Președintele PSD, Marcel Ciolacu, n-a vrut să dezvăluie în ruptul capului numele contracandidatului care i s-a arătat în sondaje și împotriva căruia va concura în cursa către Cotroceni. Mihai Gâdea, de la Antena 3 CNN, a încercat să afle de la șeful social-democraților un nume de câștigător, dar a aflat numele a doi posibili perdanți.
Marcel Ciolacu spune că nu crede că va intra în cursa prezidențială finală cu liderul AUR, George Simion. În schimb, când vine vorba de președintele PNL, Nicolae Ciucă, știe sigur că acesta nu-i va fi contracandidat în turul secund al prezidențialelor. Cine va fi președinte, însă se deliberează, însă se știe sigur cine va fi prim-ministru și se vehiculează tot mai des numele șefului Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.
Eu nu cred, și vă spun pentru prima oară, eu nu cred că voi intra în turul doi cu domnul Simion. Eu nu cred nici măcar că este hotărât că Marcel Ciolacu va intra cu certitudine în turul doi. Eu nu cred aceste lucruri. Da, dar nici nu pot să spun domnului Bolojan să-i răspund, un om pe care respect foarte mult, și dacă o să ajung președintele României, cu certitudine dânsul va fi primul-ministru. Pentru că chiar e un om cu care eu aș putea colabora și implementa toate reformele.
Sondajele îl plasează pe Marcel Ciolacu pe prima poziție în cursa prezidențială, însă rămâne un mister cine este contracandidatul pe care-l va reîntâlni pe 8 decembrie.
Eu, în acest moment, eu cred, eu cred că voi intra cu altcineva în turul doi. Cu adevărat sunt pe primul loc. Contează foarte mult în sondaje și trendurile cu care intri înaintea votului, lucru pe care îl știți și dumneavoastră la fel de bine și uitându-mă, anticipând, în funcție de aceste trenduri, eu vă spun în proporție de 99% că nu voi intra cu George Simion în turul doi.
Preșdintele PSD a menținut aura de mister asupra celui pe care sondajele îl plasează în imediata sa apropiere.
E o analiză făcută, în mod deosebit, de către mine. Ce pot să vă spun cu certitudine e cu cine nu o să intru. Cu certitudine, nu o să intru cu domnul Ciucă. Oricare dintre cei doi. Eu cred că e foarte bine să intrăm în turul doi când românii vor hotărî, a răspuns Marcel Ciolacu când a fost întrebat dacă va juca finala cu Mircea Geoană sau Elena Lasconi.
CITEȘTE ȘI:
Oreste: „Ciolacu-Ciucă, în turul 2 ar fi foarte INTERESANT pentru democrația din România, pentru că ar fi ceva fără precedent, totuși”
Oreste: „În turul 2 Ciolacu-Simion, toți candidații îl vor vota pe Ciolacu. AUR, în parlament, avem precedentul Meloni”