Andreea Bălan a încheiat colaborarea cu show-ul Te cunosc de undeva, de la Antena 1, după mai bine de un deceniu. Schimbarea vine în contextual pregătirilor celui de-al 21-lea sezon al emisiunii, care va debuta cu mai multe noutăți.
Conform informațiilor recente, plecarea Andreei este motivate de dorința de a se concentra mai mult pe viața personală, dar și pe alte proiecte profesionale. Decizia reprezintă un moment de cotitură pentru formatul emisiunii, întrucât artista a fost în juriu încă de la înființare.
Astfel, filmările pentru sezonul 21 sunt programate să înceapă în luna ianuarie, imediat după sărbători. Potrivit surselor din interiorul trustului, echipa își dorește o prezență feminină la fel de energică și charismatică precum Andreea Bălan.
Printre numele vehiculate pentru a ocupa locul vacant se numără Ilona Brezoianu, o actriță apreciată și familiar cu show-ul, după ce a fost invitată ca și concurentă. Cu un stil plin de umor și o personalitate efervescentă, Ilona Brezoianu este văzută ca o alegere promițătoare, care poate să aducă juriului un nou suflu. Cu toate acestea, decizia finală nu a fost încă luată, iar negocierile sunt în desfășurare, conform Fanatik.
De altfel, surse apropiate echipei de producție au dezvăluit că lista posibililor înlocuitori este destul de variată. Pe lângă Ilona Brezoianu, și alte nume cunoscute de la Antena 1 sunt luate în considerare, dar până în present nici unul nu a semnat un contract oficial. Producătorii își doresc ca noul jurat să se potrivească și cu restul echipei și să fie capabil să susțină dinamica spectacolului.
Aurelian Temișan a vorbit recent despre impactul pe care plecarea acesteia îl va avea asupra emisiunii. Relația de prietenie dintre cei doi este deja cunoscută, iar decizia artistei de a părăsi show-ul este un moment emoționant și pentru colegii ei.
„Nu aș vrea să sune a laudă, dar cred că sunt primul căruia i-a spus, pentru că a ajuns la o saturație și a zis: ‘Eu cred că de la sezonul următor nu mai vreau să mai fiu!’ Andreea, gândește-te bine, suntem în timpul sezonului ăsta, pe care îl filmăm, ai timp să iei o decizie, o iei cu capul oricum pentru că tu ești o tipă matură și dacă tu simți că ai ajuns la un punct în care trebuie să faci o cotitură și să începi altceva, asta e altă treabă.
E decizia ei, îi respect decizia. Gradul nostru de rudenie rămâne același, de prietenie la fel, ca dovadă sunt în concertul ei, dar de la următorul sezon, că nu pot să spun de la toamnă, că nu știu când va fi, nu va mai fi cu noi la juriu”, a povestit Aurelian Temișan pentru Cancan.ro.
CITEȘTE ȘI: