Paul Dragoș Aligică despre prezența României la WASHINGTON: Interesul național trece dincolo de partipriuri politice sau subiective de acasă

Paul Dragoș Aligică despre prezența României la WASHINGTON: Interesul național trece dincolo de partipriuri politice sau
📅 2025-01-20

Profesorul universitar doctor Paul Dragoș Aligică, expert în domeniul economiei și stabilit de 25 de ani la Washington, detaliază, într-o postare publicată pe Facebook, importanța invitațiilor și a prezenței românești la ceremoniile ocazionate de învestirea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii.

Prof. univ. dr. Paul Dragoș Aligică a publicat la cererea cititorilor și prietenilor din România, o precizare sau o încercare de clarificare cu privire la o chestiune care agită în acest moment dezbaterea publică din țară: invitațiile și prezența la ceremoniile de învestire a celui de-al 47-lea președinte american în Washington DC, de luni, 20 ianuarie.

Profesorul Paul Dragoș Aligică este doctor în Sociologie al Universității din București, doctor abilitat în Științe Administrative al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, doctor în Economie al Academiei de Studii Economice din București. De asemenea, deține un masterat în Filosofie politică și un doctorat în Științe Politice la Indiana University Bloomington, acolo unde a studiat cu Vincent Ostrom și Elinor Ostrom, prima femeie care a primit un Premiu Nobel pentru Economie. El a fost ales membru al Academiei Europei, Academia Europea, în anul 2023

„În primul rând, aș vrea să fac un comentariu care nu este factologic, ci mai degrabă o opinie subiectivă. Însuși modul în care este formulată și purtată această discuție publică lasă un gust amar. Să numim acest gust, senzatie de neo-fanariotism.

Faptul că am ajuns să purtăm această discuție în acești termeni în acest context este trist sau, dacă vreți, mai bine spus, îngrijorător. Putea România și prezența României în arena globală să fie prezentată altfel? Da. Putea estblishmentul românesc responsabil pentru prezența României pe arenele geopolitice și jocurile globale să anticipeze și să se poziționeze mai bine România față de evoluțiile din Statele Unite? Desigur.

Dar acum, asta este. Faptul că am revenit cumva către un centru de gravitație de tip neo-fanariot, cu atitudini și dezbateri provinciale, de asumat și penibil minorat și secundariat, este o realitate pe care trebuie s-o recunoaștem, dar tind să cred că trebuie de acum înainte să încercăm să o evităm. Niciodată în istoria diplomației românești și prezenței internaționale a României nu trebuie să se mai repete actuala situație.

Interesul național al României trece dincolo de partipriuri politice sau subiective de acasă. Dincolo de ideologii vremelnice. Este important ca România să aibă o prezență solidă și respectată peste tot în lume, unde se iau decizii importante care ar putea să aibă implicații serioase pentru România.

Aceasta este atitudinea corectă. Politica internă, odată ce ai trecut granița, se pune în slujba politicii externe și interesului colectiv al statului român și al poporului român”, a explicat profesorul Paul Dragoș Aligică.

Oportunități de networking, diplomație și contact politic sau chiar de afaceri

Profesorul universitar doctor Paul Dragoș Aligică precizează că evenimentele prilejuite de învestire reprezintă oportunități importante de valorificat.

„Cred că e important să se știe că prezența la aceste evenimente – de tipul inaugurării – poate să fie definită de un spectru care are la un capăt o invitație directă, oficială, nominală, care vine de la echipa de tranziție și respectiv a noii administrații prezidențiale americane, iar la celălalt capăt al spectrului este vorba de o prezență publică pe care oricine și-o poate asigura la anumite evenimente publice sau deschise publicului, prin simpla înscriere a numelui.

Când spun oricine și-o poate asigura, mă refer în primul rând la cetățenii americani, dar fără să fi verificat atent, tind să cred că o bună parte din aceste evenimente sunt deschise și cetățenilor altor state, direct și fără filtru.

Între aceste două extreme există însă mai multe posibilități.

Unele dintre aceste posibilități presupun invitații la evenimente și contacte oficiale cu instituții, autorități sau reprezentanți politici ai establishmentului politic american – congressmani, departamente – sau ai structurilor partidelor politice; astfel, în aceste circumstanțe, avem prezente în Washington DC numeroase delegații ale unor partide politice și mișcări politice. Altfel spus, inaugurarea prezintă o serie de oportunități de networking, diplomație și contact politic sau chiar de afaceri.

Unde intervin în această ecuație organizațiile de lobby este destul de evident acum. Organizațiile și contactele de lobby pot să faciliteze anumite contacte și anumite prezențe.

Deci, deși e greu de făcut o evaluare punctuală, caz cu caz, probabil că se poate generaliza asa: Cu cât contactele sunt mai bine ancorate instituțional și la un nivel politic oficial mai înalt (partide, agenții guvenrnamentale, admininstrație, etc.), cu atât elementul de improvizație lobbist este mai mic.

Dar, până la urmă, ceea ce rămâne din toată această poveste este aspectul pur practic. În mod concret, din punct de vedere diplomatic, al prezenței și al contactelor și canalelor de comunicare și influenței, ce rămâne în urmă? Asta e ce contează.

Cum arată agendele persoanelor sau ale organizațiilor sau delegațiilor prezente la astfel de evenimente? O întâlnire de lucru este un lucru, un photo opportunity este altceva, o întâlnire cu o persoană oficială sau cu o instituție reprezentativă e un lucru, participarea în sală la un eveniment public este cu totul altceva… Indiferent de ce fel de invitație ai sau de la cine”, a scris profesorul universitar.

„Există un nucleu strâns în jurul președintelui Trump”

Paul Dragoș Aligică apreciază că există un nucleu strâns în jurul președintelui Trump, în care România nu și-a câștigat un loc.

„Așadar, cam astea ar fi criteriile după care cred că ar trebui să evaluăm astfel de circumstanțe, evenimente sau situații.

În acest sens, trebuie să spunem foarte clar că există mai multe cercuri concentrice în ceea ce privește contactul, asocierea și parteneriatul cu centrul de putere al noii administrații. Există un nucleu strâns în jurul președintelui Trump, iar acest lucru a fost extrem de vizibil în perioada de tranziție din ultimele luni.

România a eșuat să fie parte a acelui nucleu sau în vecinătatea acelui nucleu. Aceasta este realitatea, ne place sau nu ne place.

Indiferent ce am discuta acum cu privire la cine a fost invitat în DC, în ce formă a fost invitat și ce semnificație are asta, fapt este că cei care au fost responsabili cu privire la strategia geopolitică și prezența internațională a României în ultimii ani, deși aveau toate premisele ca să nu lase descoperit frontul republican și în speță al lui Donald Trump, au făcut-o, punând România în situația în care s-a aflat în ultimele luni, în corelație cu evoluțiile de la Mar-a-Lago.

Ce se întâmplă acum, însă, în momentul în care centrul acțiunii a pivotat către Washington DC, este cu totul altă poveste. Alte elemente intră în joc: partidul republican, infrastructura organizațională și, începând de la un anumit punct, grupurile de lobby…

În ce măsură România va putea să recupereze startul pierdut și lipsa de discernământ manifestate în ultimii ani rămâne de văzut.

Oricum, în opinia mea, în noile circumstanțe care vor fi extrem de pragmatic-dure ale noii administrații a lui Trump, când vine vorba de negocierile internaționale, România are nevoie de o prezență și de o atitudine diferită de neo-fanariotismul adoptat ca ideologie și atitudine în relațiile internaționale în ultima vreme și pe care, din păcate, îl vedem în continuare că sădește confuzie în dezbaterea și percepția publică cu privire la prezența României în lume.

Este adevărat, asimetriile de putere sunt inerente între marile puteri și micile puteri. Modul însă în care sunt gestionate ele și știința și arta prin care micile puteri știu să navigheze aceste asimetrii, este cu totul altceva…”, a conchis Paul Dragoș Aligică.

