USR a transmis joi, pe rețelele sociale, că negocierile pentru formarea noului Guvern au dus la un acord privind reducerea numărului de ministere la maximum 16, față de cele 18 existente în prezent. În acest context, Ministerul Familiei, considerat de USR o „aroganță” pe bani publici, va fi desființat, iar Ministerul Energiei va fi comasat cu Ministerul Economiei.
„620 de milioane de lei pe an ne costa numai Ministerul Familei. O „aroganță” pe banii publici făcută pe-atunci de la vârful PSD ca s-o îmblânzească pe Gabriela Firea, concurență serioasă la șefia partidului. Ce se putea face de banii ăia? 62 de creșe, spre exemplu. Sau se puteau ține la școală 90.000 de copii săraci. Ei bine, în urma discuțiilor de ieri pentru formarea noului guvern, s-a convenit că noul Executiv va avea maximum 16 ministere (în loc de 18) Ministerul Familiei urmează să fie desființat. Iar Ministerul Energiei ar trebui să fie comasat cu Ministerul Economiei”, transmite USR pe Facebook.
Pe lângă reducerea numărului de ministere, USR susține și diminuarea schemei de secretari de stat, pe care o consideră „supradimensionată”.
USR mai precizează că, în cadrul negocierilor, vor fi abordate și discuții privind bugetul pentru anul 2025.