SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Dennis Man s-a dovedit a fi unul dintre cei mai periculoși jucători din Serie A în acest start de sezon, iar cifrele sale demonstrează acest lucru. Românul a marcat de trei ori și a oferit două pase decisive până acum, dar și-a creat 23 de ocazii de a marca.
Singurul care îl depășeșete la acest capitol este Federico Dimarco (32 de ani), fotbalistul celor de la Inter Milano, potrivit parmalive.com.
Un fapt interesant privind evoluțiile lui Dennis Man remarcat de sursa citată anterior este că toate cele cinci goluri marcate în ultimele luni, atât în Serie A, cât și în Serie B, au fost înscrise pe teren propriu.
Giuseppe Iachini, antrenor la Parma între noiembrie 2021 și mai 2022, a avut rolul său în progresul lui Dennis Man, căruia i-a acordat la un moment dat banderola de căpitan.
La peste doi ani de când a lucrat ultima dată cu Dennis Man, tehnicianul italian, care e liber din aprilie, când s-a despărțit de Bari, a declarat că e ”înnebunit” după fotbalistul român.
”Sunt înnebunit după Dennis Man. Mi-aduc aminte când i-am dat banderola de căpitan, unii au strâmbat din nas, dar am luat decizia pentru că arăta o determinare și o ambiție extraordinare să progreseze.
Am crezut că trebuie să-i răsplătesc seriozitatea. Dennis este elementul din echipa Parmei care asigură explozie și își confirmă calitățile în Serie A”, a declarat Giuseppe Iachini, citat de Parma Live.