UCL: Benfica - Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
UCL: Monaco - Aston Villa, marți, 19:45, DGS 1
Rybakina a început colaborarea cu Ivanisevic, antrenorul lui Novak Djokovic timp de cinci ani, în noiembrie anul trecut, după ce a renunţat la serviciile lui Stefano Vukov cu câteva zile înainte de US Open 2024.
”După perioada noastră de probă care s-a încheiat cu Australian Open, îi urez Elenei şi echipei ei mult noroc în continuare”, a declarat Goran Ivanisevic, marţi, pe Instagram.
Rybakina (7 WTA) l-a readus pe Vukov înapoi în stafful ei la începutul lunii ianuarie, înainte ca WTA să anunţe că antrenorul a fost suspendat provizoriu pentru o potenţială încălcare a codului de conduită şi că nu poate obţine acreditări pentru turneele kazahei în timp ce este investigat.
Vukov, care a îndrumat-o pe Rybakina către titlul de la Wimbledon în 2022, a negat orice faptă greşită şi a spus pentru The Athletic că ”nu a abuzat niciodată pe nimeni”, după ce publicaţia a relatat pentru prima dată suspendarea provizorie. Rybakina a susţinut că Vukov nu a avut un comportament abuziv faţă de ea.
După eliminarea de luni în faţa americancei Madison Keys (3-6, 6-1, 3-6), Rybakina a spus că nu este sigură de continuarea colaborării cu Ivanisevic: ”Ei bine, mai trebuie să vorbim, desigur. Tocmai am fost împreună în pre-sezon şi la câteva turnee. Tocmai ne obişnuiam unul cu celălalt”.