Cum vede ministrul MUNCII "planul de dezvoltare socială": Prin PNSMV, dorim să asigurăm condiții de locuit decente în toate localitățile din România

Cum vede ministrul MUNCII "planul de dezvoltare socială": Prin PNSMV, dorim să asigurăm condiții de locuit decente în to
📅 2024-10-29

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, aduce în atenție viziunea pe care PSD o propune în ceea ce privește dezvoltarea socială stabilă. Aceasta se va axa pe mai multe direcții, începând cu salarii și pensii decente și încheind cu calificarea forței de muncă. 

Conceptul de „dezvoltare socială stabilă”, văzut de PSD, se axează pe mai multe direcții, susține ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Prima direcție pe care o abordăm este creșterea veniturilor românilor. În primul rând prin salarii mai bune și pensii decente. Am crescut în ultimul an pensiile cu 40% în medie, ca urmare a celei mai ample reforme a sistemului public de pensii(..) Pensia medie va ajunge până în 2029 la 810 euro, iar cea minimă la 415 euro. Implementăm salariul minim european și ne angajăm ca, până în 2029, salariul minim brut să ajungă la 1.300 de euro lunar. În plus, susținem, la nivel european, un Pact pentru Stabilitatea Salariului Minim, menit să reducă diferențele de trai între cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene(…)De aceea, un alt punct central al Programului nostru este sprijinul pentru tineri și șomeri privind accesul la piața muncii. Prin măsuri precum primele de acces, primele de stabilitate și subvențiile pentru angajatori facilităm integrarea acestor categorii pe piața muncii. Tinerii vor avea un început stabil și o carieră solidă!

Printre capitolele care au nevoie de dezvoltare se numără și deficitul forței de muncă, precum și protecția socială, mai spune ministrul Bucura Oprescu.

Deficitul de forță de muncă este o problemă tot mai acută a angajatorilor. De aceea investim în pregătirea forței de muncă, prin programe dedicate calificării, recalificării și uceniciei. Fiecare angajat trebuie să aibă șansa de a se adapta cerințelor pieței muncii, iar antreprenorii vor fi sprijiniți financiar prin subvenții pentru a susține aceste inițiative(…)Solidaritatea socială înseamnă, de asemenea, eforturi în plus pentru integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și în mediul de afaceri. Prin programul START, oferim șansa dezvoltării unor afaceri incluzive și creăm locuri de muncă protejate pentru persoanele cu dizabilități. Ne dorim o Românie în care toți să aibă acces la oportunități egale!(…) Ne preocupă protecția socială. Lansăm programe prin care să susținem familiile cu venituri mici prin acces la locuințe mai sigure și la costuri energetice reduse. Prin Programul Național pentru Standarde Minime de Viață, dorim să asigurăm condiții de locuit decente în toate localitățile din România, a mai spus ministrul Muncii.

CITEȘTE ȘI:

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Cei 16 consilieri PSD de la CAPITALĂ/Gabriela FIREA: Am propus colegi cu experiență în administrație și care știu ce au de făcut pentru acest oraș

Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, își prezintă colegii de partid care au obținut mandatul de consilier general. Este vorba despre 16 social-democrați care au depus jurământul marți și care-i vor reprezenta pe bucureșteni […]

Călugărul care l-a acuzat pe Aurel Bălășoiu că l-a constrâns să întrețină acte sexuale CANDIDEAZĂ la Camera Deputaților. Pe lista cărui partid se află

Cristi Călin, devenit cunoscut după scandalul în care a fost implicat deputatul Aurel Bălășoiu, candidează la rândul lui pentru un fotoliu în camera inferioară a Parlamentului. Fostul călugăr vrea să pentru funcția de deputat de […]

MAE propune către AEP înființarea a 950 de secții de votare în străinătate, în perioada organizării alegerilor

Ministerul Afacerilor Externe a propus Autorității Electorale Permanente crearea sediilor a 950 de secții de votare din străinătate pentru alegerile prezidențiale (24 noiembrie – 8 decembrie) și alegerile parlamentare (1 decembrie).  Propunerile au fost realizate […]

Legea FUGARILOR este constituțională. CCR respins sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu „Legea fugarilor” şi a stabilit că actul normativ este constituţional. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, […]

UE anunță intrarea în vigoare a TAXELOR VAMALE impuse mașinilor electrice chineze /Beijingul amenință cu măsuri de retorsiune

Uniunea Europeană a confirmat, marți, intrarea în vigoare a taxelor vamale impuse vehiculelor electrice chineze din cauza subvențiilor masive acordate de Beijing industriei auto. Conform publicației germane Handelsblatt, Comisia Europeană a stabilit marți intrarea în […]

Elena Lasconi cere sondaje, Nicolae Ciucă spune „PAS”. „PNL își va duce candidatul în turul doi și va câștiga alegerile prezidențiale”

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a refuzat marți, propunerea liderului USR, Elena Lasconi, de a susține un candidat unic al dreptei pentru alegerile prezidențiale. Ciucă a declarat că PNL își susține propriul candidat […]

Zodii care RENASC din propria cenușă. Sunt nativii invincibili, precum Pasărea Phoenix

Cu toții trecem prin momente dificile în viață, dar există unele zodii care sunt excepțional de capabile să se ridice și să se adapteze. Aceste zodii au un moral ridicat, sunt optimiste și sunt gata […]

Cum vede ministrul MUNCII „planul de dezvoltare socială”: Prin PNSMV, dorim să asigurăm condiții de locuit decente în toate localitățile din România

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, aduce în atenție viziunea pe care PSD o propune în ceea ce privește dezvoltarea socială stabilă. Aceasta se va axa pe mai multe direcții, începând cu salarii […]

H.D. Hartmann: „Democrația TRIBALĂ a ucis democrația adevărată”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic și profilerul H.D. Hartmann, a declarat că democrația actuală este distorsionată de influența unor grupuri de persoane care transformă sistemul democratic într-o formă tribală, în care interesele […]

Ligia Deca: Limba ROMÂNĂ va fi predată și la Cambridge

Începând cu acest an universitar, limba română se va preda în Universitatea Cambridge din Marea Britanie, anunță Ligia Deca, ministrul Educației. Institutul Limbii Române scoate la concurs patru posturi de lector de limba română, unul […]

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.