Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Răzvan Raț chiar ar fi intermediat negocierile dintre Dan Șucu și clubul din Serie A și a participat la discuțiile dintre părți, iar în viitorul apropiat ar putea deveni oficial al echipei Genoa.
Întrebat despre rolul său în mutarea lui Dan Șucu la Genoa, Răzvan Raț a evitat să dea un răspuns.
”Nu am ce să spun moment”, s-a rezumat la a transmite Răzvan Raț, pentru gsp.ro.
Nu este prima dată când Răzvan Raț ar fi implicat în negocieri cu un alt român și cu Genoa. S-a mai întâmplat în vara lui 2022, la transferul lui Radu Drăgușin la ”Grifon”, atunci în Serie B.
”Noi nu am fost de acord de la început, am avut oferte din Serie A, din Olanda, din Belgia, dar patronul este prieten foarte bun cu Răzvan Raț.
Și m-a sunat Răzvan Raț și m-a pus în legătură cu patronul, care mi-a spus: 'Florine, te rog eu frumos, vino până aici să vezi ce avem pregătit pentru Radu și pentru tine și, dacă nu îți convine, poți să pleci liniștit, fără nicio problemă'.
Așa că am venit la Genoa și am aflat că ei dețin cinci echipe: Standard Liege, Vasco da Gama, ceva prin Croația, și 25% din Sevillia.
Deci, sunt un grup care investește foarte mult în fotbal. Am văzut dorința antrenorului și directorului sportiv pentru Radu. Directorul sportiv a fost la Leipzig și l-a dorit și acolo pe Radu înainte să semneze cu Juventus, iar când am văzut dorința acestora pentru el am zis că este o echipă bună”, spunea Florin Manea, la acea vreme.
În cele din urmă, 777 Partners, grupul despre care Florin Manea spunea că investește mult în fotbal, nu a adus sumele promise, iar clubul a ajuns într-o situație delicată, ceea ce a dus la apariția lui Dan Șucu în calitate de acționar majoritar.