Tucker Carlson, un cunoscut comentator conservator american și fost prezentator al Fox News, a anunțat, marți, într-o postare pe X, că s-a întors în Rusia, de data aceasta pentru a-l intervieva ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Interviul nu a fost încă publicat, dar vine după ce, în februarie, Carlson l-a intervievat pe președintele Vladimir Putin. La acea vreme, interviul a fost extrem de criticat, fiind descris de mulți ca fiind „un meci de softball”, după ce Carlson a fost extrem de prietenos cu liderul de la Kremlin, notează politico.eu.
„Ne-am întors la Moscova pentru a-l intervieva pe ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, cel mai longeviv ministru de Externe din lume”, a scris Carlson în postarea sa, adăugând că va lansa interviul „foarte curând”.
Carlson a spus că a vorbit cu Lavrov pentru a face lumină asupra „perspectivei ruse” asupra războiului din Ucraina. Carlson a criticat modul în care Administrația Biden a gestionat conflictul, susținând că președintele american „a condus SUA din ce în ce mai aproape de un conflict nuclear cu Rusia”, un punct de vedere des exprimat de Kremlin.
„Ne aflăm, fără ca majoritatea americanilor să știe, într-un război cu Rusia”, a spus Carlson. El l-a criticat pe președintele Biden în legătură cu decizia sa recentă de a permite Ucrainei să folosească arme fabricate în SUA pentru a lovi ținte de pe teritoriul Rusiei, argumentând că aceasta a pus SUA „mai aproape de războiul nuclear decât în orice moment al istoriei”.
Carlson a vorbit, de asemenea, despre unele dintre subiectele atinse în interviul cu Lavrov, printre care alegerea lui Donald Trump pentru un al doilea mandat de președinte al Statelor Unite ale Americii, ce ar însemna revenirea acestuia pentru conflictul din Ucraina, însă nu a dat detalii cu privire la declarațiile lui Serghei Lavrov. Întrebările legate de Trump vin în contextul în care, în campanie, președintele ales al SUA a declarat că va pune capăt războiului „în 24 de ore”.
Tucker Carlson a făcut marele ANUNȚ, după interviul istoric cu Putin: Zelenski, așteptat în platou / Kievul neagă informația
Vladimir Putin, nemulțumit de interviul pe care i l-a acordat jurnalistului Tucker Carlson: ”Am crezut că se va comporta agresiv”
Sursa foto: Profimedia