UCL: Benfica - Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
UCL: Monaco - Aston Villa, marți, 19:45, DGS 1
Internaționalul român reprezintă prioritatea celor de la Fiorentina, după ce gruparea viola nu a reușit să-l transfere pe Luiz Henrique, cedat de Botafogo la Zenit pentru 35 de milioane de euro.
Luni, 20 ianuarie, Fabrizio Romano a confirmat că Fiorentina negociază cu Parma pentru transferul lui Dennis Man, iar acum au apărut și cifrele pentru care s-ar putea face mutarea.
Gianluca Di Marzio, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din Italia, a dezvăluit că primele contacte dintre cele două cluburi au avut loc în dimineața zilei de luni. La miezul nopții, acesta a dezvăluit că formația de pe Artemio Franchi a înaintat o ofertă de 8-9 milioane de euro, în timp ce ”Cruciații” își doresc 15 milioane de euro.
”Senzația este că mutarea s-ar pute finaliza în schimbul sumei de 12-13 milioane de euro. Părțile se vor întâlni din nou”, mai notează Di Marzio.
Conform celor de la firenzeviola, cei care citează Corriere dello Sport, anunță că fotbalistul de 26 de ani i-a spus ”DA” Fiorentinei, unde își dorește să aibă un salariu mai mare decât cel de la Parma. În prezent, internaționalul român câștigă în jur de 1,5 milioane de euro net pe sezon.
Tot presa din Italia scria că Parma nu voia să renunțe la Man decât în cazul unei oferte care să-i permită să aducă un înlocuitor pe măsură. Formația de pe Ennio Tardini este foarte aproape să-l transfere pe Jacob Ondrejka (22 de ani), fotbalist de atac de la Royal Antwerp.
Jucătorul suedez este cotat la 7 milioane de euro, potrivit transfermarkt, astfel că este de așteptat ca suma de transfer să fie pe măsura valorii de piață. În acest sezon, în cele 26 de meciuri jucate pentru formația din Belgia, Ondrejka a înregistrat șapte goluri și cinci pase decisive.
În acest sezon, Dennis Man a reușit să dea patru goluri și să ofere patru assist-uri în Serie A pentru Parma. Din punct de vedere al realizărilor individuale, este cel mai important fotbalist al echipei.
Internaționalul român nu a fost titular în precedentele trei etape, din cauza unor probleme medicale. În etapa curentă, a intrat la pauza meciului cu Venezia, încheiat 1-1, și a fost printre remarcați.