Este invazie de castori la Oradea. Animalele au ros scoarța a zeci de copaci de pe malurile Crișului Repede, iar autoritățile caută acum soluții, după ce câțiva arbori s-au prăbușit.
Specialiștii vorbesc despre o familie de castori ce a devenit mai activă acum în perioada de iarnă. Mai exact, 20 de arbori de pe malurile Crișului Repede au fost roși până aproape de prăbușire. Explicația este că în sezonul rece, când celelalte surse de hrană se împuținează, castorii se hrănesc cu scoarța copacilor, preferând salcia.
Iată, după aproape două secole, aceste rozătoare își fac simțită prezența și în zona urbană a Oradei, fapt ce denotă un ecosistem sănătos, spun specialiștii. Totuși, pentru a nu pune în pericol siguranța oamenilor în momentul în care arborii ajung să se rupă, autoritățile locale vor să ia măsuri concrete.
Spun că vor adopta soluții precum cele luate în orașele din vestul Europei, precum protejarea arborilor cu plasă metalică sau cu vopsele repelente, asigurând totodată castorilor surse alternative de hrană.
Castorii sau brebii, cum se mai numesc, au dispărut de pe teritoriul țării noastre în anul 1824, după repopularea care a avut loc în urmă cu peste 20 de ani. Lucrurile au început însă să se îndrepte, iar la ultimul recensământ numărul castorilor s-a ridicat la aproape 2000 de exemplare.
FOTO: Envato