Uniunea Europeană a acuzat, joi, Rusia că încearcă escaladarea conflictului din Ucraina, denunțând retorica nucleară a Kremlinului, pe fondul informațiilor privind un atac cu rachetă intercontinentală, care intervine după ce armata ucraineană a atacat teritoriul rus cu rachete furnizate de SUA și de Marea Britanie.
”Sigur că urmărim informațiile despre folosirea de către Rusia a unei rachete balistice intercontinentale contra unei ținte din Ucraina. Încercăm să aflăm toate datele, dar este evident că astfel de atacuri ar marca încă o escaladare clară a conflictului de către (președintele) Vladimir Putin”, a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, într-o conferință de presă.
”În ultima perioadă, nu ne-au lipsit semnalele privind escaladarea în continuare a conflictului de către Putin. A început prin a crea o criză alimentară, o criză energetică, jucând cartea foametei și pe cea a iernii, întrucât atacă cu drone și rachete infrastructura civilă a Ucrainei, un semnal clar că vrea escaladarea conflictului și terorizarea populației. Joacă din nou cartea nucleară, prin actualizarea de curând a doctrinei nucleare a Rusiei, a adus militari nord-coreeni pe teritoriul european, toate acestea sunt semnale clare privind intenția de escaladare a conflictului, nu de a găsi modalități de pace”, a subliniat Peter Stano.
Armata Ucrainei a anunțat că Rusia a lansat în cursul nopții o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), în ceea ce ar fi primul atac de acest fel în războiul ruso-ucrainean.
Atacul intervine după ce armata ucraineană a lansat marți rachete tactice americane ATACMS asupra regiunii ruse Briansk, după ce a primit permisiunea Statelor Unite. Miercuri, Ucraina a lansat, pentru prima dată, rachete de croazieră britanice Storm Shadow asupra localității Marbino, situată în regiunea rusă Kursk, unde are loc o incursiune a trupelor ucrainene.
Rusia a condamnat vehement atacurile Ucrainei, avertizând că decizia Administrației Joe Biden confirmă că Occidentul vrea escaladarea conflictului. De altfel, Rusia consideră că sistemele de rachete tactice nu pot fi folosite fără personal militar american.
”Acesta reprezintă un semnal că vor escaladarea conflictului, iar folosirea acestor sisteme balistice avansate fără americani ar fi imposibilă, președintele Vladimir Putin a spus acest lucru și a avertizat cum se va schimba poziția noastră dacă va fi autorizată folosirea acestor rachete cu rază lungă de acțiune, 300 de kilometri, contra țării noastre”, a afirmat marți Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.
Rusia a modificat doctrina utilizării armamentului atomic. Conform noii legi, Moscova poate riposta la atacuri neconvenționale cu armament nuclear, în cazul unui conflict cu un stat susținut de o putere atomică, cum este situația Ucrainei. Președintele Vladimir Putin a sugerat, în trecut, că Rusia ar putea furniza rachete balistice inamicilor Statelor Unite și ai altor țări occidentale.
Administrația Joe Biden a refuzat, miercuri, să comenteze informațiile despre ajutarea armatei ucrainene să localizeze ținte din Rusia, dar a admis discuții de natură tactică.
”Noi ne consultăm cu Guvernul ucrainean și cu armata ucraineană asupra unei game largi de tactici pe care le pot folosi pentru a se apăra”, a declarat miercuri Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Rugat să spună clar dacă Washingtonul furnizează Kievului date care să ajute la localizarea obiectivelor militare din Rusia, Matthew Miller a evitat răspunsul.
”Nu voi discuta deloc despre acest lucru”, a declarat el.
Foto: Profimedia
Video: Comisia Europeană
Citește și:
CPI a emis mandate pentru arestarea lui NETANYAHU și a lui GALLANT, sub acuzația de crime de război comise în Gaza