Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Omul de afaceri a plătit 40 de milioane de euro, bani dați pentru o majorare de capital, și a ajuns să dețină 77% din acțiunile clubului.
George Copos, fost patron la Rapid în perioada 1992-2013, a oferit o reacție scurtă în legătură cu decizia luată de cel care este responsabil și de destinele clubului din Giulești.
”Super! Dan Șucu, așa cum am spus în urmă cu 5 ani, este un mare performant!”, a declarat George Copos, conform iamsport.ro.
La începutul acestui an, Dan Șucu a ajuns să dețină 80% dintre acțiuni și la Rapid, iar Victor Angelescu a rămas cu 20%.
În prezent, clubul alb-vișiniu se află pe locul 7 în SuperLiga României, la doar o lungime distanță de play-off, însă Dan Șucu își dorește să aducă trofee în Giulești.
Cu George Copos patron, Rapid a cunoscut una dintre cele mai de succes perioade din istoria clubului: 10 trofee, dintre care două titluri de campioană, patru cupe și patru supercupe.
Dan Șucu a obținut 77% din acțiunile de la Genoa după ce a plătit 40 de milioane de euro, pentru o majorare de capital.
”Genoa anunță că, după o majorare de capital de 45.356.262 de euro, dintre care 5.356.262 cu titlu gratuit și alte 40 de milioane de euro plătite pe 14 decembrie, Bordul Directorilor a acceptat oferta prezentată de omul de afaceri român Dan Șucu.
Afaceristul român a acoperit întreaga majorare de capital și a obținut în schimb în jur de 77% din Genoa CFC, lăsându-i pe ceilalți acționari în minoritate”, a anunțat Genoa.