Premierul Marcel Ciolacu a fost surprins în loja lui Gigi Becali înainte de startul partidei FCSB-Manchester United, pe Arena Națională. Alături de cei doi „dușmani politici” Gigi-AUR, Marcel-PSD, apare un alt ultras al Steaua, marele combinator Viorel Hrebenciuc.
Declarat mare fan al roș-albaștrilor, fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 este unul dintre oaspeții de seamă ai lui Gigi Becali în loja milionarului. În imagini, cei doi sunt surprinși în timp ce discută, iar alături de Gigi Becali nu este niciun reprezentant de la partidul pe care l-a susținut în campania electorală, dar apare Viorel Hrebecnciuc, publică Prosport.
„Nu-s mare fan Gigi Becali și n-am să fiu. Am motivele mele. Becali bagă bani în sport, vrea să și conducă, să antreneze, să centreze, să dea cu capul, treaba lui…”, declara Marcel Ciolacu în urmă cu câteva luni, potrivit Fanatik.
Gigi Becali și-a ținut promisiunea și a venit să urmărească meciul echipei sale cu Manchester United. Milionarul e convins că FCSB va face o impresie bună în această seară și se așteaptă ca anul viitor să ajungă în Liga Campionilor pentru a le aduce la București pe Barcelona și PSG.
Citiți și: Pariul lui Gigi, în regalul FCSB-Manchester United: Mizez pe 3-1. Numai dacă vrea Dumnezeu!