Citiți și:

Atmosfera din Washington înaintea învestirii lui TRUMP, dezvăluită de Paul Dragoș Aligică: ”Totul e mai mult sau mai puțin «business as usual»”

Prof. univ. dr. Paul Dragoș Aligică, despre dezinformarea din timpul pandemiei: „G4Media a reprezentat o placă turnantă în această privință”

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Dan Diaconescu: „Dați-ne și nouă 1000 de dolari, să facem America MARE! Nu trimiți banii, încep să vină problemele”

Într-o ediție transmisă live de Dan Diaconescu, a adus în discuție, într-un ton plin de umor, relația dintre România și SUA, imaginând o scrisoare ipotetică adresată lui Donald Trump. Momentul a stârnit hohote de râs în studio, mai ales datorită replicilor ironice ale lui Diaconescu.  Urmăriți ai...

Dan Diaconescu: „BIDEN credea că el este învestit”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, jurnalistul Dan Diaconescu abordează, cu ironia sa caracteristică, subiectul învestiturii președintelui Trump și evenimentele din culisele ceremoniei. Comentariile sale evidențiază contrastele dintre politica americană și cea românească, oferind o perspecti...

Bucureștenii își „migrează” mașina in provincie. Polițele RCA sunt mai scumpe în Capitală

Decizia Autorității de Supraveghere Financiară de a crește tarifele de referință la polițele RCA pentru șoferii din București și Ilfov a generat un nou fenomen. Tot mai mulți conducători auto din Capitală își înmatriculează mașinile în alte județe ale țării pentru a beneficia de o asigurare mai i...

Blue Monday, cea mai deprimantă zi din an. Specialiștii spun că există câteva mici trucuri prin care putem face din ea o zi ca oricare

Luni este o zi grea, prin definiție, dar astăzi e mai rău decât de obicei… trăim cea mai tristă zi din an. Blue Monday, așa a fost denumită de specialiști. În traducere… s-au terminat sărbătorile, nu este exclus să avem datorii după ele, iar întoarcerea la serviciu ne de mari bătăi de...

H. D. Hartmann: „Rolul lui Bill GATES în lume va fi preluat de Bezos, Zuckerberg și Musk”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a analizat conexiunea tot mai strânsă dintre tehnologie și politică, subliniind impactul liderilor din domeniul tehnologic asupra viitorului global. Cu sprijinul unor figuri emblematice precum Bezos, Zuckerber...

Ce spun specialiștii despre marele MECI de la Australian Open, Novak Djokovic – Carlos Alcaraz

Novak Djokovic – Carlos Alcaraz joacă în sferturile de finală de la Australian Open, marți dimineața de la ora 11:30. Experții au analizat marele meci, scorul general al duelurilor directe este 4-3 pentru Djokovic. Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se joacă în perioada...

Marco Materazzi și Wesley Sneijder VIN la demonstrativul lui Ronaldinho de la Cluj-Napoca

Marco Materazzi (51 de ani) și Wesley Sneijder (40 de ani) vin la meciul demonstrativ al lui Ronaldinho de la Sports Festival 2025. „Două legende ale fotbalului internațional vor participa la meciul demonstrativ programat pe 14 iunie 2025, la BTarena din Cluj-Napoca. Este vorba despre Marco Mater...

H. D. Hartmann: „Va fi prima oară când un PREȘEDINTE va semna 200 de ordine executive în prima zi”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a discutat despre planurile revoluționare ale președintelui Donald Trump, în contextul începerii noului său mandat. În centrul atenției se află primele decrete semnate de liderul american, care marchează o dir...

Cât au CHELTUIT românii pe produse electro-IT, în 2024. Nu prea s-au vândut purificatoarele de aer, uscătoarele de păr și storcătoarele de fructe

Piața de electro-IT din România este un bun barometru socio-economic. Pe de o parte, conține numeroase obiecte folositoare, iar pe de altă parte, bunurile din această categorie au durată de viață suficientă pentru a ne permite să amânăm noi achiziții în vremuri nesigure. Ce au cumpărat românii, î...

VIDEO | TRUMP vrea restabilirea rolului Statelor Unite în lume și remedierea problemelor interne /„Epoca de aur a Americii începe chiar acum”

Noul președinte american Donald Trump a promis, în discursul inaugural, restabilirea rolului Statelor Unite pe plan mondial și rezolvarea problemelor politice, economice și judiciare, subliniind că ”epoca de aur începe acum”. ”Epoca de aur a Americii începe chiar acum. De acum înainte, țara noast...

Good News

Only good and positive news.