Apar informații și detalii noi cu privire la planul dejucat de anchetatori, pe care Horațiu Potra și mercenarii săi l-ar fi avut, după anunțul CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. Mai exact, magistratul de la Judecătoria Ploiești arată, în motivarea deciziei de cercetare sub control judiciar a lui Potra, că legat de acuzația de instigare publică, la dosarul procurorilor există mai multe probe, inclusiv o declarație a unei rude a unuia dintre apropiații lui Potra care a sunat la 112, alertând autoritățile și anunțând că un grup înarmat se îndreaptă către Capitală.
Horațiu Potra este cercetat sub control judiciar, după decizia Judecătoriei Ploiești, în dosarul în care este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică.
Horațiu Potra este unul dintre cei mai importanți recrutori de mercenari de pe piața din România, după ce ar fi reușit să trimită peste graniță, cu arma în mână, peste 1.000 de oameni, cei mai mulți proveniți din structurile Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit procurorilor, Horațiu Potra a instigat persoane să se manifeste violent, aspect ce rezultă și din declarațiile persoanei care a sesizat prin 112 faptul că acesta se deplasa înarmat către București, în noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024.
În ceea ce privește circumstanţele şi modul de comitere a faptelor, avem în vedere că asupra inculpaților a fost identificată o armă neletală supusă autorizării și mai multe arme asimilate și obiecte contondente, existând suspiciunea verosimilă că scopul urmărit de inculpați era acela de a distribui obiectele menţionate anterior celorlalte persoane cu care au convenit anterior să participe la o adunare publică în data de 08.12.2024, în jurul orei 12:00, la Catedrala Mântuirii Neamului.
Fiind nemulțumiți de Hotărârea CCR privind invalidarea alegerilor prezidențiale din primul tur al scrutinului, finalitatea putea culmina cu exercitarea de violență fizică asupra altor persoane, fiind binecunoscut faptul că armele pot produce suferințe fizice grave, chiar letale”, au scris procurorii în cererea trimisă instanței de arestare preventivă a lui Horațiu Potra și a lui Andrei Florin Lup, cu care era în mașină când au fost ridicați de polițiștii din Prahova.
În convorbirea dintre ruda unuia dintre oamenii lui Horațiu Potra și dispecerul care a răspuns apelului la 112 se pot observa teama și disperarea celui care susține că verișorul său, împreună cu foști luptători din Legiunea Străină, se îndreaptă spre București, unde vor „să facă prăpăd, fiind pregătiți și înarmați.”
În ce privește acuzația de instigare publică adusă lui Potra, procurorii arată, în dosarul trimis Judecătoriei Ploiești, că la începutul lunii decembrie 2024, prin postările sale cu tentă naționalistă de pe contul de Facebook ”Horatiu Potra” (www.facebook.com/potrahoratiu), a instigat în mediul on-line, în mod public, ca populația să protesteze în București împotriva deciziei Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale.
Ulterior, Horațiu Potra a fost depistat, în 8 decembrie 2024, de către polițiști, în satului Gura Crivățului din comuna Mănești, județul Prahova, în timp ce se deplasa spre București, împreună Andrei Florin Lup, cu autoturismul marca Mercedes.
Polițiștii au găsit în mașina lui Potra un pistol neletal marca Umarex HDR 50, calibru 50, serie DM106666, un articol pirotehnic tip petardă categoria F4 precum și mai multe arme albe.
De asemenea, susțin anchetatorii, Horațiu Potra a instigat persoane să se manifeste violent, aspect ce rezultă și din convorbirile purtate între persoana care a sesizat prin 112 faptul că acesta se deplasa înarmat către București, în noaptea de 8 decembrie.
”DISPECER 112 : Vă ascult.
APELANT: Am o situație mai aparte, am un verișor, a plecat din Mediaș, este într-un grup, cu niște foști din Legiunea Străină, cu peste 20 de bărbați, au plecat, au trecut de Ploiești, au intrat pe DN1, se îndreaptă spre București, au arme de vânătoare la ei, vin în șapte mașini, vă pot da numărul de înmatriculare la fiecare mașină în parte, se îndreaptă spre București, au înnebunit toți, nu sunt sănătoși la cap, am vorbit cu băiatul ăsta, nu vrea să înțeleagă, vor să vină în București și să facă prăpăd. Poftim?
DISPECER 112 : Pentru ce anume vor să vină la București?
APELANT : Vin înarmați la București, vor să facă prăpăd cu alegerile, le-a luat mințile ( n.l. neinteligibil ) nu știu ce se întâmplă, domnule. Sunt, sunt pregătiți, sunt înarmați, am văzut filmare live cu ei, vă dau numere de înmatriculare, prima mașină din coloană, verificați pe camere că nu vă mint. Poftim? (…)
DISPECER 112 : 03012 ?
APELANT : Sunt peste douăzeci cu arme la ei, nu vorbesc prostii, au armament la ei, unii dintre ei au fost în Legiunea Străină, le-a băgat în cap să vină aicea să facă prăpăd, au luat copiii ăștia după ei, nu se poate și au trecut pe DN, vin spre București, am vrut să intervin dar mai bine nu mă mai bag, că am belele eu după aceea, eu nu vreau să mai am belele, toate cu aplicarea disp. art. 38 alin. 1 C.pen., relative la concursul real de infracţiuni”, este convorbirea redată în motivarea magistraților de la Judecătoria Ploiești, obținută de Gândul.
Reamintim că joi au fost făcute percheziții informatice în dosarul lui Horațiu Potra, atât la șoferul lui Potra, cât și la Bogdan Peșchir, cunoscut sub pseudonimul ”bogpr”, cel despre care anchetatorii susțin că ar fi finanțat o bună parte din campania electorală a lui Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, derulată în mare parte pe TikTok.
Mai exact, polițiștii ar fi efectuat clone informatice după dispozitivele sale electronice, aceștia suspectând că se puneau la cale revolte spontane, în contextul anularii primului tur al alegerilor prezidențiale.
Horațiu Potra, cunoscut drept șeful mercenarilor, se poate lăuda cu o avere impresionantă. Acesta a declarat un venit de peste un milion de euro din activitatea sa de antreprenor, alături de o impresionantă colecție de terenuri, imobile și aur. El deține 75 de terenuri, 30 de imobile și 15 kilograme de lingouri de aur în valoare de peste 6 milioane de lei.
Fostul membru al Legiunii Străine, are, potrivit declarației de avere completate în luna noiembrie, 75 de terenuri cumpărate între 2002 și 2024. Între 2015 și 2016, Horațiu Potra a achiziționat lingouri de aur.
Horațiu Potra dezvăluie ce AVERE a strâns ca luptător în Legiunea Străină și gardă de corp pentru șefi de stat și miliardari. ”Nu duc lipsă de bani”
Horațiu Potra a contestat măsura controlului judiciar. El a scăpat de arestul preventiv și trebuie să poarte o brățară de MONITORIZARE
După desecretizarea informațiilor despre plata campaniei electorale a lui Călin Georgescu, influencerii părăsesc România
BEC a respins solicitarea formațiunii conduse de Vlad Gheorghe. DREPT și REPER au cerut ANULAREA alegerilor parlamentare. Care sunt motivele?