Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, fost președinte al Eximbank care este dat în urmărire internațională, a fost localizat de reporterii noștri cu o precizie milimetrică în Istanbul, acolo unde nici Interpolul nu a reușit să-l repereze. În urma unei investigații desfășurate așa cum scrie în manualul de jurnalism, am obținut imagini în exclusivitate cu fugarul Costea, dar și informații bombă!
La sfârșitul anului trecut, ministrul de atunci al Justiției, Alina Gorghiu, explica la DIGI 24 de ce România nu demarează procedurile de extrădare ale lui Ionuț Costea, despre care existau date că s-ar ascunde în Turcia.
La data respectivă, Alina Gorghiu accepta faptul că Justiția română este neputincioasă și că ex-bossul Eximbank nu poate fi adus în țară.
”Este identificat în Turcia. Interpolul, în schimb, nu a identificat adresa exact a fugarului, motiv pentru care nu putem demara nicio procedură în justiția din Turcia. Obligatorie este această condiție. Trebuie să știi unde e exact, localizat cu precizie. Rămâne să-și facă treaba Interpolul”, declara ministrul român al Justiției de la acea oră.
Dacă Interpolul nu a izbutit să-l localizeze, am reușit noi în schimb. Și astăzi dezvăluim adresa unde se ascunde cumnatul lui Mircea Geoană, dar și imagini cu el în locuri publice din Istanbul. Acolo unde l-am fotografiat pe parcursul mai multor zile.
De altfel, nu departe de declarațiile Alinei Gorghiu, și Mircea Geoană – fostul secretar general adjunct al NATO – a negat la Antena 3 că ar ști unde a fugit cumnatul său.
”Am întrerupt orice relaţie cu el de mult timp. Nu am vorbit cu el de ani de zile, dinainte de momentul în care a plecat. Doamna Gorghiu şi Guvernul României să îşi facă treaba și să îl aducă înapoi acasă. Chiar îi rog să facă acest lucru”, spunea Mircea Geoană.
Declarația lui Geoană este puțin credibilă. Dar, oarecum, de înțeles. Din moment ce se afla în campanie pentru Președinție, e clar că nu-i convenea ca asocierea cu Ionuț Costea să fie o altă tinichea prinsă de coadă. Pentru că deja avea multe!
Dovezile pe care vi le prezentăm azi, în exclusivitate națională, arată însă că fostul prezidențiabil omite să spună adevărul, de vreme ce Costea păstrează încă legătura cu sora lui, ”Mihaela, dragostea mea”.
Dar toate la timpul lor! Până atunci, vă introducem în povestea care, vă asigurăm, vă va ține cu sufletul la gură! Căci merită să citiți fiecare silabă, până la capăt!
Informația – vehiculată, inițial, în ianuarie 2024 – potrivit căreia Ionuț Costea s-ar afla în Turcia a însemnat un prim fir de la care am pornit investigația. Dar nu era câtuși de puțin suficientă pentru că Turcia e… mareeee! Și nu este vreun secret. Aveam nevoie de mai multe indicii, așa încât, cu 10 luni în urmă, am trecut la căutarea lor. Iar consecvența a și dat roade.
După o perioadă, am intrat în posesia unei filmări cu Ionuț Costea într-un restaurant din Istanbul.
Astfel, lucrurile începeau să se mai limpezească, așa încât reporterii noștri aveau motive să zboare către Istanbul pentru a afla și mai multe informații. Ceea ce s-a și întâmplat. Dar zona Șișli se întinde aproape cât Sectorul 1 din București. Găsește acul în carul cu fân!
Dețineam adresa restaurantului ”Milano Gourmet”, totuși… Era clar că ”subiectul” frecventează zona. Și nu ne-am înșelat. După câteva zile, aveam să-l și întâlnim!
L-am găsit, așadar, pe cumnatul lui Mircea Geoană la într-un alt restaurant din Șișli, ”Nusr-Et” de pe strada Harbiye, Abdi İpekçi Cd. 57/A.
Ionuț Costea nu era, însă, singur. Era împreună cu Octavia Ioana Croitoru, o femeie despre care aveam să ne convingem că este extrem de apropiată de condamnatul fugar.
La masă nu erau doar ei doi, ci încă un cuplu, dar și altă femeie. Discuțiile purtate acolo merită să fie publicate într-un alt episod și nu ne vom opri azi asupra lor. Vă dezvăluim doar că a fost pomenit de către Costea numele Mihaelei Geoană, semn că sunt încă în contact.
La final, în jurul orei 15:45, nota de plată a fost achitată de către Octavia Croitoru cu un card emis pe numele ei de o bancă din România, ceea ce dus cu gândul că ex-președintele Eximbank se ferește ”să lase urme”.
Cei aflați la masă s-au despărțit, iar Costea și confidenta lui, Octavia Croitoru, au plecat de la restaurant cu o Skoda Superb (de culoare gri și cu numărul de înmatriculare 35-AFY-…). Mașina era condusă de un șofer, iar din cauza traficului, Costea a fost pierdut.
Zilele următoare, l-am tot căutat. Aparent, îl înghițise pământul! Dar cum scriam mai devreme, consecvența dă roade.
Într-una dintre zile, l-am regăsit la ora 16:30 în apropiere de “Gizia Brasserie”. Se afla în mașina Skoda Superb cu care părăsise restaurantul în prima zi când ne-am întâlnit cu el. L-am preluat din acest punct și ne-a condus, aproape de ora 16:45, la un alt restaurant, la “Naomi Sushi Bar”, de asemenea din Șișli.
