Pe 20 mai 2021, lumea teatrului și filmului din România a pierdut una dintre cele mai respectate figuri ale sale. Patru ani mai târziu, însă, numele lui Ion Dichiseanu rămâne puternic legat de ideea de eleganță, rafinament și profesionalism, iar amintirea sa continuă să fie păstrată vie de familie, colegii de breaslă și publicul care l-a adorat.
Ion Dichiseanu a fost unul dintre marii actori ai României, cu zeci de roluri în film și spectacole pe scena Teatrului Nottara.
Cei care l-au cunoscut spun că era un personaj complex: serios în meserie, discret în viață și apropiat de oameni, indiferent de statut. Deși a trecut prin toate epocile scenei românești, nu s-a pierdut în niciuna, rămânând fidel valorilor clasice.
În fiecare an, în luna mai, cei care l-au cunoscut personal sau doar de pe ecran îi evocă numele, fără artificii sau vorbe mari, însă cu o sinceritate care spune tot. Printre cei care s-au exprimat într-o ediție specială a podcastului „Altceva cu Adrian Artene” a fost și Paul Surugiu, artist mai cunoscut după numele de scenă, Fuego:
„Dragii mei, Ion Dichiseanu este printre noi, mereu. El nu a murit. El este o flacără ce arde. Și va arde până la sfârșitul vieții pământului.
Dichi, așa cum îi spuneam noi prietenii, pentru că mă consideram ca făcând parte din familie, a fost cu totul și cu totul special. El nu a fost doar un mare actor de teatru și film românesc. El a fost un caracter special și o mare personalitate a artei noastre din întreg spațiul nostru.
Vreau să vă spun că sunt onorat că l-am cunoscut, sunt onorat că i-am cunoscut gândurile, sfaturile pe care mi le dădea și sunt onorat și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am fost o persoană care a respirat același aer cu Ion Dichiseanu.
Vreau să felicit familia pentru faptul că, cu forță, cu tărie, alături de Primăria Adjud, organizează în fiecare an Festivalul Ion Dichiseanu, ceea ce este un plus pentru cultura română, pentru vrânceni și pentru toți cei care l-au iubit și-l vor iubi mereu pe marele actor.
Dumnezeu să-l așeze în lumea celor drepți și nu uitați, Ion Dichiseanu există și va exista mereu în inimile tuturor românilor care iubesc cultura, arta, valorile și acest neam binecuvântat. Vă iubesc!”.
Într-adevăr, în orașul natal, Adjud, numele Dichiseanu este onorat printr-un festival care îi poartă numele marelui actor, organizat anual cu sprijinul autorităților locale și al familiei.
Vezi mai jos video integral cu ediția specială a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, dedicată marelui Ion Dichiseanu!
Dan Negru. „Mi-e dor de Pierre Vaillant”. 4 ani de la moartea marelui actor Ion Dichiseanu | EDIȚIE SPECIALĂ „ALTCEVA CÂNDVA”
Mirabela Dauer. „Ne e dor de tine, Dichi!”. 4 ani de la moartea marelui actor Ion Dichiseanu | EDIȚIE SPECIALĂ „ALTCEVA CÂNDVA”