EXCLUSIV | MAFIA italiană și firmele-paravan din domeniul petrolier fac din România un „PARADIS” al evaziunii fiscale: „Portițele legislative trebuie închise”

EXCLUSIV | MAFIA italiană și firmele-paravan din domeniul petrolier fac din România un „PARADIS” al evaziunii fiscale: „
📅 2025-01-21

Rapoartele Comisiei Europene relevă faptul că România se poziționează, din păcate, pe ultimul loc în colectarea TVA la nivelul Uniunii Eeuropene, având un deficit de TVA de peste 36%. Mai mult de o treime din ceea ce statul român ar trebui să colecteze ca TVA se pierde, iar acest deficit se explică – în mare parte – prin fraudă. Prin firme-paravan deschise în Romînia, mafia italiană speculează toate portițele legislative, iar bugetul de stat pierde sume uriașe, în fiecare an.

Laura Codruța Kovesi – șefa Parchetului European (EPPO) –  a avertizat că, de cele multe ori, autoritățile financiare naționale tolerează frauda cu TVA și nu ar fi atât de dispuse să lupte cu acest fenomen.

Deficitul reprezintă pierderile pe care le au la TVA bugetele statelor, cauzele fiind multiple: evaziune, fraudă, insolvenţe, faliment sau erori administrative.

Conform rapoartelor Comisiei Europene, începând din anul 2015, România a ocupat – în fiecare an – primul loc la decalajul încasărilor din TVA, la mare distanță față de restul statelor UE. Cele mai mici deficite de TVA se înregistrează în Olanda (0,2%), Finlanda (0,4%) și Spania (0,8%), iar cele mai mari în România (36,7%), Malta (25,7%), Grecia (17,8%) şi Lituania (14,5%).

Avertisment al Consiliului Fiscal: „Evaziunea fiscală trebuie combătută”

Aceste probleme extrem de grave se regăsesc și în raportul pe 2024 – 2026 al Consiliului Fiscal al României:

„Corecția deficitului trebuie făcută, în principal, pe partea de venituri. Într-un stat al UE cu venituri fiscale extrem de joase, cca. 27% din PIB, când media, în UE, este de peste 40% din PIB, cu subfinanțare masivă și cronică a educației și sănătății publice, cu evaziune fiscală și evitare a plații taxelor și impozitelor aproape instituționalizate, cu un decalaj la colectarea de TVA de peste 36% față de media din UE de cca. 5%, aceasta este alternativa de bun-simț, logică. Este nevoie de continuarea reformei fiscale. Trebuie combătute fără menajamente evaziunea fiscală și optimizările fiscale”, se arată în acest raport îngrijorător.

Consiliul Fiscal este un organism guvernamental care sprijină activitatea Guvernului și a Parlamentului în cadrul procesului de elaborare și derulare a politicilor fiscal-bugetare și are rolul de a consilia autoritățile în vederea asigurării unui buget sănătos, capabil să atragă toate veniturile necesare și să se achite de toate cheltuielile obligatorii în strategia fiscal-bugetară.

Legislația trebuie modificată urgent: „Acești bani susțin piața neagră”

ANAF a răspuns solicitărilor Gândul și a confirmat că evaziunea fiscală din domeniul petrolier este de sute de milioane lei anual, fiind nevoie permanent de actualizarea legislației naționale la noile provocări din domeniu.

Legislația trebuie modificată urgent, pentru a fi corelată cu noile condiții de liber trafic al spațiului Schengen, dar și pentru a gestiona corespunzător miile de tone care tranzitează România zilnic cu destinația Ucraina și sunt pasibile a fi introduse fictiv în piața neagră internă.

Sursele Gândul din piața petrolieră atrag atenția că este vorba despre produse care circulă în condiții de taxare suspensivă, iar taxele reprezintă 50% din valoare carburanților, „tentația de evaziune fiind extrem de mare pentru grupările infracționale transfrontaliere aflate în strânsă legătură cu piața neagra locală, susținută de lanțurile de distribuție imposibil de controlat în timp util de către autorități”.

