Statele Unite se opun menținerii prezenței militare israeliene în Fâșia Gaza pe termen lung după un eventual armistițiu, a transmis miercuri seară Departamentul de Stat, precizând că eforturile diplomatice continuă pentru obținerea unui acord.
”Referitor la rezultatul unui potențial acord aflat încă în curs de negociere, nu voi intra în detalii. Un eventual acord de armistițiu în Gaza va fi implementat gradual, iar acum ne concentrăm asupra primei etape, care vizează eliberarea ostaticilor, un armistițiu temporar și asistență umanitară”, a declarat, într-o conferință de presă, Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
”Etapele viitoare ar urma să conțină detalii despre aranjamente de securitate în Fâșia Gaza, despre retragerea armatei israeliene și alte poziții, cifre, detalii de acest fel. Așa cum am mai spus, ocuparea pe termen lung a Fâșiei Gaza de către forțele militare israeliene ar fi incompatibilă cu principiile enunțate de secretarul de Stat Antony Blinken la Tokyo acum aproximativ un an”, a subliniat Vedant Patel.
Statele Unite au cerut constant Israelului să nu mențină prezență militară în Fâșia Gaza după încheierea actualului conflict militar cu grupul islamist Hamas. Guvernul Benjamin Netanyahu a semnalat că ar putea menține prezență militară pe teritoriul palestinian, în zonele de frontieră, pentru a evita înarmarea grupurilor militante Hamas și Jihadul Islamic.
Marți, Administrația Joe Biden a anunțat continuarea eforturilor diplomatice pentru obținerea unui armistițiu în Fâșia Gaza, manifestând însă ”optimism prudent”, ”temperat de realism”, în legătură cu șansele unui acord între Israel și grupul militant palestinian Hamas.
”Optimismul prudent este sintagma adecvată pentru a caracteriza situația, temperat totuși de realismul din ultimele luni, în care am mai fost aproape de un acord, am mai spus că eram aproape de linia de final, dar ultimii metri sunt cei mai dificili, pentru că, din diverse motive, cele două părți nu au ajuns la un acord final”, a transmis marți Departamentul de Stat.
Armata israeliană a declanșat ofensiva în Fâșia Gaza ca reacție la atacurile islamiste din octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.200 de morți în sudul Israelului. Bilanțul bombardamentelor israeliene este de cel puțin 45.097 de morți și 107.244 de răniți în Fâșia Gaza.
Foto: Profimedia
Video: Departamentul de Stat
Citește și:
VIDEO Franța denunță ingerințele RUSIEI în țările europene /„Alegerile din România au ilustrat influențarea opiniilor pe rețele de socializare”
Companiile din Uniunea Europeană DEVANSEAZĂ SUA și China la capitolul investițiilor în cercetare și dezvoltare
Nicolas Sarkozy, CONDAMNAT definitiv în cazul interceptărilor telefonice