precedente, competiția revine la ...

Doru Bușcu: „Ilie Bolojan are cel mai mare credit politic și MORAL pentru a conduce guvernul”

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emsiunii Ai aflat! Cu Ionuț Cristache, jurnalistul Doru Bușcu a vorbit despre posibila -și foarte probabila- implicare a lui Ilie Bolojan în conducerea viitorului guvern. În opinia sa, Bolojan este una dintre puținele figuri politice care au reușit să își ...

Good News

Only good and positive news.