George SIMION a plecat din România, imediat după protestul de la CCR/ „Și eu o să părăsesc țara. Vă anunț că în trei ore mă voi afla pe Aeroportul Otopeni”

George SIMION a plecat din România, imediat după protestul de la CCR/ „Și eu o să părăsesc țara. Vă anunț că în trei ore
📅 2025-01-10

George Simion a plecat, vineri, din România. Acesta a fost surprins pe aeroport, la scurt timp după protestul de la CCR, îndreptându-se către terminalul pentru plecări internaționale, singur, nepăzit de vreo gardă de corp. Liderul AUR a decis să meargă în Polonia, după ce și-a făcut datoria de suveranist și a luat parte la protestul organizat împotriva deciziei CCR de anulare a primului tur al prezidențialelor. 

La scurt timp după protestul suveraniștilor din fața sediului Curții Constituționale, liderul AUR, George Simion, a fost surprins de fotografi îndreptându-se către avionul cu care a plecat în Polonia.

Cu o zi înainte, un alt suveranist, Călin Georgescu, se îndrepta, discret, spre aeronava care avea să-l ducă la Strasbourg, păzit de o gardă de corp. Plecare programată în mod curios chiar cu o zi înainte de protestul pe care el însuși l-a convocat la CCR.

Atitudinea lui Georgescu a stârnit indignare printre susținători, dar și un val de critici în spațiul public, față de modul în care a ales să părăsească țara.

George Simion a plecat în Polonia, unde are întâlnire cu președintele partidului Legii și Justiție, Jarosław Kaczyński, după cum a declarat acesta în cursul zilei de vineri, la Parlament.

„Și eu o să părăsesc țara. Vă anunț că în trei ore mă voi afla pe Aeroportul Otopeni pentru a mă deplasa în capitala Poloniei, Varșovia, unde am o întâlnire cu președintele Legii și Justiție, Jarosław Kaczyński”, a declarat George Simion la Curtea Constituțională, acolo unde a depus, alături de parlamentarii AUR, solicitări de revizuire a hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale și reluarea procesului electoral cu cel de-al doilea tur.

A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

AMENZI, în valoare de 32.000 de lei și o sesizare pentru distrugere, la mitingul pro-Georgescu

Jandarmeria a aplicat amenzi în valoare de 32.000 de lei la mitingul neautorizat organizat de Călin Georgescu. De asemenea, a fost întocmită și o sesizare pentru distrugere, a anunțat Jandarmeria București. Mitingul organizat de Călin Georgescu în fața Curții Constituționale a României a avut par...

Mediul monitorizează DEZASTRUL ecologic de la Kerci. Unda de poluare cu petrol este puțin probabil să ajungă pe litoralul românesc

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că autorităţile monitorizează situaţia din Marea Neagră, ”unde, de aproape o lună, se văd efectele celui mai mare dezastru ecologic din ultimii ani”, după scufundarea, în strâmtoarea Kerci, a două petroliere ruseşti. El a arătat că se relatează despre o î...

MACRON vrea să continue dialogul cu Elon Musk, în timp ce denunță „noua internațională reacționară”

Emmanuel Macron, președintele Franței, a afirmat că dorește să continue dialogul cu Elon Musk, un apropiat al președintelui-ales al SUA, Donald Trump, în contextul în care a făcut referire la miliardar în cadrul Conferinței Ambasadorilor de luni, acuzându-l de susținerea unei ”noi internaționale ...

BĂUTURA care îți stimulează creierul și îmbunătățește starea emoțională. Este perfectă pentru sezonul rece

Ciocolata caldă are o istorie îndelungată, care începe cu civilizațiile precolumbiene din America Centrală: mayașii și, ulterior, aztecii. Aceștia preparau o băutură amară din pastă de cacao amestecată cu apă, ardei iute și diverse condimente. În antichitate băutura din ciocolata era numită de ma...

Ursula von der Leyen a fost EXTERNATĂ din spital. Preşedinta Comisiei Europene își va exercita funcția de acasă

Ursula von der Leyen a fost spitalizată pentru o săptămână, pentru a trata o pneumonie severă, iar „acum s-a întors acasă”, a anunţat o purtătoare de cuvânt, confirmând informaţii din presa germană, informează AFP, preluată de Agerpres. Preşedinta Comisiei Europene urmează „să îşi exercite funcţi...

Încă o persoană, infectată cu virusul HMPV în România: „A fost detectat la un număr mic de cazuri, începând din sezonul 2013-2014”

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunțat vineri, 10 ianuarie, că a fost identificat al doilea caz de infectare cu metapneumovirus uman, cel al femeii din Oradea, fiind în curs de validare. INSP a transmis, vineri, precizări cu privire la Metapneumovirusul uman (HMPV). ”Primul caz ...

Badantă din Italia, prinsă în FLAGRANT de carabinieri după ce a furat bijuterii de 20.000 de euro de la bătrâna pe care o îngrijea

O asistentă în vârstă de 56 de ani din Alcamo, provincia Trapani (Sicilia) din Italia, a fost arestată de carabinieri pentru că a furat bijuterii și alte bunuri valoroase din casa unei femei în vârstă pentru care lucra. Fiica victimei a devenit suspicioasă din cauza mișcărilor neobișnuite și a de...

Trei bănci din România își închid porțile în 2025. Zeci de mii de clienți ar urma să se REORIENTEZE către serviciile altor instituții bancare

Trei branduri bancare cunoscute din România vor dispărea în 2025. Zeci de mii de români ar putea să se reorienteze către alte instituții bancare pentru a-și deschide conturi curente sau de economii. Cele mai recente informații arată că alte trei bănci din România vor închide în anul 2025. Similar...

Dosar PENAL la protestul neautorizat, organizat de Călin Georgescu. Cinci persoane au fost duse la audieri

Mii de oameni au luat parte, azi, 10 ianuarie, la protestul neautorizat pro-Georgescu, însă manifestația nu a fost lipsită de incidente. Protestatarii au agresat o jurnalistă DIGI24 și au vandalizat mașina reporterilor de la Antena 1. Potrivit surselor Gândul, autoritățile au deschis dosar penal,...

George SIMION a plecat din România, imediat după protestul de la CCR/ „Și eu o să părăsesc țara. Vă anunț că în trei ore mă voi afla pe Aeroportul Otopeni”

George Simion a plecat, vineri, din România. Acesta a fost surprins pe aeroport, la scurt timp după protestul de la CCR, îndreptându-se către terminalul pentru plecări internaționale, singur, nepăzit de vreo gardă de corp. Liderul AUR a decis să meargă în Polonia, după ce și-a făcut datoria de su...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.