Media: Fotbal Club, luni, 19:00, DGS 1
Media: Liga Digisport, luni, 19:00, DGS 1
Din cauza unor neînțelegeri cu autoritățile locale, Ion Țiriac a decis să renunța la inițiativă.
”Domnule, eu am un buget acolo. Am investit, dar nu contează. Am peste 50 de milioane de euro pe care Fundația mi le-a dat pentru o sală polivalentă. Dar nu o mai fac!
Nu mai fac sala, chiar dacă am bani peste poate. Și arena de tenis nu o mai fac acoperită. Cum voiam să facem, de 15.000 de locuri. O să mă coste undeva peste 25-30 de milioane.
Eu voiam o sală de cel puțin 15.000 de locuri, costa undeva aproape de 100 de milioane de euro.
Terenul de la Roland Garros, pe care îl vedeți dumneavoastră și unde mă vedeți în loje de 45 de ani, a costat, refăcut acum, 500 de milioane. Nu ne trebuie așa ceva. Ne trebuie ceva funcțional, cum au făcut cei de la Cluj acum 10 ani. Dar ceva mai mare, că totuși suntem Capitala.
Primarul din Otopeni, săracul, zice că n-are bani să îngrijească bazinul care e acolo. Dacă facem o sală polivalentă, ne trebuie un teren pentru trei mii de parkinguri (n.r. locuri de parcare). Alea sunt alte șase hectare, șapte hectare!
De exemplu, nici patinoarul '23 August' nu trebuie făcut acolo. S-a terminat acolo, în înghesuiala aia. Nu mai e nimica de făcut”, a declarat Ion Țiriac, potrivit gsp.ro.
De curând, Ion Țiriac a vorbit despre pasiunea sa pentru mașini de lux, pe care a numit-o ”boală cronică”, și a dezvăluit cum a pierdut o avere cu doi bolizi Ferrari uitați într-un garaj din Germania.
Omul de afaceri a vândut cele două Ferrari F40 pe un preț ”de nimic”, iar acum doar un exemplar valorează mai mult de un milion de euro.
”Am fost un mare pasionat al lui Ferrari. Mereu am luat, am luat, am luat, le-am ținut pe unde nu am știut de ele. Vă spun o poveste complet ridicolă, dacă puteți să o credeți. Când a ieșit Ferrari F40, mi-au alocat unul. E serie limitată. Companie deșteaptă, serie limitată peste serie limitată.
Am mai cumpărat imediat la suprapreț încă unul. Problema a fost că nu am avut timp de ele, le-am lăsat pe undeva prin Germania 10 ani. Le-am vândut apoi pe ambele cu prețul unuia. Și acum mă uit și îmi dau palme. Mă uit în oglindă și mă întreb cât de prost pot să fiu, pentru că un F40 se vinde acum cu un milion și ceva de euro.
Asta este treaba. E o boală cronică, nu e numai o pasiune. Nu mă mai duc la licitații, deși câteodată nu pot să mă abțin. Am fost în Anglia și am cumpărat 4 bucăți. Copiii cred că mă vor trimite la un doctor să vadă dacă sunt normal la cap”, a declarat Ion Țiriac, potrivit Țiriac Collection.