Într-o ediție transmisă live de Gândul, jurnalistul Dan Diaconescu a adus în discuție, în stilul său caracteristic, o paralelă ironică între alegerile prezidențiale din România și un meci de fotbal. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Acesta a făcut o aluzie directă la decizia Curții Constituționale de a rejudeca turul al doilea al alegerilor. A folosit drept metaforă meciul dintre FCSB și Manchester United.
„Se va rejuca meciul. CCR a hotărât.”, a declarat invitatul.
În debutul intervenției sale, Dan Diaconescu a anunțat că are o exclusivitate. Acesta a făcut referire la meciul de săptămâna trecută dintre FCSB și Manchester United. Invitatul a sugerat că evenimentele politice din România au ajuns să semene cu regulile unui meci de fotbal care poate fi rejucat după decizia unei instanțe.
„Dar știi ceva? Am venit ca să dau totuși o exclusivitate. Am ieșit din casă, deși sunt foarte răcit. Vreau să spun, nu știu dacă ai văzut meciul FCSB – MANCHESTER.”, a aduăgat Diaconescu.
La această afirmație, Marius Tucă a confirmat că își amintește de meci, spunând că echipa engleză a câștigat cu 2-0, după o primă repriză fără goluri.
Continuându-și analogia, Dan Diaconescu a anunțat, într-un mod ironic, că meciul se va rejuca. Condiția va fi una specifică: se va relua exact din momentul pauzei, de la 0-0. Astfel, jurnalistul a evidențiat modul în care deciziile CCR pot influența un proces electoral, schimbând regulile jocului după desfășurarea unui eveniment important.
„Ne-a bătut cu 2-0 englezii, era 0-0 la pauză. Află că meciul se va rejuca, CCR a hotărât. Dar nu se va rejuca oricum, se joacă de la pauză, de la minutul 45. De la 0-0.”, a transmis jurnalistul.
În continuarea glumei sale, Dan Diaconescu a subliniat faptul că englezii ar putea fi surprinși de astfel de decizii, nefiind obișnuiți cu astfel de practici. Totodată, a evidențiat rolul CCR în sistemul politic românesc. Jurnalistul a sugerat că această instituție are o influență semnificativă asupra procesului electoral. Diaconescu a pus în lumină realitatea politică românească. Acesta a făcut aluzie la posibilitatea ca regulile să fie schimbate în timpul jocului, în funcție de anumite decizii venite „de sus”.
„Englezii cică se supără, dar ei nu știu cum e la noi în țară. De asta spun, e bun CCR-ul, e bine să-l ai în casă, dar să-l folosești cum trebuie, când trebuie, nu așa.”, a concluzionat invitatul.