În anul 2025, alocațiile de stat pentru copii din România vor rămâne la nivelul stabilit în 2024, fără a suferi majorări. Această decizie a fost luată prin Ordonanța de Urgență nr. 156/2024, care prevede menținerea cuantumului alocațiilor pe tot parcursul anului 2025.
În ianuarie 2024, alocațiile de stat pentru copii din România au fost majorate cu 13,8%, conform ratei medii anuale a inflației din 2022. Aceste majorări au fost implementate în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1993, care stipulează indexarea anuală a alocației de stat pentru copii cu rata medie anuală a inflației.
Alocația era în 2023 de 631 de lei pentru un copil de până la doi ani sau cu handicap și de 256 de lei pentru cei până la 18 ani.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, prevede articolul 3, alineatul 2 din Legea nr 61 din 1993.
Pentru a beneficia de alocația de stat pentru copii, părinții sau reprezentanții legali trebuie să depună următoarele documente:
Cerere tip – disponibilă la primăria localității de domiciliu sau pe site-ul acesteia;
Certificatul de naștere al copilului – original și copie;
Actele de identitate ale părinților sau reprezentanților legali – original și copie;
Certificat de căsătorie sau hotărâre de divorț (dacă este cazul) – original și copie;
Alte documente relevante – de exemplu, certificatul de încadrare în grad de handicap al copilului (dacă este cazul).
Documentele se depun la primăria localității de domiciliu sau la direcția de asistență socială competentă.
Data plății alocației:
Alocațiile sunt virate în conturile beneficiarilor în data de 8 ale fiecărei luni. În situația în care această dată cade într-o zi nelucrătoare, plata poate fi efectuată în ziua lucrătoare anterioară sau următoare, în funcție de deciziile autorităților și de programul băncilor.
FOTO: Envato
Citește și: