Sile Cămătaru află după Paște dacă va fi eliberat

Sile Cămătaru află după Paște dacă va fi eliberat
📅 2025-04-19

Liderul interlop Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, află abia după Paște dacă scapă de închisoare, unde a stat șapte din cei aproape 11 ani primiți ca pedeapsă.

Sile Cămătaru aștepta miercuri decizia definitivă la cererea sa de eliberare condiționată, după ce magistrații Judecătoriei Sectorului 5 i-au admis cererea, în 20 martie.

Procurorii au contestat atunci decizia, iar cererea lui Vasile Balint a ajuns în 2 aprilie la Tribunalul București, care trebuia să judece și să decidă în 16 aprilie dacă îl lasă sau nu să plece din penitenciar.

Cei doi judecători din completul de la Tribunalul București au avut însă păreri diferite, unul dispunând ca Sile Cămătaru să fie eliberat condiționat, iar celălalt considerând că liderul interlop mai trebuie să stea o vreme în penitenciar.

În urma acestei decizii se va face un complet de divergență, cu un al treilea judecător. Completul de divergență va decide însă abia peste o săptămână, în 24 aprilie, dacă Sile Cămătaru va fi sau nu liber.

Repune cauza pe rol în vederea reluării dezbaterilor în complet de divergență. Acordă termen la data de 24.04.2025, ora 13:00, pentru când se citează intimatul – petent și se încunoștințează apărătorul”, potrivit deciziei de miercuri a Tribunalului București.

Eliberarea lui Sile Cămătaru, refuzată de trei ori la rând

Cunoscut în lumea interlopă încă dinainte de Revoluție, Sile Cămătaru se afla, în decembrie 1989, în Penitenciarul Jilava. Lăsat în libertate, acesta a consolidat poziția clanului Cămătaru, alături de fratele lui Ion Balint, în vârful ierarhiei celor mai temute grupări criminale din țară.

Ultima dată, Vasile Balint a fost închis în decembrie 2017, după ce a fost condamnat la 10 ani, 11 luni și 19 zile de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în trei dosare.

Bolnav de diabet și cu probleme cardiace, deținutul a încercat să scape de închisoare în patru rânduri. Conform unor surse din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), Sile Cămătaru a făcut prima cerere de eliberare condiționată în timp ce era închis la Penitenciarul Găești, însă nici reprezentanții închisorii, iar mai apoi nici judecătorii nu au fost de acord.

Transferat la Rahova, liderul interlop a făcut alte trei solicitări. Primele două au fost respinse în aceeași manieră ca și prima, însă la a treia încercare, atât comisia de liberare condiționată, cât și instanța de la Judecătoria Sectorului 5 au fost de acord cu faptul că deținutul poate să plece acasă.

În 20 martie, magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 care a admis cererea lui Vasile Balint i-a atras atenția că are termen de supraveghere până la data 1 octombrie 2026, iar, în cazul în care, până la data respectivă, încalcă legea, decizia de liberare condiționată poate să fie revocată.

Admite propunerea de liberare condiționată formulată cu privire la persoana condamnată Balint Vasile În baza art. 100 Cod penal, dispune liberarea condiționată a persoanei condamnate de sub puterea m.e.p.î. nr. 860/2021 emis în baza st. pen. nr. 657/2021 a Judecătoriei Moreni, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani 11 luni 19 zile închisoare și 5.000 lei amendă penală, dacă nu este arestat în altă cauză.

Intervalul cuprins între data liberării condiționate și 01.10.2026 constituie termen de supraveghere. Atrage atenția petentului condamnat asupra prev. art. 104 Cod penal, respectiv posibilitatea revocării liberării condiționate, în cazul în care va mai comite noi infracțiuni. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare”, potrivit deciziei Judecătoriei Sectorului 5.

CITEȘTE ȘI:

Dezertorul din Slatina care a împușcat doi oameni cu AKM-ul a ajuns să facă PRĂPĂD în Belgia și Franța. A recidivat imediat după eliberare

Mascații Poliției Ilfov, filmați în timp ce provocau haos pe șoseaua de centură. Ar fi făcut inclusiv un accident și ar fi fugit de la fața locului

Banii SECHESTRAȚI de la „Fantoma” din mafia spitalelor și fostul șef în ASSMB. Ce mită a predat protejata lui Vlad Voiculescu, denunțătoarea din dosar

Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității din București, cu o experiență în domeniile internațional și eveniment. S-a alăturat echipei Gândul în 2021. vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Telescopul James Webb ar fi detectat semne de viață maritimă pe o planetă la 124 ani-lumină | 80% din fauna subacvatică de pe Pământ este necunoscută

În adâncurile albastre ale planetei noastre se ascunde un univers încă nedeslușit. Deși Terra este acoperită în proporție de peste 70% de apă, oamenii au explorat doar o mică parte din oceanele sale. Se estimează că peste 80% din lumea subacvatică rămâne necunoscută, iar nenumărate forme de viață...

