Ligia Deca, noul prorector al SNSPA. Ce responsabilități va avea fostul ministru al Educației și coordonatoarea proiectului "România Educată"

Ligia Deca, noul prorector al SNSPA. Ce responsabilități va avea fostul ministru al Educației și coordonatoarea proiectu
📅 2025-01-09

Ligia Deca – promotoarea proiectului România Educată și fost ministru al Educației – este noul prorector al SNSPA. Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în urma consultării Senatului SNSPA, a anunțat numirea lect. univ. dr. Ligia Deca, în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeniul relațiilor instituționale și proiectelor strategice.

Ligia Deca este cadru didactic al Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA), din anul 2022.

Ligia Deca, mintea limpede din „România Educată”

Nu mai este un secret pentru nimeni că numele fostului ministru al Educației este legat de „România Educată”, proiectul președintelui Klaus Iohannis, lansat în dezbatere publică în 2018. În calitate de consilier prezidențial pentru educație, Ligia Deca a coordonat direct proiectul, a participat la dezbateri și la raportul final lansat în iulie 2021.

„Ligia Deca este o personalitate recunoscută în domeniul educatiei, la nivel național și internațional. În perioada octombrie 2022 – decembrie 2024, Ligia Deca a fost ministrul Educației, perioadă în care a implementat politici educaționale importante, contribuind la dezvoltarea sistemului de învățământ din România.

A fost membru al Panelului de Înalt Nivel pentru Profesia Didactică, convocat de Secretarul General al ONU. Anterior, între 2019 și 2022, a deținut funcția de consilier prezidențial în cadrul Administrației Prezidențiale, unde a coordonat Departamentul Educație și Cercetare și procesul de elaborare a viziunii strategice „România Educată”

Ligia Deca a ocupat, de asemenea, funcția de consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, între 2015 și 2019, continuând să contribuie activ la dezvoltarea strategiilor educaționale naționale. În perioada 2010 – 2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, iar în perioada 2008-2010 a fost președinta Uniunii Europene a Studenților. SNSPA își exprimă încrederea că experiența vastă a doamnei Deca în domeniul educației și cercetării va aduce o contribuție semnificativă la atingerea obiectivelor strategice ale instituției”, este anunțul făcut de SNSPA.

Cu școala românească în camera de DETENȚIE. Un expert în educație combate noile măsuri: „Sistemul va primi floricele, puse peste un covor artificial”

Ligia Deca, ANUNȚ înaintea începerii școlii: „Siguranța este prioritate” / Peste 800 de școli în proces de reabilitare, modernizare sau construcție

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Călin GEORGESCU a plecat la „instituțiile internaționale europene”: „Eu voi duce personal această apărare a drepturilor noastre democratice”

După ce a atacat la CEDO hotărârea CCR de anulare a primului tur al prezidențialelor, Călin Georgescu a declarat joi, printr-o postare pe facebook, că va merge personal la „instituțiile internaționale europene”, ca să ducă „această apărare a drepturilor noastre democratice”...

S-a semnat contractul de consultanță pentru recrutarea viitorilor șefi ai AMEPIP. Care sunt condițiile obligatorii pentru candidați

Contractul de consultanță pentru recrutarea și selecția conducerii Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIPA)  a fost semnat, a anunțat, joi, compania căreia i-a fost atribuit, astfel că procedura este pe cale să demareze. ARC Consulting, o compan...

Ministerul Sănătății, ANUNȚ privind evoluția gripei și a infecțiilor respiratorii acute în România / HMPV, simptome și prevenție

Ministerul Sănătății a făcut o informare completă privind evoluția gripei și a infecțiilor respiratorii acute în România. Mai exact, în prima saptămână a anului 2025 au fost raportate 44.554 cazuri de infecții respiratorii – gripă clinică, IACRS și pneumonii – față de media de 73.088 ...

China acuză UE că impune BARIERE comerciale /Comisia Europeană: Regulamentul Subvențiilor are rolul de a garanta ”concurență loială”

Comisia Europeană a respins, joi, acuzațiile Administrației de la Beijing privind restricțiile impuse companiilor chineze care beneficiază de subvenții, Bruxellesul justificând acțiunile prin asigurarea unui mediu concurențial corect. Ministerul chinez al Comerțului a criticat, joi, Regulamentul ...

Autoritățile din Gaza anunță că peste 46.000 de persoane au MURIT în teritoriul palestinian de la începutul războiului

Peste 46.000 de palestinieni au fost uciși de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, a anunțat joi Ministerul Sănătății din Gaza. Ministerul a anunțat joi că un total de 46.006 palestinieni au fost uciși și 109.378 au fost răniți. Instituția anunță că femeile și copiii reprezintă mai mul...

Un elev de 14 ani și-a ÎNJUNGHIAT cu un cuțit un coleg din Liceul sportiv din Târgu Jiu. Victima a supraviețuit

Un elev din Liceul sportiv din Târgu Jiu a fost înjunghiat în pauza mare de un coleg. Totul a plecat în urma unui conflict spontan, conform martorilor. Atacatorul este, conform surselor, nepotul unui judecător din oraș, cunoscut ca un personaj conflictual. Ambii elevi au 14 ani. Cuțitarul se află...

UNSAR: Topul riscurilor care provoacă cele mai mari daune locuințelor din România. CIFRELE asigurătorilor

Incendiul rămâne pe primul loc într-un Top 5 al riscurilor care generează, per total, cele mai mari pagube locuințelor asigurate, iar cea mai mare despăgubire încasată de un proprietar al unei locuințe care era protejată de o poliță de asigurare facultativă și care a fost afectată de flăcări a de...

BANC | Se întâlnește Bulă cu bunicul său în pușcărie

Dacă este joi, vă delectăm cu un nou banc cu Bulă. De această dată, Bulă se întâlnește cu bunicul său în pușcărie. Dialogul este unul cu adevărat savuros! Bulă se întâlnește cu bunicul său în pușcărie. Cei doi au o discuție sinceră: Se întâlnește Bulă cu bunicul său în pușcărie. – Ce faci, ...

Mihai Tudose, despre CRITICILE aduse lui Crin Antonescu: Vasile Dîncu și-a manifestat un punct de vedere. Democrația se termină după votul din Congres

Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD, a reacționat joi, la sediul partidului din Kiseleff, la criticile aduse lui Crin Antonescu de către Vasile Dîncu, subliniind că fiecare membru al partidului are dreptul de a-și exprima punctele de vedere, însă, în final, decizia va fi luată ...

Românii cu CREDITE cu dobândă variabilă încep 2025 cu vești bune. Topul ofertelor bancare pentru refinanțare

Ratele românilor care au accesat credite au scăzut în ultima parte a anului trecut și continuă trendul descendent, cel puțin în primele luni. Începutul anului 2025 aduce vești bune pentru românii care au credite cu dobândă variabilă, pentru că indicele IRCC anunțat de banca centrală, aplicat în t...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.