E târziu, e devreme, depinde de sensul dinspre care ne uităm la oameni. Depinde de unde ne uităm spre ceasul care a bătut ora exactă. Nici târziu, nici devreme, ar spune cei mai înţelepţi dintre noi sau aceia care cred că totul e matematică, pe lumea în care contează atât de mult şi poezia. Au luminat artificiile toate cerurile din jur, deşi Cerul e unul singur şi ne încape pe toţi. A fost noapte albă la propriu, nu ştiu dacă şi la figurat, pentru aceia care au mai avut energie să considere că nu se mai poate întâmpla nimic rău, în marea de oameni care a împodobit străzile în secundele care au legat anii între ei şi vieţile între ele. Şi destinele, întâmplător.
Şi ne-am trezit aceiaşi, mai bătrâni cu câteva artificii văzute de departe şi mai puţin bătrâni cu câteva urări de bine câte ne-au fost trimise – şi câte au şi ajuns – pe toate căsuţele de comunicare. Moderne sau mai învechite, de pe vremea în care era posibilă orice magie, inclusiv cea a comunicării dintre oameni, dintre ochi, dintre idei.
Ne uităm în jur azi, 1 ianuarie 2025, de parcă abia ar fi început lumea. De parcă noaptea de anul nou, care tocmai ni s-a scurs printre degete, nu ar fi o seară ca oricare alta, în care pur şi simplu se schimbă o cifră în coada calendarului, ci seara spovedaniei supreme, în care păcatele ni se iartă şi ochii care nu ne-au mai văzut de ceva timp au şansa să ne uite. Sau să nu ne uite.
Ne uităm în jur azi, 1 ianuarie 2025, la ai noștri, mai bătrâni, care au incredere în alegerile noastre şi în forţa deciziei luate deja, ne uităm la copiii noştri, care ne cred pe noi încă şi care de la noi vor să prindă şansa de a o porni pe drumul cel bun. Dar care mai e drumul cel bun? Care mai e drumul corect?
Mulţi dintre români au ales să petreacă noaptea dintre ani fie în vacanţe de câteva zile, mai pe aproape sau mai pe departe, în funcţie de buget şi de imaginaţie, prin ţări călduroase şi ceva mai scumpe, sau prin România scumpă şi ea şi aglomerată, de la un capăt la altul, pe drumuri care nu seamănă, de atât de multe ori, a Europa, ci a trecut de care nu se mai poate scăpa. Străinii s-au bucurat şi ei cum au putut de ce le-a oferit primăria, mai darnică sau mai ecologistă, cu focuri de artificii izolate în centre de capitale europene sau cu pocnituri pe la colţ de stradă, cum se întâmplă, în ciuda legilor clare, în ţari care seamănă cu a noastră.
E târziu, e devreme, depinde de sensul dinspre care ne uităm la oameni. Am spus la mulţi ani multora dintre cei dragi şi am făcut crucea în cerul gurii pentru toţi aceia care mi-au trecut, până azi, prin viaţă.
Mă uit în oglinda propriilor cuvinte şi nu mai ştiu dacă să mă sperii sau să mă bucur de curajul de a putea spune tot ce cred, tot ce gândesc, indiferent de mode, de vremurile pe care le trăim sau pe care ne comandă cineva să credem că le traversăm.
La mulţi ani şi dumneavoastră, prieteni deja vechi din lumea aceasta a Gândului precis, a Gândului curajos, a Gândului care trebuie scris, indiferent de riscuri! Dumnezeu să ne apere pe toţi! Şi anul acesta, proaspăt început acum câteva ore, să ne aducă mai multe bucurii decât necazuri. Ar fi un moment bun să ne şi bucurăm. 3, 2, 1, începe! Începe anul nou.
Asta ne lipsea!
Nici zi, nici noapte
Schengen, dragostea mea!
Amalgam de definiții
Ce s-a ales (de noi)