Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
De fundașul lateral dreapta se interesează mai multe echipe importante din Europa, precum Barcelona, Bayer Leverkusen, Tottenham și Atletico Madrid, așa cum scrie presa internațională.
Deși formațiile amintite anterior se interesează de situația fotbalistului român, care o clauză de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro, acestea nu au trimis până în acest moment nicio ofertă pe numele jucătorului, după cum a declarat chiar Andrei Rațiu.
”Mă simt bine la club. Am reuşit să prind mai multe minute. Nu am nicio presiune. Îmi respect echipa, am încă doi ani şi jumătate la Rayo. Nu pot să vorbesc despre alte echipe. Dacă vine o ofertă, trebuie să decidem cu agentul meu şi cu clubul, să vedem ce iese”, a declarat Andrei Rațiu, conform as.ro.
Rațiu a început să fie titular și la echipa de club, Rayo Vallecano, după ce în stagiunea precedentă a cochetat mai mult cu banca de rezerve.
Acum și-a câștigat locul în primul 11, iar în acest sezon a prins deja 890 de minute, în care a marcat un gol și a pasat decisiv o dată. Doar un cartonaș galben a primit românul, ceea ce arată că este și disciplinat din punct de vedere defensiv.
"Formidabil, absolut formidabil! Rațiu ar merita. Este unul dintre cei mai buni fundași dreapta din Europa în acest moment. Practică un fotbal total, ofensiv, cum îi place Barcelonei.
Ar fi ceva incredibil, atât pentru el, cât și pentru fotbalul românesc, un eventual transfer la una dintre cele mai mari echipe ale lumii, Barcelona", a declarat Mircea Lucescu.