„În niciun caz nu se poate vorbi de un fenomen în creștere, ci doar de noi tipologii de fraudare, tipologii neprecizate de legislația în domeniu. Menționăm că, din practică, în toate domeniile de activitate, nu doar în domeniul petrolier, DGAF identifică și reușește să combată noile tipologii de fraudă fiscală. Pe măsura identificării acestora, indiferent de domeniu, DGAF propune permanent modificări de îmbunătățire legislative”, a transmis ANAF, la soplicitarea Gândul.

Legislația învechită din domeniul petrolier nu oferă parghiile necesare Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) în procesul de prevenție și control în timp util, iar prejudiciile descoperite ulterior au un grad de recuperarea insignifiant. Firmele-fantomă și societățile off-shore introduse pe lanțul de distribuție al destinatarilor înregistrați/antrepozitelor fiscal și angrosiștilor fară depozitare „asigură” dispariția rapidă a banilor evazionati.

„Acești bani susțin piață neagră și influențele din jurul ei. Tranzacțiile zilnice se desfășoară între cele peste 1.000 de firme atestate de către regionalele Autorității Vamale Române (AVR), existând zeci de mii de tranzacții scriptice imposibil de monitorizat de către autorități”, atrag atenția sursele Gândul din piața petrolieră.

Mafia italiană, susținută masiv de grupările evazioniste locale: „Sunt speculate toate porțițele legislative”

Mafia italiană, susținută masiv de grupările evazioniste locale, exploatează la maxim toate „portițele” descoperite în legislația națională învechită, tranzacționând anual – fizic sau scriptic – sute de mii de tone de produse pretroliere, în marea lor parte în sistem de taxare suspensive.

„Apariție livrărilor care tranzitează teritoriul României către Ucraina oferă noi oportunități pieței negre”, avertizează sursele Gândul.

„Grupările mafiote transfrontaliere, împreună cu evazioniști locali din piața petrolieră românească, controlează zeci de firme, direct sau prin interpuși, care sunt introduse periodic în lanțul de tranzacționare pentru eludarea plații accizelor și TVA. Aceste firme-paravan, după scurte perioade, devin inactive, solicită eșalonări, intră în insolvență sau faliment ori sunt vândute către cetățeni fără bonitate, în special bulgari și italieni, făcând aproape imposibila recuperarea prejudiciului”, dezvăluie sursele Gândul din piața petrolieră.

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, cantitățile de carburanți introduse astfel pe piața din Romania sunt tranzacționate rapid, dar la prețuri mult sub nivelul pieței legale, pentru a se obține foarte ușor încasarea sumelor și transferul către firme off-shore sau așa -zise „bidoane” de acumulare a banilor negri, de unde sunt scoși ulterior.

„Toate aceste acțiuni sunt facilitate de societăți care dețin atestate angro de vânzare fară depozitare, pe lanțul de comercializare de la producător/importator și până la consumatorul final fiind 4-5 tranzacții scriptice succesive. Astfel se pierd taxe, iar mărfurile se mișcă fizic doar la ultima tranzacție, care este aferentă livrării efective din depozit către utilizator”, au mai explicat sursele Gândul, în exclusivitate.

„Tranzacții scriptice, fără adaos, cu doar câțiva angajați și fără active sau investiții”

Pare incredibil, dar – din cele peste 1.000 de firme care dețin atestate de comercializare angro fară depozitare – doar câteva zeci de societăți pot fi contabilizate în timp ca fiind solvabile și focusate pe dezvoltarea de afaceri sănătoase, investind în cisterne, logistică, echipe de vânzări, creditări clienți finali etc.

„Toate celelalte companii fac doar tranzacții scriptice, fără adaos, cu doar câțiva angajați și fără active sau investiții, dispărând periodic și deschizând alte companii similare, profitul fiind obținut doar din piața neagra pe care o întrețin și de care aparțin, de fapt”. explică sursele Gândul din piața petrolieră.

De asemenea, potrivit informațiilor obținute de Gândul, grupările evazioniste folosesc firme-paravan prin care derulează livrări de sute de milioane de lei, pe care le cresc pentru a genera cifre pozitive cu care obțin linii de credit și facilități de la furnizori.

