Administrația Vladimir Putin a anunțat, miercuri, că nu mai acceptă instituirea vreunui armistițiu în Ucraina până nu se întrunesc condițiile necesare negocierilor, acuzând Franța și Marea Britanie că instigă Statele Unite să se alăture sancțiunilor contra Moscovei.
”Atunci când ne spun: ”să aplicăm un armistițiu și mai vedem”. Nu, am mai trecut prin asta, știm povestea, nu mai vrem astfel de abordări, oameni precum Emmanuel Macron, Keir Starmer, Ursula von der Leyen și alți lideri europeni care cer isteric din partea Statelor Unite să se alăture sancțiunilor anti-ruse, care cer înăsprirea sancțiunilor, aceste lucruri le trădează intențiile”, a acuzat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, citat de agenția de presă Tass.
Rusia și Ucraina vor iniția ”imediat” negocierile pentru un armistițiu general, a anunțat luni președintele SUA, Donald Trump, după conversația ”excelentă” cu omologul său rus, Vladimir Putin.
”Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile în sensul unui armistițiu și, cel mai important, în sensul opririi războiului. Condițiile vor fi negociate între părți, întrucât doar așa poate fi, ei știu detalii ale negocierilor pe care nu le cunoaște altcineva. Tonul și spiritul conversației au fost excelente”, a declarat Donald Trump.
Conform unor surse citate de cotidianul The New York Times, Donald Trump le-a transmis liderilor anumitor țări europene, inclusiv președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, că nu se va mai implica în eforturile diplomatice de rezolvare a războiului cu Rusia.
După discuția cu Trump, Vladimir Putin a anunțat că Rusia este pregătită să propună Ucrainei un plan pentru un eventual acord de pace care să fie precedat de un armistițiu general.
”Am stabilit cu președintele Statelor Unite ca Rusia să propună și să fie pregătită să colaboreze cu partea ucraineană asupra unui memorandum privind un viitor acord de pace, care ar fi precedat de un armistițiu pentru o anumită perioadă, dacă se ajunge la un acord în acest sens”, a precizat Vladimir Putin.
Foto: Profimedia
Citește și:
Economia Germaniei STAGNEAZĂ, în contextul impactului taxelor comerciale impuse de SUA /Guvernul Merz va trebui să furnizeze soluții