SuperLiga: Sepsi - Farul, joi, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - FCSB, joi, 20:30, DGS 1
Cu ocazia aniversării, Gică Hagi a susținut o conferință de presă specială, la un hotel din Capitală, și a vorbit, printre altele, despre unul dintre cele mai importante momente din cariera sa, finala Cupei UEFA pe care a câștigat-o, alături de Galatasaray, împotriva lui Arsenal.
”Madrid, Barcelona m-au făcut mai bun, m-au dezvoltat, ei m-au făcut să fiu fotbalist complet. Până atunci, nu eram, era multă anarhie. Acolo am învățat să joc într-o echipă, ce trebuie să fac, munca într-o echipă.
Tot ce am avut mai bun am dat la Galatasaray. Ăsta a fost destinul. Eram plecat în Mexic, nu s-a făcut în ultima clipă. Am plecat undeva aproape de Constanța. Am zis că mă duc la un club fenomenal, care jucase cu noi semifinală, știam că e posibil. Și acum zic că singura țară care se poate lua la trântă cu Big 4 este Turcia, pentru că au buget, au bani.
E țara care investește în sport și o face foarte bine. Eram convins că pot să fac lucrul ăsta, dovadă că am avut clauză că, dacă luăm o cupă europeană, iau niște bani. Aia e dovada. Eu am gândit-o din prima secundă. Chiar dacă ei scriau ‘Vine moșu’, bătrânul, vine să ne ia banii, cum au venit și alții’. Eu venisem cu mentalitatea de la cele două cluburi mari.
Ce am făcut noi cu Galatasaray… Am ajuns să câștigăm în Europa și să dea echipei naționale 13 jucători și au jucat o semifinală. Am performat, am câștigat Cupa UEFA cu un adversar fabulos, cu Arsenal, inclusiv cu prostia mea, că am luat roșu, echipa a arătat că merită, a câștigat.
O pun, tot așa, știu că soției nu-i place, dar tot așa, e destinul. Destin pentru că s-a văzut la penalty-uri, au mers lucrurile pentru noi. Taffarel era cel mai bun din lume, cel mai bun portar”, a povestit Gică Hagi.
După ce a adus aminte despre soția în discursul despre destin, Gică Hagi a nuanțat despre familia sa și a spus că Marilena Hagi este ”patroana”.
”Mai am și familie, care mi-e dragă. Marilena e mai discretă, știu că mă iubește, mă suportă. Ea e în spate, ea e patroana, ea ține tot, ea e șefa. Are totul pe mână, i-am dat totul. Am o nevastă care mă suportă și îi mulțumesc.
Are grijă de familie, de copii, are timp să stea mult mai mult cu ei. Îi mulțumesc pentru că ea i-a crescut, datorită ei sunt copiii așa. Eu doar i-am susținut, poate am fost mai dur, dar sunt fericit pentru că Kira și Ianis mă văd ca pe un exemplu, dar și pe Mari”, a declarat Gică Hagi.
Ca fotbalist, în perioada 1982 - 2001, Gică Hagi a cucerit şapte titluri de campion, trei în România și patru în Turcia, trei Cupe ale României, patru Supercupe ale Spaniei (două cu Real Madrid, două cu Barcelona), Cupa Turciei, Supercupa Turciei, Cupa UEFA cu Galatasaray şi două Supercupe ale Europei, cu Steaua și Galatasaray.
Pentru naţionala României are 125 de meciuri şi 35 de goluri. Deţine recordul de reuşite sub tricolor, la egalitate cu Adrian Mutu.
Gică Hagi a fost ales de două ori cel mai bun antrenor român al anului şi are cinci trofee pe banca tehnică: două titluri în SuperLigă, Cupa României și Supercupa României cu Farul și Cupa Turciei cu Galatasaray.