„Aceste firme intră, ulterior, în insolvență, generând prejudicii de zeci de milioane lei furnizorilor și creditorilor, după un plan bine pus la punct. Câteva exemple sugestive – PLANOIL, cu datorii de 57.000.0000 RON, PLANOIL INDUSTRLIES SRL, cu datorii de 20.000.000 RON, LIEB BENZ OIL COMPANY, cu datorii de 35.000.000 RON și ROTTCO CONSULT, în 2018, cu 28.000.000 RON, SC DS TOFAN SRL etc. Mai grav este faptul că acționarii acestor societăți care și-au declarant în timp insolvența sunt prezenți fizic în continuare în piața petrolieră prin interpuși – comercianți angro atestați fară depozitare, derulând afaceri pentru grupările din care fac parte”, dezvăluie sursele Gândul.

Atestate destinatar înregistrat, obținute prea ușor de la regionalele AVR

Una dintre cele mai întâlnite modalități de fraudare a taxelor în domeniul petrolier este obținerea de la regionalele Autorității Vamale Române (AVR) de atestate destinatar înregistrat pentru companii noi, care conform legilor învechite plătesc doar 6% garanție activitate.

Firmele, mai spun sursele Gândul, sunt deținute direct sau prin interpuși de către cetățeni străini – în special italieni – sau de grupuri infracționale regionale.

„Aceste societăți rulează cantități mari în 2-3 luni și dispar, garanția de 6% acoperind doar o mica parte a prejudiciului generat în scurta existență în care AVR le dă voie să tranzacționeze produse petroliere accizabile în regim suspensiv. Prejudiciile statului român sunt uriașe, iar multe din aceste spețe sunt, acum, în curs de judecată”, au declarat sursele Gândul.

Restanțe la bugetul de stat

„Grupurile infracționale exercită presiuni foarte mari”

Din informațiile obținute de Gândul din piața petrolieră, există presiuni foarte mari exercitate de grupurile infracționale din domeniu, care încearcă să controleze și stopeze schimbările legislative din piață, tocmai pentru a pastra „portițe” de evaziune și pentru a limita mijloacele de control ale DGAF.

Există presiuni foarte mari exercitate de grupurile infracționale din domeniu, care încearcă să controleze și stopeze schimbările legislative din piață, tocmai pentru a pastra portițe de evaziune și pentru a limita mijloacele de control ale DGAF.

„Schimbările preconizate la nivelul Ministerului de Finanțe, comasarea ANAF & Vama, proiectele de schimbare a legislației petroliere și taxarea suplimentară a cifrei de afaceri în domeniu sunt piedici pe care piața neagră încearcă să le gestioneze și să le împiedice prin toate mijloacele. Autoritățile au obligația legală și morală să stopeze fenomenul infracțional din domeniul petrolier, care a luat o asemenea amploare în România. Adaptarea legislației petroliere la provocările actuale este un prim pas major în calea evaziunii fiscale din domeniu și o pârghie rapidă în creșterea încasărilor la buget. În acelașți timp, este și un sprijin necesar contribuabililor corecți, cei care plătesc riguros taxele și asigură siguranța energetică a României”, au mai precizat sursele Gândul din piața petrolieră, în exclusivitate.

Drumul lui Nicușor Dan spre Cotroceni, afectat de proteste, riscul falimentului PMB și acuzațiile PENALE

INTERCEPTĂRI-CAPCANĂ în care au căzut „Piticu” și „Creierul” unui aranjament de 500.000 € ca să scape un evazionist. „Îi dau mortu’ și gata!”

ANAF confirmă dezvăluirile Gândul despre campania de pe FameUp cu tiktokerii. Jocul PNL ca să mai piardă Simion din voturi l-a crescut pe Georgescu

Garda Națională de Mediu, BLOCATĂ la combinatul Viromet, înainte de expropriere! De ce încearcă administratorii să „mute” controlul în ianuarie 2025

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

MAFIA italiană și firmele-paravan din domeniul petrolier fac din România un „PARADIS” al evaziunii fiscale: „Portițele legislative trebuie închise”

Rapoartele Comisiei Europene relevă faptul că România se poziționează, din păcate, pe ultimul loc în colectarea TVA la nivelul Uniunii Eeuropene, având un deficit de TVA de peste 36%. Mai mult de o treime din ceea ce statul român ar trebui să colecteze ca TVA se pierde, iar acest deficit se expli...

Incendiu devastator într-un hotel de lux din TURCIA: 6 morți și 31 de răniți!

Un incendiu izbucnit la un hotel dintr-o stațiune de schi din nord-vestul Turciei a ucis șase persoane și a rănit alte 31, transmite Reuters. Incendiul a izbucnit la etajul 4 al unui hotel de lux, cu 11 etaje, din stațiunea de schi Kartalkaya, din Bolu, în noaptea de luni spre marți, 21 ianuarie....

Măsurile „suverane” ale lui Orban și extinderea Schengen îi fac pe unguri să își facă CUMPĂRĂTURILE în România: „Am economisit 20.000 de forinţi”

Intrarea României în Schengen stimulează un val de turism comercial, ungurii din zonele de frontieră profitând de prețurile mai mici din magazinele noastre. Economiile realizate pot ajunge la câteva zeci de mii de forinți pentru maghiari. Chiar dacă inflația din România a fost de 5,14% la finalul...

Boli fără leac pe stoc

Citeam, în acest sfârșit de săptămână, despre faptul că multe dintre medicamentele care sunt necesare pentru tratarea – sau măcar pentru ameliorarea simptomatologiei – în boli grave, cum ar fi cele oncologice, sau în afecțiuni care pot ajunge să pună viața în pericol cu la fel de mare precizie, c...

Categoria de pensionari din România care vor primi pensii mai mari cu 420 de lei, după indexarea din 2025

Guvernul Ciolacu a anunțat că indexarea pensiilor în 2025 ar putea fi mult mai mică decât a fost anunțată. Una dintre categoriile vizate, cea a pensionarilor care au pensie actuală de de 5.500 lei, ar trebui să aibă o creștere cu 660 lei dacă pensiile ar fi indexate cu 12%. Astfel, pensionarii di...

H.D. Hartmann: „Simion nu prea a vorbit de ROMÂNIA în discuțiile sale”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a adus critici la adresa liderului AUR, George Simion, pe care îl acuză că nu a promovat imaginea României în cadrul unor întâlniri internaționale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. H.D. Hart...

Trucuri ingenioase și ieftine pentru CURĂȚAREA fierului de călcat. Soluții eficiente făcute acasă pentru a avea un aparat ca nou

Curățarea fierului de călcat poate fi simplă și ieftină, folosind ingrediente pe care le ai deja în casă. Sarea, oțetul sau chiar tabletele de aspirină pot face minuni nu doar în bucătărie sau pentru starea de sănătate, dar pot ajuta chiar și electrocasnicele să revină la starea inițială. Sarea d...

Cum va fi vremea până la mijlocul lunii FEBRUARIE. Meterologii anunță temperaturi peste normalul perioadei

Dacă în ultimii ani, lunile ianuarie și februarie aduceau episoade autentice de iarnă, cu frig și ninsori abundente, iată că anul acesta, ANM anunță un final de lună ianuarie și până la jumătatea lunii februarie temperaturi cu mult peste normalul perioadei. De asemenea, va ploua și va ninge mult ...

Pe ce CHELTUIE românii banii? Portofelele rămân aproape goale până la sfârșitul fiecărei luni. ”Se cam golește punga”

Cea mai mare parte din veniturile românilor, 85%, se duce în principal pe mâncare, taxe, impozite și utilități, conform Institutului Național de Statistică. Aceasta în condițiile în care veniturile au crescut cu 13,1%, iar cheltuielile cu doar 9%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. O...

Accident pe Șoseaua Colentina. Doi copii au ajuns la SPITAL

Doi copii, de 13, respectiv 16 ani au fost răniți, luni seară, 20 ianuarie, într-un accident rutier produs pe Șoseaua Colentina, din Capitală. Amândoi copiii au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital. Ambii șoferi, zero alcool consumat Din primele informații, se pare că u...

Good News

Only good and positive news.