Șoferii care trec la o categorie superioară de permis ar putea SCĂPA de examenul teoretic. Ce ar urma să se întâmple cu proba practică

Șoferii tineri ar putea face o economie de timp și bani, când trec de la o categorie de permis auto la alta. Un proiect de lege vrea să-i scutească să repete examenul teoretic. Proba practică rămâne, însă, obligatorie.  Proiectul de lege va reduce costurile pentru adolescenții care conduc legal m...

Cozonacul DUBAI, la mare căutare în pragul sărbătorilor pascale, deși are un preț piperat| Ce ar fi mâncat Iisus și ucenicii la Cina cea de Taină

Se poate spune că pasca și cozonacul Dubai sunt vedetele din acest an de pe masa de Paște. Cofetarii și brutarii frământă la foc continuu, iar comenzile curg una după alta. Deși prețurile nu sunt deloc mici, cererile pentru aceste deserturi sunt tot mai crescute. Nici cei tradiționali nu sunt toc...

Vânzările de VIN la nivel global au atins cel mai mic nivel din ultimii 60 de ani. Consumul a fost scăzut și în România, anul trecut

Industria vinului vede paharul pe jumătate gol. În România, consumul a scăzut cu 11 procente, anul trecut. Și vânzările la nivel global au atins cel mai mic nivel din ultimii 60 de ani. În plus, producția este grav afectată de fenomenele meteo extreme. Anul trecut, România a avut o producție slab...

Gen. Emil Străinu: „NASA făcea cercetare de natură GEOFIZICĂ”

Ești pregătit să afli adevăruri care îți vor schimba perspectiva asupra lumii? „Conspirații cu Gen. Emil Străinu” este noua emisiune care te va ține cu sufletul la gură în fiecare joi, de la ora 22:00. Pe 16 aprilie, generalul a vorbit despre o misiune NASA ce se întâmpla în proximitatea vacanței...

Tom Cruise impresionează cu o nouă CASCADORIE, la 62 de ani. Celebrul actor apare în a opta serie din saga „Misiune Imposibilă”

La cei 62 de ani ai săi, Tom Cruise impresionează cu o nouă cascadorie pentru cea de-a opta serie din saga „Misiune: Imposibilă” (Mission: Impossible 8). În imagini, celebrul actor apare atârnat de un avion de mici dimensiuni, care zboară cu 220 km/h, la o înălțime de 2.400 m. De-a lungul timpulu...

Gen. Emil Străinu: „Mi-am dat seama că lipsisem 7 ORE”

Ești pregătit să afli adevăruri care îți vor schimba perspectiva asupra lumii? „Conspirații cu Gen. Emil Străinu” este noua emisiune care te va ține cu sufletul la gură în fiecare joi, de la ora 22:00. Pe 16 aprilie, generalul a povestit în întâmplare din Insula Paștelui, de când o vizita. Acesta...

Cum se petrece Paștele în ȘINTEU, capitala slovacilor din județul Bihor. Turiștii sunt fascinați de tradițiile din zonă, dar și de ciorba Slavia

Pensiunile din județul Bihor sunt pline de turiști. Vinerea Mare este celebrată prin post și rugăciune, iar în bucătărie se pregătesc bucate tradiționale, în special pentru turiști. În bucătăriile din Șinteu s-a lucrat non-stop. În Vinerea Mare, ouăle au fost vopsite natural în coș de ceapă și fr...

Gen. Emil Străinu: „Americanii mai au un RADAR pe insulă”

Ești pregătit să afli adevăruri care îți vor schimba perspectiva asupra lumii? „Conspirații cu Gen. Emil Străinu” este noua emisiune care te va ține cu sufletul la gură în fiecare joi, de la ora 22:00. Pe 16 aprilie, generalul a discutat despre aparatura militară americană aflată pe Insula Paștel...

Angajatorii au scăzut valoarea primelor de PAȘTE sau chiar au renunțat la ele, pentru a reduce cheltuielile

Sărbătorile pascale vin, anul acesta, cu prime mai mici pentru angajați. Pentru a reduce cheltuielile, angajatorii au scăzut valoarea primelor sau chiar au renunțat la ele. Alți angajatori s-au limitat doar la o zi liberă în plus sau la un coș cu produse. Acolo unde primele în bani există, sumele...

Good News

Only good and positive news.