Destinații de top și evenimente care au loc în 2025! Anul a început, iar multe persoane se gândesc, deja, ce bilete să rezerve pentru vacanța de vis sau în cadrul cărui eveniment să participe. A fost alcătuit un ghid cu cele mai bune locuri de vizitat anul acesta, în fiecare lună, alături de cei dragi. Iată destinațiile de top și evenimentele care se vor desfășura în 2025.
Există o multitudine de opțiuni dintre care putem alege, atunci când vine vorba despre vacanțe și destinații de top. A fost alcătuit un ghid cu cele mai bune locuri de vizitat în anul 2025, în funcție de lună, potrivit Observator.
Anul acesta vor fi și câteva evenimente importante, cu tradiție, muzică și voie bună. Primul pe listă este Carnavalul de la Rio, care se va ține în perioada 28 februarie – 8 martie 2025. Faimosul festival din Brazilia, care are loc înainte de Postul Mare, atrage milioane de persoane!
Alt eveniment major adăugat în acest ghid este Carnavalul de la Veneția. Acesta va avea loc în perioada 14 februarie – 4 martie 2025. Tradiția a luat naștere în anul 1162, când s-a dorit marcarea triumfului Republicii de la Veneția în fața Patriarhului din Aquileia.
Desigur, destinațiile de vacanță sunt alese în funcție de mai mulți factori. Printre aceștia se numără perioada de călătorie, transportul sau prețurile. Nu trebuie să fie uitate nici evenimentele sau spectacolele care au loc în perioadele respective.
- De obicei, în luna ianuarie, Insulele Canare sunt preferate de cei care doresc să scape de temperaturile scăzute din termometre. În ianuarie, temperaturile se situează între 20 și 25 de grade Celsius, în Canare. Croazierele sunt mai accesibile, potrivit Observator.
- În luna februarie are loc Carnavalul de la Veneția. Orașul este o alegere clasică în rândul îndrăgostiților.
- În luna martie, Salzburg celebrează 60 de ani de la sunetul muzicii. Au loc multiple evenimente culturale.
- În aprilie, Budapesta devine o destinație perfectă pentru cei care doresc să ia parte la un adevărat spectacol natural. Primăvara, natura revine la viață, pomii înfloresc și peisajele sunt de vis, de-a lungul Dunării.
- Luna mai ar fi ideală pentru o escapadă în Tunisia.
- Luna iunie 2025 vine cu vești pentru cei care doresc să viziteze SUA. În Orlando, Florida, se va lansa un nou parc tematic și este o perioadă ideală pentru a-l vizita, înainte să se formeze aglomerația în vacanța de vară!
- În luna iulie, Valencia oferă un „pachet” perfect pentru cei care vor să călătorească: relaxare la plajă, gastronomie locală și activități culturale.
- În august 2025, turiștii pot opta pentru Galicia, Spania, acolo unde vor găsi temperaturi mai „blânde” față de alte zone europene.
- În septembrie, India ar putea fi o destinație ideală pentru cei care vor să descopere o cultură aparte.
- În octombrie, când se marchează începutul sezonului uscat în Maldive, resorturile oferă pachete turistice atractive.
- În noiembrie, turiștii pot opta pentru o vacanță în Maroc, acolo unde vor fi temperaturi perfecte pentru plimbare și explorare.
- În decembrie 2025, Laponia poate reprezenta o destinație ideală. Deși prețurile sunt mai ridicate pentru o astfel de experiență, turiștii ar putea avea parte de momente de vis – de la observarea Aurorilor Boreale, până la plimbările cu sania trasă de reni sau întâlnirea cu Moș Crăciun.
V-ar putea interesa și:
România urcă în topul țărilor cu cele mai puternice PAȘAPOARTE din lume. Acces neîngrădit pentru cetățenii români în aproape 180 de destinații
Noi RESTRICȚII privind călătoriile cu avionul, în vigoare începând cu 2025
Sursă foto: Envato – caracter ilustrativ
Sursă video: Observator Antena 1
A căpătat experiență în trustul Intact Media Group și a activat, ulterior, în echipa Kanal D. În 2019 s-a alăturat trustului Gândul Media Network, semnând articole în CIAO, VERDICT, CANCAN ... vezi toate
articolele