De data aceasta, Costea s-a dus la masă dimpreună cu Octavia Croitoru și o altă femeie (despre care am dedus că se numește Raluca).
Dialogul dintre cei trei a fost sumar. Vizibil îngândurat, fugarul a rămas multă vreme cu capul aplecat în farfuriile de pe masă și a comunicat foarte apatic. Doar telefonul mobil de pe masă îi mai reținea atenția. Se uita din când în când în el, ca și cum ar fi fost singur și nu are cu cine să discute.
Dialogul a continuat în timp ce ospătarii au adus la masă sushi și noodles. La un moment dat, ”Raluca” l-a invitat la ea acasă, alături de Octavia Croitoru, dar Costea a refuzat-o.
Nota avea să fie plătită cu cardul de către cumnatul lui Geoană, dar un card turcesc, care nu avea inscripționat pe el numele urmăritului internațional.
La 17:13, Octavia Croitoru a chemat șoferul, iar Skoda Superb i-a preluat pe cei trei și s-a îndreptat în zona Ramada Plaza by Wyndham. Cumnatul lui Geoană a coborât acolo, singur, și-a recuperat rucsacul din portbagaj și a pornit la drum, pe jos.
După câțiva metri parcurși, s-a așezat pe o bancă. Între timp, cele două femei au plecat cu mașina într-o altă direcție.
Rămas singur pe banca respectivă, Costea – cu o șapcă îndesată pe cap, probabil să nu poată fi recunoscut – și-a scos telefonul, a trimis mai multe mesaje și chiar a purtat anumite conversații. Totul a durat în jur de 30 de minute, după care s-a ridicat și a luat-o din nou la pas.
Avea să se oprească pe o străduță din preajma unui cimitir și să se așeze pe o altă bancă. N-a rămas mult acolo, fiindcă s-a întors în locul în care îl lăsase Skoda.
La 18:20, a început să plouă, iar Costea s-a adăpostit, grăbit, în lobbyul de la Ramada Plaza by Wyndham. Singur la o masă, a reînceput să trimită mesaje. Apoi a primit diverse apeluri telefonice, aducându-i în discuții pe un anume ”Paul”, pe ”Marian de la Snagov”, dar și pe Mihaela, sora lui.
Cumnatul lui Geoană a zăbovit în lobby-ul hotelului până la 20:33, după care a ieșit din Ramada Plaza, a traversat, pe jos, câteva străduțe, și-a făcut timp să intre în două, trei magazine de cartier, de unde a cumpărat ardei capia și alte mici lucruri, apoi s-a îndreptat spre o adresă unde avea să și înnopteze.
În drumul spre casă, era extrem atent de orice detaliu din jurul său. Suspicios, se întorcea din când în când și încerca să verifice să nu fie urmărit. La ora 21:00, a intrat, cu o cheie, în blocul unde am înțeles că locuiește. Pe strada Sezai Selek SK, la nr.6. Cartierul Șișli.
A doua zi, ne-am ”revăzut” cu fugarul. Mai întâi, în fața blocului unde locuiește Costea, în vecinătatea spitalului “American Hospital”, au apărut, în jurul orei 12:50, Octavia Croitoru și ”Raluca”.
Acestea n-au intrat în scara blocului, ci au așteptat în stradă. Nu mult, ci numai cinci minute, până când și-a făcut apariția mașina cu care circulaseră în ziua anterioară. Cele două au urcat în Skoda Superb și au plecat.
Aproape de neînțeles, simultan, Costea a ieșit și el din bloc – cu aceeași șapcă îndesată pe cap și purtând același rucsac în spate – și a luat-o în altă direcție, pe jos.
A mers până la o farmacie și de acolo la un bancomat, de unde a scos cash. A vorbit de două ori la telefon și și-a reluat drumul spre casă. Așa cum arătam, la nr.6 de pe strada Sezai Selek. Exact adresa pe care Interpolul n-ar fi reperat-o, așa cum susținea Alina Gorghiu.
Dar noi iată că am găsit-o! Și l-am găsit și pe urmăritul internațional despre care România vorbește de mai bine de un an încoace. E omul de care Mircea Geoană s-a dezis cel puțin la nivel declarativ, dar de care, în realitate, este strâns legat.
Iar detaliile asupra cărora vom reveni vor întări tot ceea ce am dezvăluit acum!
CITEȘTE ȘI:
Saci de bani ridicați din casa PRIMARULUI din Sinaia. Cum l-au lăsat procurorii pe Vlad Oprea fără cash înainte de a-i pune CAUȚIUNE 600.000 de lei
Cum s-au activat INSTANTANEU boții lui Nicușor Dan la o postare TikTok în care era criticat de Marius Tucă. Șablonul manipulării
Cum a scăpat OTP Bank doar cu o amendă de 500.000 de lei pentru o fraudă de peste 11 milioane €! Elementul-cheie din ordonanța de clasare a DIICOT
Schema prin care statul pierde sume URIAȘE în domeniul petrolier. „Băieții deștepți” împing firmele românești către FALIMENT
INTERCEPTĂRI-CAPCANĂ în care au căzut „Piticu” și „Creierul” unui aranjament de 500.000 € ca să scape un evazionist. „Îi dau mortu’ și gata!”