SuperLiga: CFR - Hermannstadt, miercuri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - ”U” Cluj, miercuri, 20:30, DGS 1
Simona Halep și-a lăsat amprenta asupra turneului de la Roland Garros, unde a reușit să-și împlinească visul de a deveni campioană. După două finale pierdute, în 2014 și 2017, sportiva din Constanța a revenit în forță și a cucerit trofeul mult dorit în 2018, într-un meci memorabil împotriva americancei Sloane Stephens.
Câștigarea trofeului a fost un moment definitoriu în cariera Simonei și i-a consolidat statutul de legendă a tenisului românesc.
După anunțul retragerii sale, pagina oficială a Roland Garros i-a transmis un mesaj emoționant.
"Campioana noastră din 2018, Simona Halep, și-a anunțat retragerea. Îți dorim tot ce e mai bun în următorul capitol al vieții tale, Simona!", a fost mesajul celor de la Roland Garros
”Sunt o persoană împlinită. Nici nu visam să obțin asta. Familia mea a fost din prima clipă aproape de mine. Fără ei n-aș fi putut să fiu ce sunt astăzi. Îi iubesc și le mulțumesc că mă susțin în orice decizie aș lua și am luat!
Iau decizia cu sufletul împăcat. Corpul meu nu mai duce așa mult pentru a ajunge acolo unde am mai fost. Știu ce înseamnă. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis! Cine știe dacă mă voi mai întoarce...
E ultima dată când am jucat aici.. nu vreau să plâng”, a spus Simona Halep, pe teren, la Cluj.