Guvernul sârb REDUCE taxele universitare pe fondul protestelor desfășurate de studenți

Guvernul sârb REDUCE taxele universitare pe fondul protestelor desfășurate de studenți
📅 2025-01-30

Guvernul sârb va reduce la jumătate taxele de școlarizare din învâțământul superior, după săptămâni de proteste ale studenților.

Mii de sârbi protestează aproape zilnic împotriva corupției instituționale, după ce un tragic accident petrecut în gara din Novi Sad pe 1 noiembrie 2024 a scos la suprafață ample nereguli. Pe acest fundal social, studenții au ieșit în stradă și au solicitat următoarele lucruri:

„Am luat decizia de majora bugetul învățământului superior cu 100 de milioane de euro. Nu a fost necesar să trecem printr-o reechilibrare bugetară, am ajuns la acest rezultat realocând fonduri. Datorită acestui fapt, taxele de școlarizare ale studenților se vor reduce cu 50%”, a declarat ministrul de Finanțe, Sinisa Mali.

Miercuri, președintele Aleksandar Vucic a anunțat că a grațiat 13 persoane arestate de la începutul mișcării de protest și autoritățile afirmă că vor publica noi documente privind lucrările din gară. Zeci de anchete au fost de asemenea deschise în ultimele săptămâni împotriva persoanelor suspectate că i-au atacat pe manifestanți.

Chiar dacă acest lucru nu se număra printre revendicările studenților, prim-ministrul Milos Vucevic a demisionat marți. alături de miniștrii Transporturilor și Comerțului, relatează Barron’s.

Cine este Anghel Ion? Un tânăr redactor, aflat la început de carieră. Scrie cu pasiune pe subiecte ce țin de sport, cultură, economic și relații internaționale. Este mereu în pas cu ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Ion Cristoiu: „Cred că alegerile au fost amânate pentru a rămâne Iohannis la COTROCENI”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiua vorbit despre influența lui Klaus Iohannis în politica externă și despre lipsa de implicare a premierului României. Acesta a criticat absența unei poziții clare și rolul limitat al Guvernului în marile decizii externe...

Ion Cristoiu: „Zelenski ne bătea dacă susțineam ce a spus GEORGESCU”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a analizat situația politică actuală, punând accent pe motivele din spatele amânării alegerilor și influențele externe asupra deciziilor din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Cristoiu a expli...

Ion Cristoiu: „Călin Georgescu a venit cu o anumită AGENDĂ stabilită”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a vorbit despre apariția lui Călin Georgescu la emisiunea sa. Acesta a discutat și despre declarațiile controversate pe care politicianul le-a făcut cu privire la Ucraina. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius...

Pariul lui Gigi, în regalul FCSB-Manchester United: Mizez pe 3-1. Numai dacă vrea Dumnezeu!

Gigi Becali recunoaște că Manchester United este prea bună pentru FCSB, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, care i-a scos ditamai balaurul în cale, Steaua va învinge cu 3-1. Tot Dumnezeu i-a scos în cale Manchester pentru bani, 4,5 milioane de euro, conform estimărilor proprii, și pe PAOK pentru califi...

Gândul te poartă la un sejur în Palma de Mallorca? Iată când să-l programezi!

Palma de Mallorca este una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Europa, atrăgând anual milioane de turiști dornici de soare, mare și peisaje de poveste. Cu toate acestea, mulți dintre cei care visează la un sejur în Palma de Mallorca se întreabă: care este cea mai bună perioadă pent...

TRUMP atribuie Administrației Biden responsabilitatea pentru reducerea standardelor în transportul aerian

Președintele SUA, Donald Trump, a atribuit Administrației Joe Biden responsabilitatea pentru standardele scăzute în materie de siguranță aeriană, în contextul accidentului aerian produs în Washington, soldat cu zeci de morți. ”Vă vorbesc într-un moment de suferință a națiunii, după ce un avion al...

Marea Britanie va menține INTERDICȚIA pentru solicitanții de azil, care pretind măsuri de protecție pentru sclavie modernă

Guvernul Keir Starmer va menține interdicția pentru solicitanții de azil, care revendică măsuri de protecție pentru sclavie modernă și alte drepturi ale omului, chiar dacă miniștrii săi au criticat, anterior, această măsură. Keir Starmer, premierul Marii Britanii, se află sub presiunea de a gesti...

Care este FABRICA din România, care a anunțat încheierea recoltei. Produce un aliment iubit de milioane de români

Care este fabrica din România care a făcut anunțul despre încheierea recoltei. Aici este produs un aliment pe care milioane de români îl adoră. Fabrica din România a anunțat, de curând, încheierea recoltei. Este cea care produce un aliment apreciat și cumpărat de foarte mulți români. Astfel, prop...

Rusia contestă din nou sistemele balistice americane, inclusiv cel din ROMÂNIA /Moscova amenință cu extinderea arsenalului nuclear

Administrația Vladimir Putin a condamnat din nou, joi, decizia Statelor Unite de instalare a unor elemente balistice în numeroase țări, inclusiv în România, Moscova amenințând cu posibilitatea extinderii arsenalului nuclear. Grigori Mașkov, un diplomat din cadrul Ministerului rus de Externe, a de...

Mihai Ghigiu, despre declarațiile lui Călin GEORGESCU privind împărțirea Ucrainei între vecini: Ne-am obișnuit cu aceste declarații bombastice

Deputatul PSD Mihai Ghigiu a reacționat, joi, după ședința Consiliului Politic Național al partidului, la declaraţiile recente ale fostului candidat la prezidenţiale, Călin Georgescu, care a susținut într-un interviu că „Ucraina este un stat inventat” și că „războiul este pierdut pentru Ucraina”....

Good News

Only good and positive news.