Rusia contestă din nou sistemele balistice americane, inclusiv cel din ROMÂNIA /Moscova amenință cu extinderea arsenalului nuclear

Rusia contestă din nou sistemele balistice americane, inclusiv cel din ROMÂNIA /Moscova amenință cu extinderea arsenalul
📅 2025-01-30

Administrația Vladimir Putin a condamnat din nou, joi, decizia Statelor Unite de instalare a unor elemente balistice în numeroase țări, inclusiv în România, Moscova amenințând cu posibilitatea extinderii arsenalului nuclear.

Grigori Mașkov, un diplomat din cadrul Ministerului rus de Externe, a denunțat, într-un articol publicat în revista International Affairs, amenințările militare generate de Occident la adresa Rusiei. Diplomatul rus a criticat în mod special extinderea de către Statele Unite a sistemului de apărare antirachetă, care are componente inclusiv în Europa, în România și Polonia.

”Sistemul antirachetă american continuă să se dezvolte și să evolueze, prin elemente terestre, maritime, aeriene și spațiale, în cadrul eforturilor de atingere a obiectivului american de dominație strategică mondială”, a declarat Grigory Mașkov, în revista rusă International Affairs.

Diplomatul rus a amintit că Statele Unite au instalat sisteme anti-balistice Aegis de tip terestru în România, la Deveselu, și în Polonia, la Redzikowo. De asemenea, există radare americane în Marea Britanie, Danemarca, Turcia și Israel, în afară de cele din România și Polonia. Statele Unite vor să instaleze sisteme antibalistice și în Japonia, Coreea de Sud și Australia.

”În noua realitate, nu mai este posibil să vorbim despre stabilitate strategică într-un context bilateral clasic. Este posibil ca în actualele condiții de confruntare stabilite de Occident, care are o politică deschisă de a produce daune Rusiei, să ne confruntăm cu problema renunțării la limitele impuse dezvoltării arsenalului nuclear și balistic, prin extinderea stocurilor de armament și avansarea tehnologică a acestora”, a subliniat Grigori Mașkov, citat de agenția Reuters și de cotidianul The Jerusalem Post.

Relațiile dintre Rusia și NATO sunt extrem de tensionate din cauza invaziei ruse în Ucraina. Moscova este vizată de sancțiuni masive ale Occidentului, care oferă armament Ucrainei pentru respingerea invaziei militare ruse. Rusia a condamnat vehement, înaintea războiului din Ucraina, extinderea infrastructurii NATO în apropierea frontierelor sale și instalarea elementelor balistice în România și Polonia.

Foto: Profimedia

Citește și:

Bugetul 2025 în FRANȚA: Partidul lui Marine Le Pen amenință cu moțiunea de cenzură

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Ion Cristoiu: „Cred că alegerile au fost amânate pentru a rămâne Iohannis la COTROCENI”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiua vorbit despre influența lui Klaus Iohannis în politica externă și despre lipsa de implicare a premierului României. Acesta a criticat absența unei poziții clare și rolul limitat al Guvernului în marile decizii externe...

Ion Cristoiu: „Zelenski ne bătea dacă susțineam ce a spus GEORGESCU”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a analizat situația politică actuală, punând accent pe motivele din spatele amânării alegerilor și influențele externe asupra deciziilor din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Cristoiu a expli...

Ion Cristoiu: „Călin Georgescu a venit cu o anumită AGENDĂ stabilită”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a vorbit despre apariția lui Călin Georgescu la emisiunea sa. Acesta a discutat și despre declarațiile controversate pe care politicianul le-a făcut cu privire la Ucraina. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius...

Pariul lui Gigi, în regalul FCSB-Manchester United: Mizez pe 3-1. Numai dacă vrea Dumnezeu!

Gigi Becali recunoaște că Manchester United este prea bună pentru FCSB, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, care i-a scos ditamai balaurul în cale, Steaua va învinge cu 3-1. Tot Dumnezeu i-a scos în cale Manchester pentru bani, 4,5 milioane de euro, conform estimărilor proprii, și pe PAOK pentru califi...

Gândul te poartă la un sejur în Palma de Mallorca? Iată când să-l programezi!

Palma de Mallorca este una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Europa, atrăgând anual milioane de turiști dornici de soare, mare și peisaje de poveste. Cu toate acestea, mulți dintre cei care visează la un sejur în Palma de Mallorca se întreabă: care este cea mai bună perioadă pent...

TRUMP atribuie Administrației Biden responsabilitatea pentru reducerea standardelor în transportul aerian

Președintele SUA, Donald Trump, a atribuit Administrației Joe Biden responsabilitatea pentru standardele scăzute în materie de siguranță aeriană, în contextul accidentului aerian produs în Washington, soldat cu zeci de morți. ”Vă vorbesc într-un moment de suferință a națiunii, după ce un avion al...

Marea Britanie va menține INTERDICȚIA pentru solicitanții de azil, care pretind măsuri de protecție pentru sclavie modernă

Guvernul Keir Starmer va menține interdicția pentru solicitanții de azil, care revendică măsuri de protecție pentru sclavie modernă și alte drepturi ale omului, chiar dacă miniștrii săi au criticat, anterior, această măsură. Keir Starmer, premierul Marii Britanii, se află sub presiunea de a gesti...

Care este FABRICA din România, care a anunțat încheierea recoltei. Produce un aliment iubit de milioane de români

Care este fabrica din România care a făcut anunțul despre încheierea recoltei. Aici este produs un aliment pe care milioane de români îl adoră. Fabrica din România a anunțat, de curând, încheierea recoltei. Este cea care produce un aliment apreciat și cumpărat de foarte mulți români. Astfel, prop...

Rusia contestă din nou sistemele balistice americane, inclusiv cel din ROMÂNIA /Moscova amenință cu extinderea arsenalului nuclear

Administrația Vladimir Putin a condamnat din nou, joi, decizia Statelor Unite de instalare a unor elemente balistice în numeroase țări, inclusiv în România, Moscova amenințând cu posibilitatea extinderii arsenalului nuclear. Grigori Mașkov, un diplomat din cadrul Ministerului rus de Externe, a de...

Mihai Ghigiu, despre declarațiile lui Călin GEORGESCU privind împărțirea Ucrainei între vecini: Ne-am obișnuit cu aceste declarații bombastice

Deputatul PSD Mihai Ghigiu a reacționat, joi, după ședința Consiliului Politic Național al partidului, la declaraţiile recente ale fostului candidat la prezidenţiale, Călin Georgescu, care a susținut într-un interviu că „Ucraina este un stat inventat” și că „războiul este pierdut pentru Ucraina”....

Good News

Only good and positive news.