Belgia: Un bărbat ÎNARMAT a încercat să pătrundă în biroul prim-ministrului

Belgia: Un bărbat ÎNARMAT a încercat să pătrundă în biroul prim-ministrului
📅 2025-01-06

Un bărbat înarmat cu un cuțit a fost arestat luni, 6 ianuarie, după ce ar fi încercat să pătrundă în birourile premierului belgian de la Bruxelles.

O anchetă a fost deschisă pentru a determina motivele și profilul acestuia, potrivit autorităților, conform Le Figaro.

La numărul 16 de pe Rue de la Loi, în fața Cancelariei prim-ministrului, un bărbat „ar fi adresat amenințări personalului militar prezent”, care a reușit să-l imobilizeze înainte de sosirea poliției, au declarat reprezentanții poliției locale.

„Motivele sale sunt neclare în prezent”, a adăugat aceeași sursă.

Poliția nu a precizat dacă cuțitul a fost găsit.

Prim-ministrul, „foarte șocat” de incident

Prim-ministrul Alexander De Croo, aflat în prezent în fruntea unui Guvern demisionar, era absent de la Cancelarie în momentul incidentului, care nu s-a soldat cu răniți, dar este „foarte șocat”, potrivit purtătorului de cuvânt Barend Leyts, contactat de AFP.

„Suntem foarte ușurați că nu au existat răniți”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

La rândul său, Alexander De Croo a declarat prin intermediul unei postări pe platforma X că „urmărește îndeaproape” situația.

„Aș dori să le mulțumesc ofițerilor poliției militare pentru eficiența lor din această dimineață”, a continuat liderul liberalilor flamanzi.

Rue de la Loi este o arteră majoră care traversează capitala belgiană din zona din jurul instituțiilor europene până în centrul orașului. Numărul 16, sediul Cancelariei, este una dintre numeroasele clădiri oficiale din zonă – ambasade, ministere și agenții guvernamentale – cu o prezență sporită a poliției.

După eșecul în alegerile generale și europarlamentare, Alexander De Croo a demisionat în iunie 2024, anunțând că a primit acordul regelui Philippe și că va gestiona afacerile guvernamentale curente până la învestirea viitoarei echipe guvernamentale.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Xi Jinping avertizează asupra integrității sistemului politic chinez /„CORUPȚIA este principala amenințare la adresa Partidului Comunist”

Corupția este principala amenințare la adresa Partidului Comunist Chinez, afirmă președintele Xi Jinping, în contextul eforturilor de menținere a integrității sistemului politic chinez. Cu ocazia congresului Comisiei Centrale pentru Disciplină (CCDI) a Partidului Comunist, președintele Xi Jinping...

Ce a pățit o femeie din Suceava care i-a primit la masă pe COLINDĂTORI. A comandat pentru ei inclusiv pizza

Pățania unei femei din Suceava este acum lecție pentru mulți, scriu utilizatorii pe social media care au comentat acest subiect. O bătrână a primit în casă, de sărbători, doi băieți și două fete care veniseră să-i colinde. La plecare, aceștia i-au furat femeii toți banii din casă. A comandat pizz...

Horoscop 7 ianuarie 2025. PEȘTII fac o schimbare totală de carieră

Chestiunile bănești ar putea necesita atenție. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de marți, 7 ianuarie 2025. Berbec În acest moment ai putea fi copleșit de conflicte între propriile tale nevoi, nevoile familiei și responsabilitățile față de locul de muncă. Ca urmare, s-ar putea să te simți t...

Klaus Iohannis ar putea deveni cel mai LONGEVIV președinte al țării după Revoluție, dacă alegerile prezidențiale au loc la vară

Președintele Klaus Iohannis se află la 177 de zile distanță de recordul de longevitate în funcția de președinte al României, după Revoluție, deținut de Ion Iliescu. Pe 2 iulie 2025 îl va depăși pe fostul președinte Iliescu. Potrivit turnulsfatului.ro, care citează date strânse cu ajutorul aplicaț...

În ce oraș se practică taxa de aglomerație și cât plătesc turiștii și cei care tranzitează cele mai frecventate zone

Cel mai populat oraș din Statele Unite ale Americii a introdus taxa de aglomerație! Atât turiștii, cât și cei care tranzitează cele mai frecventate zone, cu mașina, plătesc un tarif zilnic. Iată mai jos, în articol, detaliile. New York este cel mai populat oraș din Statele Unite ale Americii, avâ...

Indemnizația pentru creșterea COPILULUI va fi înghețată. Cât vor primi părinții

Indemnizațiile sociale care se calculează raportat la Indicatorul Social de Referință (ISR) sunt indexate cu rata anuală a inflației, în fiecare an, la data de 1 martie. Guvernul a decis, prin ordonanța trenuleț adoptată la finalul anului trecut, ca aceste indemnizații să nu mai fie indexate cu r...

Marcel CIOLACU, invitat la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Bogdan Chirieac: Am aflat din surse de la Washington

Premierul Marcel Ciolacu a fost invitat să participe la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite pentru un al doilea mandat, programată pe 20 ianuarie, conform surselor de la Washington ale jurnalistului Bogdan Chirieac, relatează DCNews. Marcel Ciolacu...

Radu Ștefan Bănică, despre GREUTATEA numelui de familie pe care îl poartă. ”E și avantaj, dar e și dezavantaj”

Radu Ștefan, fiul cel mare al lui Ștefan Bănică Jr., a vorbit deschis despre greutatea numelui de familie pe care îl poartă. ”E și avantaj, dar e și dezavantaj” , a spus acesta. Ștefan Bănică Junior are trei copii. Radu Ștefan este fiul artistului din relația pe care acesta a avut-o cu Camelia Co...

Doi copii, 10 femei şi 11 vârstnici, pe lista ostaticilor care vor fi eliberaţi de HAMAS

Doi copii, 10 femei, 11 vârstnici şi încă 11 bărbaţi ce au mai puţin de 50 de ani apar pe lista transmisă Israelului de către gruparea islamistă palestiniană Hamas cu numele celor 34 de ostatici pe care ar urma să-i elibereze într-o primă fază a unui acord de încetare a focului. Potrivit agenției...

Belgia: Un bărbat ÎNARMAT a încercat să pătrundă în biroul prim-ministrului

Un bărbat înarmat cu un cuțit a fost arestat luni, 6 ianuarie, după ce ar fi încercat să pătrundă în birourile premierului belgian de la Bruxelles. O anchetă a fost deschisă pentru a determina motivele și profilul acestuia, potrivit autorităților, conform Le Figaro. La numărul 16 de pe Rue de la ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.