Guvernul a aprobat o schemă de AJUTOR de minimis de 1,39 miliarde de lei, valabilă până în 2030, pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic

Guvernul a aprobat o schemă de AJUTOR de minimis de 1,39 miliarde de lei, valabilă până în 2030, pentru consolidarea clă
📅 2024-12-12

Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, un memorandum privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru implementarea Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

Memorandumul vizează reducerea riscului seismic al clădirilor existente și creșterea eficienței energetice a acestora, având ca scop final creșterea siguranței locuitorilor și asigurarea funcționalității clădirilor conform cerințelor fundamentale.

Vor fi finanţate cheltuieli pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru spaţiile în care se desfăşoară activităţi economice, precum şi clădirile de interes sau de utilitate publică. Nu intră la finanţare prin această schemă consolidarea locuinţelor”, a precizat Mihai Constantin.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este furnizorul și inițiatorul schemei, iar unitățile administrativ-teritoriale, împreună cu autoritățile administrației publice centrale și locale, vor fi responsabile de implementarea și administrarea ajutoarelor de minimis.

Plăți efectuate până pe 31 decembrie 2036. Buget de 1,39 miliarde lei

Valoarea maximă a finanțării nerambursabile acordate unui beneficiar în cadrul acestei scheme este de 300.000 euro (echivalent în lei, la cursul Inforeuro), iar plățile vor fi efectuate până la 31 decembrie 2036. Bugetul total estimat pentru perioada de implementare a schemei este de 1,39 miliarde lei, iar pentru anul 2024 a fost alocat un buget de 37,5 milioane lei, reprezentând aproximativ 3% din bugetul aprobat pentru Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat.

Schema este valabilă de la data publicării ordinului ministrului dezvoltării în Monitorul Oficial, până la data de 31 decembrie 2030 inclusiv, însă plăţile în cadrul acestei scheme vor fi efectuate până la data de 31 decembrie 2036. Este, aşadar un proiect pe termen mediu-lung, să spunem, însă, care este de absolută necesitate şi ar trebui să înceapă cât de curând”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Executivului.

În perioada 2024-2030, se estimează că aproximativ 750 de întreprinderi vor beneficia de acest ajutor de minimis, adică în jur de 107 întreprinderi anual. Schemele de ajutor vor acoperi, în principal, cheltuieli pentru proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție la clădiri cu altă destinație decât locuință.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Ai vreme să vorbim? – cu Ana Maria Păunescu: Florin Chilian, om liber

Sunt oameni şi oameni. Sunt suflete şi suflete. Sunt libertăţi şi libertăţi. La podcastul de săptămâna aceasta, chiar cu o zi înainte de ziua sa de naştere, vine Florin Chilian, care ne va cânta cele […]

Ziua Internațională a Muntelui: Iată destinațiile de vis din România pentru iubitorii de NATURĂ și trasee montane

11 decembrie este Ziua Internațională a Muntelui, iar pentru alpiniști, este un prilej ideal pentru a redescoperi comorile naturale ale României. O treime din suprafața României este acoperită de munți și sute de kilometri de trasee […]

Ilie Bolojan: „Nu pot să îl REFUZ pe Ciolacu premier”. Data prezidențialelor: „Paștele nu trebuie amestecat cu MIZERIILE lumii politice”

Ilie Bolojan, președintele interimar PNL, a declarat joi la Europa FM că, dacă PSD vrea să își asume postul de premier, nimeni nu îi poate contesta acest drept, pentru că este partidul cu cei mai […]

Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost RIDICAT în trafic și dus la audieri. Este a doua oară, într-o săptămână

Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost oprit în trafic joi și dus la audieri, a doua oară într-o săptămână, după ce luni a fost audiat și eliberat. Sechila a fost depistat și […]

Interceptări din dosarul lui Potra, despre PROTESTUL pus la cale la Catedrala Mântuirii Neamului. „Acuma trebuie făcut ceva, mers peste ei și dat foc”

Instanța care a decis plasarea sub control judiciar a lui Horațiu Potra s-a bazat, în cazul acuzației de instigare publică, inclusiv pe interceptări făcute la o zi după ce CCR a anulat scrutinul pentru alegerea […]

Ce premii s-au ACORDAT la Gala Tenisului Românesc! Lista tuturor distincțiilor

Anca Todoni, locul 118 WTA, şi Luca Preda (18 ani), locul 7 ITF Junior Ranking, au fost desemnaţi cei mai buni jucători români ai anului 2024, în cadrul Galei Federaţiei Române de Tenis, care a […]

Știți cine este COPILUL din imagine? Acum a ajuns un cântăreț foarte iubit în România

Artistul din imagine, Mario Gălățanu – pe numele din cartea de identitate, are o experiență de 12 ani în industria muzicală, iar primul său contact cu televiziunea a fost la „Românii au talent”, unde a […]

Cea mai RAPIDĂ cititoare din lume este româncă. A citit un roman de 130 pagini în 34 minute și a răspuns la toate întrebările legate de narațiune

Teodora Voinescu este o româncă care a câștigat Campionatului Mondial de Citit Viteză de la Istanbul. Profesoara de limba română din Brașov a reușit să citească un roman de 130 de pagini în doar 34 […]

Alin Chirilă, din nou CAMPION la MMA! Ce s-a întâmplat la „Road of Glory” din Londra: `„A fost nemulțumit adversarul, a zis că vrea revanșa” (VIDEO)

Alin Chirilă a câștigat a doua centură din MMA în gala „Road of Glory”, care a avut loc acum două săptămâni la Londra. Românul este acum campion atât la 77 kilograme cât și la 84 […]

Primarul de la Nicolae Titulescu a trecut de la PSD la PNL în speranța că va ieși deputat/Acum, trage de timp cu revocarea din funcție

Primarul comunei Nicolae Titulescu din Olt, Gheorghe Florin Tiutiu, a trecut de la PSD la PNL, în speranța că va fi ales deputat. Numai că lucrurile nu s-au așezat prea bine pentru el, iar acum […]

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.