Dinu Maxer se pregătește din nou de nuntă. Acesta a spus când va avea loc căsătoria sa cu actuala parteneră, Magdalena Chihaia.
Deea Maxer a fost căsătorită foarte mulți ani cu muzicianul Dinu Maxer. Cuplul are doi copii, un băiat și o fetiță, Andreas și Maysa. Deea și Dinu Maxer au format un cuplu de 18 ani.
În data de 28 martie 2023, Deea Maxer a făcut un anunț cu totul neașteptat pe contul ei de pe o rețea de socializare. Aceasta a anunțat că se separă de Dinu Maxer. După divorț, cei doi nu mai locuiesc împreună în aceeași casă, însă stau în același bloc, la etaje diferite.
După separare, la postul de televiziune Antena Stars, Dinu Maxer a recunoscut că a avut o relație cu o tânără care se numește Ada. Ulterior, la o emisiune TV, artistul a anunțat că s-a separat de aceasta. De ceva vreme, Dinu Maxer este într-o relație cu Magdalena Chihaia.
Dinu Maxer și actuala sa parteneră, Magdalena Chihaia se pregătesc să îți unească destinele. Cei doi au spus, pentru click.ro, când și unde va avea loc evenimentul. Aceștia urmează să se căsătorească în primăvara acestui an.
”Data nunții noastre este 31 mai, locația este în construcție, nu e gata, este în București, dar se anunță a fi cea mai luxoasă locație de evenimente din București, lângă lac, Twins Ballroom”, au declarat cei doi.
”Noi ne-am unit forțele și mințile creatoare și avem mai multe proiecte pe care le punem în scenă, unele pe care le vom inaugura la nuntă, dar despre care nu putem vorbi până atunci pentru că sunt unice. Și tematica nunții va fi unică”, au mai spus aceștia.