Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
E vorba mai ales de sosiri, deoarece "Grifonii" sunt în pericol de retrogradare (la doar două puncte peste zona roșie). Ar putea avea loc și plecări, dar, cel puțin în privința unui jucător, decizia e deja luată.
Presa italiană a anunțat joi că Șucu a decis să nu evalueze nicio eventuală ofertă pentru Morten Frendrup. Mijlocașul central de 23 de ani e curtat intens de Atalanta, AC Milan, Fiorentina și Lazio.
Săptămâna trecută, în Italia se vorbea că suma de transfer s-ar putea ridica la 18 milioane de euro, dar, între timp, omul de afaceri a dat un ordin clar: Frendrup nu pleacă nicăieri, deși ar fi putut reprezenta prima lovitură financiară dată după schimbarea patronatului, mai ales că a fost luat cu doar 4 milioane în 2022.
Asta deoarece, susțin italienii, omul de afaceri nu vrea ca începutul "erei Șucu" să fie marcat de plecarea unui nume important, așa cum s-a tot întâmplat la Genoa în ultimul timp.
Decizia reprezintă un adevărat "statement" legat de intențiile lui Șucu, având în vedere că, de-a lungul istoriei de 131 de ani, Genoa n-a vândut decât 12 jucători cu cel puțin 18 milioane.
Citește și:
În cadrul unui articol în care tema principală e faptul că echipele din Serie A încep să aibă din ce în ce mai mulți patroni străini, italienii de la MowMag l-au numit pe Șucu "Gerry Scotti de România".
"A făcut vâlvă pe rețelele sociale prin asemănarea cu Gerry Scotti", au mai scris italienii. Personajul cu care e comparat Șucu e un om de televiziune foarte cunoscut în Italia și, într-adevăr, se poate spune că cei doi seamănă.